FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

exclusiv // video U Cluj a ofertat antrenorul-revelație din Liga 2: „Probabil așa a fost mai bine”

U Cluj a ofertat antrenorul-revelație din Liga 2: „Probabil așa a fost mai bine”
U Cluj a ofertat antrenorul-revelație din Liga 2: „Probabil așa a fost mai bine”

Articol de - Publicat luni, 28 august 2023 10:41 / Actualizat luni, 28 august 2023 11:13

După ce a plecat de la Unirea Dej, în luna iunie, Dragoș Militaru a avut mai multe oferte, inclusiv din Superliga. Una dintre acestea, de la U Cluj, nu s-a mai concretizat din cauză că antrenorul de 33 de ani nu deține încă licența PRO, iar derogarea oferită de FRF pentru cursanți nu mai e de actualitate. Toni Petrea a fost numit atunci, dar a fost înlocuit săptămâna trecută cu Ioan Ovidiu Sabău, care debutează azi pe banca „șepcilor roșii”. 

„Mai am un an de zile de licență PRO, existau derogări până acum, dar trebuie să termin cursul ca să fie totul în regulă.

Au fost discuții cu U Cluj (n.r. înainte de numirea lui Toni Petrea), dar problema cu licența a fost importantă. Discuțiile au fost înainte ca eu să am examenul de intrare la licența PRO, nu știam dacă mai există derogarea de a putea antrena pe timpul cursurilor. Fusese exclusă de scurt timp. 

Lumea de acolo aprecia ce am făcut la Dej. Mi-ar fi plăcut, dar nu s-a putut atunci. Sunt conștient că trebuie să parcurgem și această etapă, dar în același timp mi-ar fi plăcut să facem acel pas. Probabil așa a fost mai bine, să se întâmple și experiența de la Târgoviște, trebuie să extrag ceva și din această poveste”, a spus Militaru la GSP Live. 

„Nu așa, «dacă nu-mi mai place mie de tine după o săptămână, hai să te dau afară!»”

Dar afară de la Chindia după 2 egaluri și o victorie, Militaru spune că nu va schimba prea multe în mentalitatea sa și că speră să găsească un club cu mai multă răbdare de a construi o echipă.

„Dacă aș lua totul de la capăt, poate aș face un altfel de contract. Am avut clauză de reziliere, dar n-a fost o disperare, am venit pentru că am crezut în ceea ce discutăm, că va fi o echipă nouă și o să fie momente grele, dar o să trecem împreună peste ele.

Probabil aș pune o clauză mai mare, dar nu strict pentru a câștiga banii, și acum i-am zis că nu mă interesează clauza, ar fi ceva pentru a avea o liniște în a lucra. Dacă eu mă duc undeva și deja se vorbește că nu avem banii să ți-i dăm când te dăm afară, atunci înseamnă că te gândești cum să mă dai afară. E logic, clauza aceea nu e ca să câștig eu banii, o pot achita și eu dacă vreau să plec. 

E vorba că m-ai ales, știi cum lucrez, că sunt corect, că-mi fac treaba mai mult decât profesionist și ai încredere. Dacă eu nu-mi îndeplinesc obiectivul, îmi asum, sunt primul care îmi trec pe contract că plec. Dar nu așa, «dacă nu-mi mai place mie de tine după o săptămână, hai să te dau afară!».

U Cluj a ofertat antrenorul-revelație din Liga 2: „Probabil așa a fost mai bine”
Dragoș Militaru

Decât să se întâmple ca acum, mai bine aștept să găsesc un mediu în regulă, unde lumea să știe de ce te-a adus acolo. Dacă aducem un antrenor să fie pe bancă 2-3-5 etape, nu ajungem nicăieri, nimeni nu va fi mulțumit niciodată. Eu cred că se va găsi un mediu în care să fie răbdare. La noi, dacă sunt 3 luni de zile, deja e răbdare. Așa n-ai cum să-ți îndeplinești obiectivele. 

Guardiola a scris în cartea lui că i-au trebuit 6 luni pentru a implementa tranziția negativă la City. Dacă celui mai influent antrenor din lume, cu unii dintre cei mai buni jucători, cu cele mai bune condiții, îi ia 6 luni, cum pot eu să fac totul să meargă într-o lună? Vreau să cred că voi întâlni niște oameni care înțeleg procesul ăsta. Îmi doresc să nu se mai întâmple. Sunt optimist, vreau să cred că nu va mai fi cazul”, a adăugat Militaru.

VIDEO Emisiunea integrală GSP Live cu Dragoș Militaru, de azi:

Cum a fost demis Dragoș Militaru de la Chindia: „Felicitări pentru victorie, trebuie să plecați!” + „Au dat deja afară 4 jucători aduși de mine”
chindia
Cum a fost demis Dragoș Militaru de la Chindia: „Felicitări pentru victorie, trebuie să plecați!” + „Au dat deja afară 4 jucători aduși de mine”
Culisele plecării surprinzătoare a lui Dragoș Militaru de la Chindia: „Se bat cap în cap!” + Ce l-a deranjat: „Aberant, cea mai mare prostie, n-am auzit o minciună mai mare!”
chindia
Culisele plecării surprinzătoare a lui Dragoș Militaru de la Chindia: „Se bat cap în cap!” + Ce l-a deranjat: „Aberant, cea mai mare prostie, n-am auzit o minciună mai mare!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
Copenhaga1970
Copenhaga1970  •  28 August 2023, 17:27

E bine că memoria și cultura fotbalistică a autorului se opresc la luna iunie a acestui an. Altfel am fi aflat că niște neica nimeni precum Ștefan Kovacs sau Angelo Niculescu nu au refuzat oferta U Cluj, așa cum a făcut-o ”antrenorul-revelație” Dragoș Militaru.

ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  28 August 2023, 16:45

...mie imi place Militaru si cred in el ...il sfatuiesc sa plece in Golf ...

dinamo100
dinamo100  •  28 August 2023, 15:33

Una din cauzele prabusirii fotbalului din Romania este amatorismul si viziunea limitata, ca sa ma exprim elegant, a multor conducatori de club, care s-au trezit in fruntea unui club si se umfla in pene desi habar nu au cu ce se mananca fenomenul sportiv. Se vede asta peste tot: U Cluj, Chindia, FC U Craiova, FC Botosani, FC Arges, etc. ..nu mai vorbesc de fscb.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează