FOTBAL  »  Superliga  »  TRAGEDIE

Dr. Florin Bica: "Decesul lui Ibrahim Dossey era previzibil"

Ibrahim Dossey
Ibrahim Dossey

Articol de GSP - Publicat marti, 09 decembrie 2008 00:00

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni din Bucureşti, Florin Bica, a declarat, marţi, că fostul portar Ibrahim Dossey a fost internat luni în stare gravă, iar decesul său a fost previzibil încă de la început.

"Bolnavul era în stare gravă, ştiu că era în comă de aproape 3 luni. Noi îi spunem stare vegetativă situaţia în care a ajuns el la noi. Decesul lui Ibrahim Dossey era previzibil. A murit în această dimineaţă în urma unui stop cardio-respirator, iresuscitabil. Cei de la recuperare mi-au spus că şansele erau foarte mici", a spus doctorul Bica.

În schimb, doctorul Ana Maria Oproiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar din Bucureşti, susţine că pacientul reuşise să îşi revină şi a fost transferat la Bagdasar-Arseni pentru recuperare. "Ibrahim Dossey a părăsit luni dimineaţă spitaşlul nostru şi a fost transferat la Bagdasar pentru a se recupera fiindcă nu mai avea nevoie de ajutorul aparatelor. Şansele lui crescuseră considerabil în ultima vreme", a spus Ana Maria Oproiu.

Fostul portar al formaţiilor FC Braşov, Rapid sau Pandurii Târgu Jiu, Ibrahim Dossey, a decedat marţi dimineaţă în jurul orei 2:00, după ce acum aproximativ o lună ieşise din coma profundă, iar în ultimul timp fusese deconectat de la aparate şi dădea semne de revenire.

Fotbalistul de 36 de ani a fost rănit grav în dimineaţa zilei de 13 septembrie, atunci când maşina pe care o conducea, un Wolksvagen Polo, în apropierea localităţii Breaza, a derapat şi a intrat pe contrasens, lovind un autoturism Dacia Logan, care circula regulamentar.

În urma impactului au fost rănite patru persoane, dintre care Dossey a fost cel mai grav, având nevoie de intervenţia echipelor de la descarcerare pentru a fi scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii.

Ghanezul a fost transportat la scurt timp la Spitalul Universitar Bucureşti în comă profundă, cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral.

În vîrstă de 36 de ani, Ibrahim Dossey era însurat cu o româncă şi împreună au o fiică în vârstă de patru ani.

Sursa: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga

Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate

Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (6)
 •  09 Decembrie 2008, 13:20

niste jeguri de doctori..... la acelasi spital a murit si tata, operatie la cap... isi revenise si a murit din cauza plamanilor ca nu avea cine sa se ocupe de asta

 •  09 Decembrie 2008, 12:17

dar care e cauza decesului?

 •  09 Decembrie 2008, 11:58

cuvantul blat e sinonim cu ceahlaul, ai fi putut sa eviti indemnul de lupta....stim ca are grija pinalty sa promovati. Despre Dossey e regretabil ca nu i s-a oferit sansa unei clinici de afara....faptul ca a fost cinstit si a recunoscut acel blat in mod sigur nu a placut nasilor, corleonilor, padurenilor, pinaltyurilor, romicilor, etc. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează