Articol de GSP - Publicat joi, 29 aprilie 2021 21:49 / Actualizat joi, 29 aprilie 2021 22:24
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a analizat la GSP Live derby-ul Craiova - FCSB 2-0. „Corleone” l-a criticat pe Olimpiu Moruțan și a lăudat dăruirea jucătorilor olteni.
„Craiova a fost o echipă cu o ambiție extraordinară atât în teren, cât și în tribune. Nu l-ați văzut pe Cârțu? Ce pasiune nemaipomenită pun oltenii! FCSB nu putea câștiga acest meci. Craiova a fost mai matură. Ce ambiție am văzut la echipa Craiovei! Mușcau din adversari, n-am mai văzut așa ceva de mult timp.
Istvan Kovacs n-a făcut greșeli mari, dar eu aș fi dat acel penalty. Dar Craiova nu putea pierde acest meci. Mă așteptam ca FCSB să aibă un cap limpede. Dar Moruțan a vrut iar să iasă el în evidență. Nu-l cheamă nimeni la raport pe Moruțan? Trebuie disciplinat, nu se poate! Doar cu talentul nu faci nimic. E un mare talent, dar e destrăbălat în joc. Tănase nu poate juca dacă n-are un mijlocaș de creație. Mijlocul FCSB-ului a fost la pământ, acolo s-a jucat meciul. Lipsa lui Olaru duce la pierderea campionatului, ascultați-mă!”, a spus Dragomir.
Dumitru Dragomir, după Craiova - FCSB 2-0: „Nu poți face performanță doar cu tineret”
„E greu ca FCSB să mai ia titlu. Poate mai aveau șanse dacă nu pierdeau cu Sepsi. Nu aici s-a pierdut campionatul (n.r. - cu CS U Craiova), ci cu Sepsi, meciul ăla le-a pus frână.
Convingerea mea e că echipa FCSB-ului e mult prea tânără și doar cu tineret nu poți să faci mare performanță. În superioritate numerică, FCSB ar fi trebuit să o facă praf pe Craiova”, a declarat Dumitru Dragomir, la GSP Live.
Citește și alte știri despre meciul Craiova - FCSB 2-0:
Vocile Gazetei » Craiova - FCSB 2-0, comentat live de Ovidiu Ioanițoaia, Dan Udrea și Remus Răureanu