FOTBAL  »  Superliga  »  SUPERLATIVE 2024

EXCLUSIV Edi Iordănescu, gata să preia o echipă de club: „Sunt discuții”

Edi Iordănescu
Edi Iordănescu

Articol de - Publicat joi, 19 decembrie 2024, 13:36 / Actualizat joi, 19 decembrie 2024 13:36

Pentru al doilea an la rând, Edward Iordănescu a fost desemnat „Antrenorul anului” în prestigioasa anchetă a Gazetei Sporturilor. Și a acordat un amplu interviu.

Fostul selecționer, în prezent fără angajament după ce a plecat de la naționala României, după EURO 2024, dezvăluie că e gata să revină în antrenorat. Spune că sunt discuții cu un club și că, pe viitor, nu exclude o revenire la națională.

Încă o dată, Iordănescu jr.!
SUPERLATIVE
Încă o dată, Iordănescu jr.!

VIDEO. Edi Iordănescu anunță că e gata să preia o nouă echipă: „Sunt pregătit pentru asta, sunt pregătit să o iau de la capăt”

- Ce urmează pentru dumneavoastră, când vă vedem din nou în iarbă? Când se întoarce Edi Iordănescu și cum vedeți viitorul dumneavoastră? Îl vedeți la o echipă de club? Și dacă echipa națională mai rămâne o variantă.
- Îmi doresc cât mai repede. Sunt pregătit pentru asta, sunt pregătit să o iau de la capăt. Acum am din nou energia necesară, stimulentul, convingerea că un proiect bun poate să fie un următor pas în cariera mea. E mai greu să spun unde.

- De ce?
- Pentru că sunt oameni care se ocupă de acest lucru, sunt reprezentanți pe care-i am și care discută în mai multe locuri. Nu pot să spun dacă va fi echipă de club sau națională, dar pot să spun că mi-aș dori și înclin mai mult spre echipă de club. Pentru că mi-a lipsit activitatea zilnică. Doresc să lucrez zi de zi, doresc să-mi pun și mai mult amprenta pe echipă și în jocul pe care acea echipă-l va propune. Dar e relativ.

- Deci momentan nu e clar.
- Aș prefera să aștept să văd lucruri concrete. Sunt discuții deja și știu asta, dar până când nu e ceva concret nu pot să mă hazardez. Hai să lăsăm timpul să decidă! Să vedem ce alegeri vom face și cu siguranță că va veni și momentul ca să vorbim despre noua mea provocare.

- Iar echipa națională?
- Am crescut în acest spirit, a existat în casa mea de când m-am născut. În anii copilăriei și mai departe, în cei ai adolescenței, nu auzeam decât despre echipa națională, despre mândria și onoarea de a fi român. Suntem naționaliști convinși. Spun sincer: iubim naționala, iubim țara noastră, iubim pământul românesc și familia mea are atât de multe bucurii trăite reprezentând România. Și atunci, niciodată eu nu voi putea să spun cu convingere sau să închid ușa către echipa națională, să spun că nu îmi mai doresc.

- Deci Edi Iordănescu...
- A fost acest moment, asta am simțit, am făcut un pas în spate, dar în viitor, cu siguranță, dacă va mai veni o oportunitate de a antrena din nou și a reprezenta România și românii, cu siguranță că mă voi așeza cu toată convingerea și voi discuta! Însă să nu fiu prost înțeles, nu în perioada imediat următoare, asta cu siguranță!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini incredibile în Grecia: încăierare generală la autocarul lui PAOK, Răzvan Lucescu a căzut pe scări!
Campionate
Imagini incredibile în Grecia: încăierare generală la autocarul lui PAOK, Răzvan Lucescu a căzut pe scări!
Porumboiu râde de Șucu la afacerea Genoa: „S-a săturat să câștige trofee în România și se duce în Italia. O ia și pe Lasconi?”
Superliga
Porumboiu râde de Șucu la afacerea Genoa: „S-a săturat să câștige trofee în România și se duce în Italia. O ia și pe Lasconi?”
În linie dreaptă! Anunț de ultimă oră despre viitorul stadion modern din România: „Totul este gata”
Liga 2
În linie dreaptă! Anunț de ultimă oră despre viitorul stadion modern din România: „Totul este gata”

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (1)
mafa
mafa  •  19 Decembrie 2024, 13:55

Un antrenor care pune imaginea lui mai presus de echipa pe care o conduce, pentru mine , nu-i un bun antrenor !!....mai este și laș, egoist și narcisist.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează