Articol de Ovidiu Minea - Publicat luni, 09 septembrie 2024 14:15 / Actualizat luni, 09 septembrie 2024 14:28
Politehnica Iași nu a limpezit până acum subiectul antrenorului care îi va lua locul lui Anthony „Tony” Da Silva. Portughezul a demisionat miercuri.
Cum asistenții portughezi ai lui Tony, Rui Miguel Fernandes Teixeira Machado, Joao Miguel Afonso Fernandes, Steven Da Silva Sanches și Christian Gonzalez Esteves, care au asigurat interimatul săptămâna trecută, au părăsit România, Poli a rămas pe banca tehnică doar cu antrenorul de portari Radu Sardescu.
În atare condiții, antrenamentul de diseară al echipei va fi condus de angajați ai Centrului de Copii și Juniori.
Mugurel Cornățeanu la butoane la Poli Iași
Este vorba de Mugurel Cornățeanu, deținător al licenței PRO, care va fi coordonator, Ovidiu Marius Mihalache, care lucrează la Centru deși nu are vreo licență, și preparatorul fizic Ștefan Rusu. Plecat în primăvară din stafful tehnic al primei echipe, odată cu demiterea lui Leo Grozavu, Cornățeanu este director tehnic în cadrul Centrului, el fiind și înscris la cursurile pentru director sportiv.
Dacă lucrurile nu se vor limpezi nici mâine, antrenorul amintit va conduce Politehnica și la meciul amical de marți, de la Pașcani, cu echipa locală CSM, care activează în Liga 4. Testul va începe la ora 17:30.
Cine e în pole-position?
La această oră, în pole-position pentru a fi instalat antrenor la Politehnica este Florin Pîrvu, după ce azi s-a discutat și cu Emil Săndoi. Situația rămâne însă fluidă la Iași, unde lucrurile se pot schimba de la o oră la alta.
Până acum, Poli fusese refuzată miercurea trecută de Cristiano Bergodi și duminică seară de Toni Conceicao. Ieșenii mai tatonaseră pista Adrian Mutu. Conform șefilor grupării din Copou, o decizie finală privind șeful băncii tehnice va fi luată mâine.
Poli Iași a strâns doar 7 puncte în primele 8 etape de campionat și ocupă locul 14 în Superligă.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor