Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 07 decembrie 2023 15:45 / Actualizat marti, 12 decembrie 2023 10:32
Universitatea Craiova va efectua cantonamentul din ianuarie 2024 la Belek, în Turcia, unde a fost și anul acesta. Juveții vor fi cazați între 3 și 15 ianuarie la hotelul Regnum Carya, unul de 5 stele. Prețul unei camere: 250 de euro pe noapte. De asemenea, în Turcia vor disputa două amicale.
Universitatea Craiova mai are trei meciuri de disputat până la vacanța de Sărbători, toate în campionat. Cu Hermannstadt, duminică, la Sibiu, contra lui Poli Iași (16 decembrie), pe „Ion Oblemenco”, și în 20 decembrie, cu UTA.
Universitatea Craiova a schimbat hotelul
Apoi, după revelion, urmează reunirea și plecarea în cantonament, pe 3 ianuarie. Unul pe care oltenii au decis să-l facă tot în Antalya (Turcia), la Belek, ca anul trecut. Din informațiile Gazetei, au schimbat hotelul și vor sta la Regnum Carya, între 3 și 15 ianuarie. Întreaga ședere costă în jurul a 100.000 de euro.
Locația, una de 5 stele, este situată pe malul mării, la 28 km de Aeroportul Internațional Antalya. Iar prețul unei camere, pe noapte este de 250 de euro.
Universitatea Craiova începe 2024 contra campioanei Farul, în Bănie!
Regnum Carya oferă piscine interioare/în aer liber cu tobogane cu apă, un centru spa luxos cu masaje, saună și baie cu aburi, precum și o plajă privată cu nisip. Hotelul este situat pe terenul de golf Carya.
Unitățile de cazare de la Regnum Carya sunt spațioase și au balcon sau terasă privată, majoritatea cu vedere la Marea Mediterană. Toate camerele sunt dotate cu TV LCD cu canale prin satelit. Unele suite au cadă spa.
Oaspeții de la Regnum Carya pot înota în piscinele interioare sau în aer liber şi pot juca tenis pe unul dintre terenurile cu nocturnă, la un cost suplimentar. Complexul are și o piscină cu valuri.
Au fost fixate două amicale, pe care jucătorii lui Ivaylo Petev le vor disputa în Turcia, înainte de întoarcerea acasă, pe 15 ianuarie. Universitatea are programat primul meci de campionat pe 20 ianuarie, și este unul „cu greutate”: împotriva campioanei Farul, pe „Ion Oblemenco”.
Mai puteți citi:
Gigi Becali se ia de Bănel! Replica fostului său jucător: „N-am zis așa ceva, nea Gigi!”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”