Articol de Adrian Duţă - Publicat miercuri, 06 martie 2024 20:07 / Actualizat miercuri, 06 martie 2024 20:27
Gheorghe Răducan, fostul lider al galeriei Rapidului, a anunțat că toate biletele destinate rapidiștilor la meciul cu FCSB s-au dat deja.
- Rapid - FCSB are loc sâmbătă, de la ora 20:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1
Au fost puse în vânzare 48.000 de bilete, în total, la derby-ul de pe Arena Națională. Suporterii de la FCSB au primit o peluză întreagă, deși, inițial, Rapid le-a oferit 5.400 de bilete. Ulterior, MM Stoica a anunțat că s-au mai deschis sectoare.
Suporterii FCSB ar urma să primească 10.000 de bilete. Astfel, cei de la Rapid au vândut 38.000 de tichete. În tur, la FCSB - Rapid 1-2, 40.563 de oameni au fost în tribunele Arenei Naționale, cea mai mare asistență din acest sezon. Acest număr va fi depășit la retur.
Rapid - FCSB, sold-out
„S-au vândut toate biletele. Domnul Șucu a vrut pe Arena Națională, pentru că erau foarte multe cereri de bilete. Din punctul de vedere al galeriei, era mai bine pe Giulești. Dar am făcut un compromis pentru ca majoritatea rapidiștilor să poată să vadă acest meci.
Nu vor fi mai mulți fani FCSB, de asta vă asigur. În cazul în care cei de la FCSB epuizează biletele, se vor suplimenta. În măsura în care se poate. Ei nu au vrut toată peluza de la început. Gheorghe Mustață a zis că nu vrea toată peluza. Noi am fost deschiși, pentru spectacolul fotbalistic”, a declarat Gheorghe Răducan, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
MM Stoica, anunț despre bilete
„Peluza de pe Arena Națională are 12.815 locuri. Nouă ne-au fost repartizate 5.400, adică TOATĂ peluza. Sau… 42%.
UPDATE : Se pare că se vor mai deschide sectoare. Nu-mi este clar de ce nu s-au deschis de la început toate, dar ideea e să încercăm să luăm bilete până când reușim!”, a scris Mihai Stoica, miercuri, pe Facebook.
Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul Rapid - FCSB și câștigă premiile puse în joc!