Articol de GSP - Publicat vineri, 12 iulie 2013 00:00 / Actualizat joi, 11 iulie 2013 20:19
Cîştigarea Cupei României se întoarce ca un bumerang împotriva ploieştenilor: performanţa din sezonul trecut a dus, paradoxal, la probleme financiare, iar conducerea a pierdut încrederea jucătorilor.
Eşecul Petrolului în Supercupă a pus capac la Ploieşti: clubul stă pe un butoi cu pulbere, jucătorii sînt nemulţumiţi din cauza incertitudinilor financiare, Contra îşi pune deja problema să renunţe la banca tehnică, iar şefii "lupilor" par legaţi de mîini şi de picioare în faţa unei revolte iminente.
Surse din club vorbesc despre faptul că multora dintre fotbalişti li s-ar fi propus în intersezon renegocierea contractelor şi diminuarea lor. A fost o iniţiativă venită într-un moment în care jucătorii nu şi-au primit încă primele pentru cîştigarea Cupei României.
"Capră urina în ghivecele din hotel!"
"Cît e el de drăcos, Contra nu mai reuşeşte să-i stăpînească pe cei din lot şi lucrurile au început să scape de sub control. E indisciplină, greu mai poate fi repusă treaba pe picioare", explică apropiaţi ai Petrolului.
Şi continuă cu un exemplu halucinant: "Staff-ul şi fotbaliştii nu mai au încredere nici în conducere. Păi, în cantonamentul din Slovenia, preşedintele Dan Capră a fost eroul unei scene incredibile, în public: era un pic mai vesel şi s-a apucat să urineze în ghivecele din holul hotelului în care era cazat lotul! Şi a început să ţipe: «Băi, mă interesează să iau banii ăştia de la Primărie, pentru asta trăiesc!»".
" Bornescu şi Cristea destabilizează vestiarul"
Capii nemulţumirilor ar fi Bornescu şi Adrian Cristea, jucători de care Petrolul încearcă să scape: contracte mari, caractere alunecoase, spun persoane din club. Detaliază: "Ei sînt cei care au început să facă atmosferă şi să destabilizeze vestiarul".
"Greii" din lot vor să plece cît mai repede, în frunte cu Bokila, Grozav şi Hamza, care presează conducerea să le dea drumul. Oferte ar fi, negocierile sînt însă împotmolite.
1 an e durata contractului pe care Contra îl mai are cu Petrolul: angajamentul expiră în vara lui 2014