Articol de GSP - Publicat joi, 24 septembrie 2020 17:50 / Actualizat joi, 24 septembrie 2020 18:13
Dusan Uhrin Jr. (52 de ani) nu mai este antrenorul lui Gaz Metan Mediaș, echipă pe care cehul a preluat-o în luna iunie.
Uhrin Jr. mai are de primit aproximativ 70.000 de euro de la Mediaș, iar între cele două părți va urma un proces la finalul căruia Dusan speră să-și primească toți banii.
8 înfrângeridouă egaluri și două victorii - acestea sunt rezultatele lui Uhrin pe banca lui Gaz Metan
Dusan Uhrin, OUT de la Gaz Metan! Noul antrenor: Jorge Costa
Gaz Metan s-a înțeles deja cu noul antrenor. Este vorba despre Jorge Costa, 48 de ani, ultima dată la Mumbai City. Portughezul este o figură cunoscută fotbalului românesc, fiind tehnicianul lui CFR Cluj în perioada iulie 2011 - aprilie 2012.
Costa s-a înțeles cu Mediaș încă dinaintea meciului cu Poli Iași (4-1), dar victoria cu moldovenii i-a făcut pe șefii Gazului să amâne mutarea.
Până când Costa va fi numit oficial, Flavius Boroncoi, în prezent team-manager și fostul secund al lui Edi Iordănescu, va sta pe banca la partida cu Academica Clinceni. Și staff-ul lui Dusan Uhrin Jr. va fi prezent la duelul cu ilfovenii.
Citește mai multe știri din Liga 1:
Decizie importantă luată de șefii lui Dinamo! Ce se întâmplă cu schimbarea dorită de conducere
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro