Articol de Liviu Manolache - Publicat duminica, 06 decembrie 2015 00:00
Petrolistul Zoubir și Hamed Kone de la Voluntari sînt pe lista de achiziții a trupei din Ștefan cel Mare.
Dinamo se va întări în această iarnă, mai ales că roș-albii pot spera din nou la titlu, la 8 ani de la precedentul, cîștigat în 2007. Jucători din străinătate, dar și din Liga 1, au atras atenția oficialilor din Ștefan cel Mare, care vor avea o ultimă discuție cu Mircea Rednic înainte de a face eventuale propuneri.
Din campionatul intern, alături de Mihai Răduț, ținta cea mai importantă a "cîinilor", alți doi fotbaliști i-au impresionat pe roș-albi. Ambii, jucători ofensivi.
Primul este o țintă încă de la începutul toamnei, cînd "Puriul" l-a observat la cîteva partide, iar Gazeta Sporturilor a anunțat de atunci interesul. Este vorba de Abdellah Zoubir, francezul de 23 de ani de la Petrolul Ploiești, cu care Vojnovici și compania se vor confrunta mîine. Al doilea este "aripa" Voluntariului, Hamed Kone (28 de ani), un jucător ce-a impresionat și el în acest sezon.
Dinamo încă n-a făcut nici o mutare de a contacta cluburile spre a afla solicitările acestora, pentru că se va analiza și lista fotbaliștilor interesanți din străinătate. A rămas ca în două săptămîni să se decidă ce fotbaliști vor fi aleși pentru a se face propunerile.
3 goluriși două assist-uri a reușit Kone pentru Voluntari în 17 partide în acest sezon, în toate competițiile
2 goluri și două pase decisive sînt trecute în dreptul lui Zoubir în 21 de meciuri în tricoul Petrolului
250.000 €este cota lui Zoubir, conform transfermarkt.de. Kone e cotat la 150.000 euro
Alte știri despre Dinamo:
Ghomsi e out
Dinamo a rezolvat prima plecare a iernii. Este vorba de Antonio Ghomsi, 29 de ani, care nu s-a impus deloc la echipă, deși Rednic l-a lăudat pentru aptitudinile sale fizice în momentul în care fundașul stînga a ajuns la roș-albi. Ghomsi este chiar ultimul sosit în "haită", dar și primul plecat.
Camerunezul a jucat doar 4 partide, mai exact 224 de minute, iar antrenorul nici nu l-a mai luat în calcul pentru meciuri în ultima lună. Gazeta a anunțat de mai multe săptămîni de intenția "cîinilor" de a se dispensa de Ghomsi, nici Feussi nefiind într-o situație prea bună. Ghomsi a fost șters și de pe site-ul grupării la prezentarea jucătorilor.
Antiplay-off
Rednic i-a readus pe elevii săi cu picioarele pe pămînt: "Campionatul se joacă, este important să intrăm în play-off, apoi totul se dispută, cunosc sistemul din Belgia, se înjumătăţesc punctele, cu două victorii poţi ajunge pe primul loc. Le-am spus fotbaliștilor că trebuie să adunăm cît mai multe puncte, acum". Cornel Dinu a dezavuat sistemul: "Nu sînt de acord cu acest play-off, cu înjumătățirea punctelor, o dijmuire care nu mi se pare corectă".
"Susțineți-ne din tribune, nu pe facebook!"
Se apropie finalul lui 2015, iar Mircea Rednic a ținut să precizeze încă o dată care va fi viitorul său, pentru a evita speculațiile în vacanța de iarnă: "Eu voi rămîne la Dinamo în continuare, am contract pînă în vară și-l voi respecta. După aceea, să fim sănătoși și vom vedea". "Puriul" a făcut și un apel către suporteri: "Avem nevoie de mai mulți susținători în tribune la meciuri, simțim nevoia sprijinului lor, nu pe site-uri și pe facebook".
"Victoriile pun presiune"
Miha Mevlja vrea ca Dinamo nu doar să continue seria invincibilității, după trei succese și o remiză, ci să învingă la Ploiești: "Programul este dificil acum, pe final de sezon, vedeți că sînt multe rezultate imprevizibile, dar trebuie să fim profesioniști. E pozitiv faptul că am legat cîteva meciuri fără să pierdem, avem un moral foarte bun, însă e nevoie de mai multă concentrare. Victoriile pun o presiune pozitivă pe noi. Nu vorbim acum de titlu, obiectivul nostru e să ne calificăm în play-off".