Articol de Adrian Duţă - Publicat duminica, 12 ianuarie 2025 11:51 / Actualizat duminica, 12 ianuarie 2025 15:12
Dorinel Munteanu, fostul antrenor de la Oțelul, a vorbit despre transferul lui Juri Cisotti la FCSB.
Mijlocașul a fost cumpărat de FCSB de la Oțelul pentru 150.000 de euro în perioada de transferuri din iarnă. Timp de 3 ani și jumătate, italianul a fost antrenat de Dorinel la Galați.
Munteanu a declarat că Cisotti e polivalent. La început, italianul juca în extremă la Oțelul, în acest sezon, a fost folosit inclusiv atacant. Dorinel crede că fostul lui elev are nevoie de continuitate în meciuri pentru a da randament maxim la FCSB.
Dorinel Munteanu: „Cred că Cisotti se va încadra la FCSB”
„Juri este un jucător polivalent, cred că se va încadra la FCSB. Depinde acum și de cerințele antrenorului. Eu l-am folosit ca inter dreapta. El a venit în Liga 3 ca extremă dreapta, stânga, dar eu l-am folosit și ca număr 9, când am vrut să joc cu un vârf fals, chiar cu FCSB.
Se pliază foarte rapid pe ceea ce vrea antrenorul. Unul dintre cei mai buni fotbaliști din România. (n.r. - cum este din punct de vedere psihic) Presiunea fotbalistică o poate duce foarte mult, are experiența necesară. Știm cu toții ce dorințe are patronul de la FCSB… Eu nu-mi fac probleme însă.
Cert este că lui îi trebuie continuitate în joc. A venit la noi, s-a impus și a devenit căpitanul echipei. Cerințele FCSB-ului sunt mari, este echipa care ne reprezintă în Europa până la urmă”, a declarat Dorinel Munteanu, potrivit sportpesurse.ro.
În acest sezon din Superliga, Cisotti a jucat 17 meciuri pentru Oțelul, a marcat 3 goluri și a dat două pase decisive. El are 36 de meciuri și în sezonul trecut în Liga 1. Înainte să ajungă la FCSB, Juri intrase în ultimele 6 luni de contract cu echipa din Galați.
Cisotti a jucat deja un meci pentru FCSB, a fost titular în amicalul disputat împotriva lui Hamburg, în cantonamentul din Antalya. A fost căpitan, respectând regula din vestiarul roș-albastru conform căreia debutanții trebuie să poarte banderola în primul meci amical în care intră.
