Articol de Alin Ghiciulescu - Publicat miercuri, 03 octombrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 02 octombrie 2012 22:28
Eroul de la Sevilla a fost mutat de la Terapie intensivă în acelaşi salon cu fostul mare fotbalist al lui Dinamo
La o săptămînă de la intervenţia chirurgicală de la braţul drept, cînd i-au fost eliminate mai multe cheaguri de sînge, Helmuth Duckadam a părăsit secţia de terapie intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca. Preşedintele de imagine al roş-albaştrilor a fost mutat în acelaşi salon cu Cornel Dinu, care se află şi el în spital de la sfîşitul săptămînii trecute, cînd a acuzat o stare de rău după ce nu şi-ar fi luat tratamentul pentru problemele sale mai vechi cu inima.
Medicii susţin că recuperarea lui Duckadam decurge foarte bine şi sînt şanse mari ca el să părăsească spitalul chiar vineri. "Domnul Duckadam e din ce în ce mai bine. Ar fi putut merge şi la meciul cu Copenhaga, de joi, dar a spus că este slăbit şi că preferă să se odihnească. I-am mutat împreună şi pentru că ambii au fost fotbalişti, se cunosc, au ce discuta şi astfel timpul le va trece mult mai uşor", a declarat unul dintre medicii ce se ocupă de recuperarea fostului portar, dar care îl ţine sub observaţie şi pe Mister.
9 ore a durat intervenţia chirurgicală la care a fost supus Helmuth Duckadam pe 25 septembrie, cînd i-a fost introdusă o grefă pe porţiunea de arteră operată
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”