Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat miercuri, 02 decembrie 2020 07:08 / Actualizat miercuri, 02 decembrie 2020 09:07
În mercato de iarnă, FCSB îl dorește și pe atacantul Dumitru Cardoso (29 de ani) de la Gaz Metan, care e pe placul lui Gigi Becali (62 de ani) și care ar urma să joace în locul celui adus în vară, tot de la Gaz Metan, Sergiu Buș (28 de ani).
FCSB vrea să joace tare în pauza de iarnă în ceea ce privește campania de achiziții. După ce zilele trecute l-a antamat pe Radunovici, fundașul stânga al Astrei, acum și-a stabilit o altă țintă. E vorba despre Dumitru Cardoso, atacantul celor de la Gaz Metan Mediaș.
El a mai fost dorit de Gigi Becali, în urmă cu un an, după ce reușise o jumătate de campionat, cel precedent, foarte bun la echipa ardeleană. Atunci nu s-a realizat transferul, iar în vară, Becali l-a preferat pe coechipierul său, Sergiu Buș, care a avut avantajul de a fi liber de contract.
Gigi Becali, dezamăgit de atacanții de la FCSB
Patronul FCSB a fost însă, rând pe rând, dezamăgit de toți cei care au evoluat pe postul de atacant număr 9 în acest sezon: Adrian Petre, Buș și Buziuc. La primul a și renunțat, pe Buziuc aproape că l-a trecut pe linie moartă, iar Buș joacă puțin.
2 goluria marcat Sergiu Buș în cele 10 meciuri de campionat în care a evoluat pentru FCSB; una dintre reușite a fost din penalty
Acum, pista Cardoso e din nou atractivă pentru Becali, mai ales că în ianuarie, fotbalistul va intra în ultimele 6 luni de contract și ar putea semna cu FCSB fără ca Mediașul să se poată opune. În plus, fiindcă oricum l-ar pierde gratis în iunie 2021, foarte probabil că Gaz Metan va accepta să încaseze și o sumă modică în schimbul său, așa cum au stat lucrurile și în cazul lui Iulian Cristea în februarie 2019.
6,44e media notelor GSP ale lui Cardoso în acest campionat, e de departe pe primul loc la Gaz, unde niciun alt fotbalist nu trece de 6,00, în vreme ce la FCSB doar Man, Tănase și Moruțan au o medie peste a atacantului Mediașului
Cardoso a jucat cu Napoli pe Ghencea
În sezonul 2010-2011, Cardoso s-a aflat în lotul lui Napoli, unde a și evoluat în 9 etape de Serie A și într-un joc de Cupa Italiei. În plus, el a fost folosit și în Europa League, în ambele partide cu FCSB. A fost 3-3 pe Ghencea, cu Cardoso bifând ultimele 5 minute și 1-0 pentru napoletani pe San Paolo, cu un gol marcat de Cavani în minutul 93, gol care nu i-a permis grupării roș-albastre să se califice în primăvară.
15 selecții și 3 goluriare Cardoso la naționalele U19 și U20 ale Italiei, bifate în 2009 și 2010
La acel moment, Cardoso avea 19 ani și era cotat la 1,5 milioane de euro pe transfermarkt. De fapt, a fost suma pe care Napoli a plătit-o în schimbul său, în august 2010, când l-a cumpărat de la Empoli.
Ar fi al 7-lea jucător de la Gaz Metan Mediaș!
Dacă Dumitru Cardoso ar ajunge sub comanda lui Toni Petrea, atunci ar deveni al 7-lea fotbalist pe care FCSB îl transferă de la Gaz Metan în ultimul deceniu. Doar Sergiu Buș a venit după ce și-a terminat contractul, astfel că Gaz n-a primit nimic în schimbul său. În rest, toți au costat bani, iar cel mai scump a fost, de departe, chiar primul achiziționat, Paul Pârvulescu, pe care Becali a dat 1 milion de euro.
500 de mii de euroe cota pe care o are în momentul de față Cardoso, conform site-ului transfermarkt
De la două cluburi a adus Becali mai mulți jucători în ultimii 10 ani, de la Astra, de unde au venit 10 nume: Enache, Belu, Morais, Stan, De Amorim, Teixeira, Boldrin, Budescu, Alibec și Radunovici, și de la Viitorul, de unde a luat 8: Iancu, Benzar, Nedelcu, Tănase, Coman, Vână, Toșca și Târnovan.
AN | JUCĂTOR | SUMĂ |
2011 | Pârvulescu | 1.000.000 |
2015 | Tahar | 150.000 |
2019 | I. Cristea | 150.000 |
2019 | V. Crețu | 125.000 |
2020 | Olaru | 600.000 |
2020 | Sg. Buș | liber |
CV Dumitru Cardoso
Țara unde a jucat | Liga | Meciuri |
Italia | Serie A | 9 |
Italia | Serie B | 115 |
Spania | Segunda | 25 |
Anglia | Championship | 10 |
Grecia | Liga 1 | 27 |
România | Liga 1 | 38 |
Cardoso, primul golgeter în afara celor de la FCSB
În momentul de față, topul marcatorilor în Liga 1, după disputarea a 11 etape, e dominat categoric de doi fotbaliști din clubul lui Gigi Becali. Man și Tănase au înscris de câte 9 ori și sunt, detașat, pe primul loc. În urma lor sunt doi jucători cu câte 6 reușite, unul fiind chiar Dumitru Cardoso. Toate golurile acestuia sunt din acțiune. El e la egalitate cu Koljici, care s-a accidentat grav și va lipsi cel puțin încă 3 luni.
247e Indexul InStat al lui Cardoso în actualul sezon, e peste Buș (230) și Buziuc (225), dar și peste atacanții CFR-ului: Rondon (246), Debeljuh (228), Vojtus (216) și Omrani (217)
Etapa 12 // Match Preview FCSB - UTA Arad
Citește mai multe știri despre FCSB:
Vestea așteptată de toți fanii roș-albaștrilor, înainte de FCSB - UTA: „Back in business!”