FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL PLOIEȘTI

GALERIE FOTO Echipament spectaculos pentru Petrolul, la sărbătorirea a 100 de ani de la înființarea clubului » Ce apare pe tricouri

Articol de - Publicat vineri, 13 septembrie 2024 22:53 / Actualizat vineri, 13 septembrie 2024 23:50

Cei de la Petrolul Ploiești și-au prezentat noua serie de echipamente speciale prin care vor marca centenarul.

Clubul Petrolul lua naștere în anul 1924, adică acum exact 100 de ani. Pentru a marca acest moment, „lupii galbeni” au lansat o serie de 3 echipamente speciale.

GALERIE FOTO. Petrolul și-a prezentat echipamentele cu care va sărbători centenarul

Prahovenii au realizat o sedință foto spectaculoasă, care a avut loc în mai multe zone din Ploiești. Au participat mai multe legende precum Mircea Dridea, Eduard Iuhas, Gheorghe Liliac, Octavian Grigore, dar și Gicu Grozav, Paul Papp, Denis Radu, Mihnea Rădulescu, Mario Bratu, Marian Huja, Tidiane Keita, Tommi Jyry, Lukas Zima și Raul Bălbărău, actuali fotbaliști ai clubului.

Echipamentul în care petroliștii vor juca pe teren propriu este galben, în timp ce cel de deplasare este albastru. Al 3-lea kit va fi roșu. Pe fiecare dintre cele 3 echipamente apare chiar pe mijloc, în dreptul siglei, numărul 100. Spectaculos este faptul că cei doi de zero formează semnul infinitului.

Comunicatul celor de la Petrolul:

🟡 𝐄𝐂𝐇𝐈𝐏𝐀𝐌𝐄𝐍𝐓 𝐒𝐏𝐄𝐂𝐈𝐀𝐋 𝐏𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐀𝐍𝐔𝐋 𝐂𝐄𝐍𝐓𝐄𝐍𝐀𝐑! 🔵

📸 Ședință foto în mai multe zone importante din orașul “aurului negru”: stadionul “Ilie Oană”, Monumentul Vânătorilor, Palatul Culturii, Muzeul Ceasului “Nicolae Simache” și Muzeul Petrolului.

👕 Alături de noi au fost legendele clubului Mircea Dridea, Eduard Iuhas, Gheorghe Liliac, Octavian Grigore, dar și actualii fotbaliști ai echipei noastre, Gicu Grozav, Paul Papp, Denis Radu, Mihnea Rădulescu, Mario Bratu, Marian Huja, Tidiane Keita, Tommi Jyry, Lukas Zima și Raul Bălbărău.

Povestea merge mai departe! Hai Petrolul! 💛💙

Citește și:
Fostul arbitru din Liga 1 spune că a „zguduit” Bursa de Valori: „Am o avere de 60-80 milioane de euro” » Ar pregăti o BOMBĂ: „Lucrez la proiect, Hagi CEO!”
Special
Fostul arbitru din Liga 1 spune că a „zguduit” Bursa de Valori: „Am o avere de 60-80 milioane de euro” » Ar pregăti o BOMBĂ: „Lucrez la proiect, Hagi CEO!”
Gigi Becali îl vrea la FCSB, Mihai Stoica se opune: „Să mă ierte”
Superliga
Gigi Becali îl vrea la FCSB, Mihai Stoica se opune: „Să mă ierte”
Fotbalistul care nu a confirmat în Superliga s-a transferat pe 1,7 milioane de euro
Campionate
Fotbalistul care nu a confirmat în Superliga s-a transferat pe 1,7 milioane de euro
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Stiri extrasport
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Premieră pe piața auto: Dacia Logan a dispărut din preferințele românilor
Profit.ro
Premieră pe piața auto: Dacia Logan a dispărut din preferințele românilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (2)
roadghost
roadghost  •  14 Septembrie 2024, 13:06

De data asta le-au nimerit, sunt superbe, bravo baieti!!

mogosoaia
mogosoaia  •  14 Septembrie 2024, 11:30

Petrolul Ploiesti a murit de multi ani, zace in pamant, de unde 100 de ani?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează