Articol de Remus Dinu - Publicat luni, 24 iulie 2023 23:42 / Actualizat marti, 25 iulie 2023 05:48
Dorinel Munteanu, antrenorul Oțelului Galați, n-a fost deloc încântat de prestația echipei sale din meciul cu Universitatea Craiova, încheiat 0-0. Nou-promovata a „smuls” un punct pe terenul unei candidate la titlu, dar Munti a fost exasperat de evoluția multora dintre elevii săi.
„Îmi e greu acum, la cald, să fiu optimist sau realist. E normal să mă bucur că am câștigat un punct, dar am reușit-o cu mult noroc. Le-am dat foarte multe oportunități să-și creeze ocazii. Voi discuta cât mai repede cu jucătorii, unii dintre ei m-au dezamăgit. Atât cei vechi, cât și cei noi. Să vedem ce vom face, perioada de transferuri e încă deschisă.
Trebuie să-și apere locul de muncă prin luptă, nu prin călcâie sau mai știu eu ce! Sigur, am obținut un punct, dar nu pot fi foarte bucuros. Jocul nu-mi dă posibilitatea să fiu așa.
Bodișteanu a mai încercat să facă ceva, dar sunt alții - nu e cazul să dau nume - cu care voi discuta. Fie acum, fie mâine dimineață. Jucătorii mei cu experiență au făcut foarte multe greșeli. Știam că întâlnim un adversar dificil, care-și propune cupele europene, cu o galerie fantastică. Am obținut un punct prin spiritul echipei, dar atât. Am obținut puțin după aceste două etape, ne așteaptă un drum foarte lung”.
Dorinel Munteanu: „Va fi o noapte grea pentru mine!”
Tehnicianul gălățenilor și-a continuat discursul extrem de dur și l-a pus la zid pe Iliya Dimitrov, atacantul trimis pe teren în repriza a doua:
„Vreau ca fotbaliștii mei să înțeleagă că joacă pentru un club cu istorie și că trebuie să dea totul!
Dimitrov a fost slab, foarte slab! A fost primul lui joc... N-are rost să mai spun nimic. Ca el au mai fost și alți colegi de-ai lui. Am avut câteva sclipiri pe contraatac, dar n-am găsit cele mai bune soluții. Oricum, o victorie ar fi fost nemeritată pentru noi. Va fi o noapte grea pentru mine, mă voi gândi la foarte multe! Vreau ca echipa mea să fie altfel ”, a spus Dorinel la DigiSport.
Va fi un joc dificil, agresiv, cu FCSB! Sper să obținem și din acel meci punct sau puncte.
- Dorinel Munteanu, antrenor Oțelul Galați