Articol de Remus Dinu - Publicat duminica, 30 iulie 2023 18:56 / Actualizat duminica, 30 iulie 2023 19:15
Dragu Bădin, campion cu Universitatea Craiova în sezonul 1973-1974, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 75 de ani. Un nume mare pentru fotbalul din Bănie, fostul fundaș a făcut parte din echipa cu care Știința cucerea primul titlu din istorie.
„Veste tristă venită în dimineața meciului cu CFR. Astăzi ne-a părăsit Dragu Bădin, campion cu Știința în sezonul ‘73-‘74. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dragu Bădin s-a născut pe data de 7 august 1947, la Brăila, orașul în care și-a început cariera de fotbalist. Acesta a ajuns în Bănie în anul 1972. A evoluat trei sezoane la Universitatea Craiova, făcând parte din prima echipă ce aducea un titlu Științei.
În cele trei sezoane petrecute în tricoul alb-albastru, Bădin a bifat 70 de prezențe, reușind să marcheze trei goluri”, se arată într-un comunicat al celor de la CS Universitatea Craiova.
![Dragu Bădin, încercuit, lângă marele Ion Oblemenco / Sursă foto: Jurnal de Oltenia Doliu în Bănie: a murit un nume de legendă, pe teren la primul titlu al Științei » Mesajul postat de cele două Craiove](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/30072023/14a7dd5e-b378-4063-8548-8f83cdc9aa26.jpg?width=900&height=0)
Dragu Bădin a murit! Ambele echipe ale Craiovei au transmis mesaje de concoleanțe
Și FCU Craiova a reacționat, tot printr-un mesaj publicat în social-media:
„Zi tristă pentru fanii alb-albaștrii. Fostul fundaș al Campioanei Unei Mari Iubiri, Dragu Bădin, s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani. În 1972 a început să joace pentru Campioana Unei Mari Iubiri, unde a rămas pentru 3 sezoane. În timpul petrecut aici, a îmbrăcat tricoul alb-albastru de 70 de ori și a marcat 3 goluri, însă cea mai mare perfomanță a fost cuceritea primului campionat al Craiovei în sezonul 1973-1974.
FCU Craiova 1948 transmite condoleanțe familiei îndurerate și întregii suflări alb-albastre”.
Dragu Bădin a evoluat și pentru Petrolul Ploiești. A îmbrăcat timp de patru sezoane tricoul „lupilor” galbeni, perioadă în care a adunat 96 de prezențe și șapte goluri.
Vezi și:
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul