Articol de GSP - Publicat luni, 23 martie 2020 11:19
Mandatul de doar 3 meciuri al lui Edward Iordănescu la CFR Cluj, în vara lui 2018, rămâne una dintre cele mai triste amintiri din cariera actualului tehnician de la Gaz Metan.
Damian Djokovic, mijlocașul campioanei, a declarat recent, în presa din Olanda, de ce ar fi fost dat afară Iordănescu Jr. după doar trei meciuri.
„În prima repriză din meciul cu Malmo am primit gol. Patronul l-a sunat pe team manager și i-a spus că portarul trebuie schimbat. Iordănescu a refuzat. Atunci patronul s-a înfuriat și a spus că va fi dat afară după a doua repriză. Antrenorului nu i-a venit să creadă, dar am pierdut și a fost nevoit să plece”, a spus Djokovic pentru ad.nl, citat de TV Digi Sport.
Jucătorul croat face referire la partida dintre CFR Cluj și Malmo din iulie 2018, meci care a contat pentru turul II preliminar al Ligii Campionilor și s-a încheiat cu scorul 0-1. În retur a fost 1-1, iar CFR a fost eliminată din Ligă.
Patronul lui CFR e Neluțu Varga. Omul de afaceri este cel care conduce clubul, dar preferă să stea retras, departe de lumina reflectoarelor, și nu apare des lângă echipa feroviară.
Citește și alte știri despre CFR:
Dan Petrescu, poziție categorică în legătură cu jucătorii străini: „Nu le dăm voie să plece”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”