FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Dinamo vrea să atace supremaţia în România cu un om ce-a recuperat milioane de euro din transferurile lui Ronaldo, Mutu şi Chivu

Articol de - Publicat miercuri, 19 martie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 19 martie 2014 16:25

Dinamo şi-a format propriul departament de scouting şi, pe lîngă nume titrate care au jucat fotbal la cel mai înalt nivel, Pîrcălab, Augustin, Bratu, au fost cooptaţi şi oameni ce au cunoştinţe în lumea impresariatului sportiv, precum Octavian Marin şi Iulian Oprea.

Octavian Marin, 43 de ani, se vrea a fi, acestea sînt intenţiile şefilor, impresarul agreat de către Dinamo, omul care să aibă în viitor putere din ce în ce mai mare pentru a negocia transferurile care se fac în şi din club.

Superafaceri
Agent FIFA din 2001, Octavian a cîştigat compensaţii de solidaritate pentru cluburile ce i-au format pe Ronaldo, "Il Fenomeno", pe Berbatov, pe Zigici şi pe Sonck, dar şi pentru grupările din România ce au contribuit la creşterea lui Chivu, Mutu, Contra, Bratu şi Tamaş! "Am adus în jur de trei-patru milioane de euro în conturile grupărilor din ţară. Ceva mai mult pentru cele din străinătate", a comentat Marin pentru gsp.ro.

Mai exact, pentru FC Argeş a adus 700.000 de euro din transferul "Briliantului", pentru CSŞ Reşiţa 300.000 de euro, pentru CSM Reşiţa 300.000 de euro şi pentru U Craiova 100.000 de euro în cazul lui Chivu, pentru LPS Banatul 300.000 de euro de la Atletico Madrid pentru Contra.


"Cioinac valoros, Bilinski va da multe goluri"

În prezent, impresarul are un parteneriat cu Dinamo. "Colaborăm, facem o evaluare, alături de conducerea clubului, apoi dînşii iau decizia finală. Lucrez ca şi colaborator al departamentului de scouting, sînt consultat cînd se fac transferuri. Mi-am dat votul în iarnă cînd au fost aduşi Velici, Cioinac şi Bilinski", a spus Octavian, care, de marţi, este agentul personal al lui Gelu Velici, primul dinamovist ce a semnat cu el. "Pe Cioinac l-am remarcat doar din punct de vedere sportiv, nu cunosc detalii din exteriorul fotbalului. E valoros, va juca multe meciuri în Liga 1. Bilinski este un fotbalist ce ne-a convins pe toţi cei din departamentul de scouting. O să dea multe goluri!", a susţinut agentul-scouter.

Împotriva ideii de low cost
Cînd este întrebat de transferurile low cost ale "cîinilor", Octavian Marin îşi ia postura unui oficial de club: "N-aş vrea să vorbesc despre asemenea termeni. Dinamo este pe locul 4 în prezent, unul de Europa, are jucători de valoare, de viitor. Nu se poate vorbi de low cost! Eu sînt la club din noiembrie 2013, timp în care s-au obţinut în campionat 8 victorii, două remize şi un singur eşec. Plus că echipa se luptă pentru un loc în finala Cupei".

"Nu targetez, în acest moment, jucători ai Stelei"
Agentul este dispus să lucreze cu jucători şi de la alte echipe, nu doar de la Dinamo: "Orice fotbalist e binevenit. Nu targetez, în acest moment, jucători ai Stelei. Dinamo şi Steaua sînt două branduri puternice în România, nu-mi propun să amestec lucrurile, n-ar fi profesionist". Octavian a detaliat: "Noutatea pe care doresc să o aduc în activitatea de impresariat se situează undeva în afara gazonului, acolo unde fotbaliştii pot primi sfaturi utile care să contribuie la o bună gestionare a carierei. Dincolo de cele 90 de minute petrecute pe gazon, un profesionist trebuie sa aibă o viaţă ordonată, să aibă echilibru în alegerile pe care le face în afara terenului, să aibă o stare psihică bună, să fie echilibrat astfel încît atunci cînd joacă fotbal să se dedice sută la sută echipei din care face parte".

Principii
Marin spune că nu face promisiuni în van: "În ceea ce priveşte contractele de joc, îi asigur pe cei care mi se vor alătura că am să le urmăresc interesele şi am să îmi folosesc toate cunostintele pentru recompensarea corecta a prestatiei lor sportive. Îi anunţ ca filosofia pe care o voi urma va avea intotdeauna ca obiectiv întreaga lor cariera si nu numai un contract semnat la un moment dat". Concluzia? "Sunt constient ca voi ridica stacheta exigentelor destul de sus si accept faptul ca unii dintre fotbalisti nu vor putea raspunde unor asemenea cerinte. Este vorba despre formarea unor principii iar principiile sunt doar pentru campioni iar eu imi doresc sa lucrez doar cu campioni. A se intelege prin campioni, acei fotbalisti care reusesc sa obtina maximum de randament in raport cu talentul pe care il au".

"Sînt destule exemple de fotbalişti talentaţi care odata ce au parasit campionatul României nu au reuşit să confirme la noile echipe. Pentru multi dintre ei diferenta culturala dintre Romania si aceste tari a fost determinanta in sensul negativ, acestia neputand sa se adapteze noilor conditii de viata, cu toate ca talentul ii recomanda sa reuşească"
Octavian Marin, oficial Dinamo

Metoda scouterilor dinamovişti
1. "Vin propuneri, le punem pe masă şi le analizăm minuţios"
2. "Fiecare are cîte un vot şi îşi spune părerea finală"
3. "Jucătorii care întrunesc unanimitatea sînt prezentaţi conducerii"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (39)
bamse1901
bamse1901  •  20 Martie 2014, 10:07

sa speram ca esti asa cum spui

manty_one
manty_one  •  20 Martie 2014, 02:55

Cine ar fi putut scrie un asemenea articol pompos?...multa gargara,vrea sa scoata in evidenta excelenta organizare a clubului cateilor in present..e pupinkkuristul Eduard Apostol,cel care aduce omagii lui dynamo si scrie articole jignitoare si defaimatoare la adresa Stelei...la fel cand vezi un articol nesemnat e aceiasi mana,Apostolul Eduard, paznicul cateilor...

bridge_too_far
bridge_too_far  •  20 Martie 2014, 00:13
Postat de paulo pe 19 Martie 2014, 22:47

incet incet ne miscam spre ceea ce trebuie sa fie Dinamo... noi urcam incet in sus in timp ce la 5teaua va veni o cadere brusca pentru ca liga nu o mai prind anul asta si banii se cam termina :)

"urcam in sus"..................:)))))))))))))) cata prostie fratilor.

Vezi toate comentariile (39)
Comentează