Articol de GSP - Publicat luni, 18 iulie 2022 00:01 / Actualizat luni, 18 iulie 2022 00:29
FCSB și Universitatea Cluj au remizat, scor 1-1, în prima etapă a noului sezon din Liga 1. Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a intervenit la GSP Live și a făcut o analiză în stilu-i caracteristic.
Dumitru Dragomir a apreciat curajul arătat de Erik Lincar și a tras o concluzie: „FCSB nu ia titlul nici anul acesta”. Fostul președinte al LPF a ironizat și tehnica lui Dawa, noul fundaș central al vicecampioanei.
VIDEO Dumitru Dragomir, după FCSB - U Cluj 1-1
„Meciul mi-a plăcut. Chiar dacă Steaua, FCSB, și-a arătat slăbiciunile și U Cluj putea să câștige. Să știți că așezarea tactică a lui U Cluj a făcut ca meciul să decurgă așa. Lincar e un antrenor de mare viitor! Au făcut dublaj în permanență, au aglomerat în permanență. Mi-au plăcut mult, au alergat, au făcut pressing cu trei oameni.
Cum a putut Rapid să renunțe la Bălan? Era golgeterul lor, nu îl dădeam nici dacă mă bătea cineva. E dovadă că sunt puțini atacanți de gura porții.
Nu apărarea e problema la FCSB, ci mijlocul. În afara celor 2-3 înaintași, nu are pe nimeni care să construiască. Are câțiva care aleargă, dar nu fac marcaj, nu fac pressing. E o echipă de talente care nu ies în evidență. Nici Octavian Popescu nu are cum să joace, dacă mijlocul strică toate mingile.
Mă tem că Steaua nu ia nici anul acesta campionatul. Fundașul central de la Botoșani nu e rău, chiar dacă lovește prost mingea. Cu stângul nu dă deloc, cu dreptul dă prost. Dar dă binișor cu capul, aleargă bine. E destrăbălat așa. Nu știu câți ani are, dar ar putea să mai crească în valoare”, a spus Dumitru Dragomir, la GSP Live.
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Gigi Becali a pornit în căutarea atacantului: „Mai mult de 500.000 de euro nu dau pe el”
Gică Hagi, după debutul victorios din noul sezon: „Așa e comportamentul meu, trăiesc la maximum!”