Articol de GSP - Publicat vineri, 04 decembrie 2020 20:17 / Actualizat vineri, 04 decembrie 2020 20:38
Edi Iordănescu, 42 de ani, este noul antrenor al lui CFR Cluj. Campioana României a anunțat numirea pe site-ul oficial.
„Mă bucur să fiu din nou aici. Mulțumesc patronatului și conducerii pentru încrederea arătată. M-am întors la Cluj pentru că am încredere deosebită în acest grup de jucători, am încredere deosebită că acest club poate să își continue traiectoria ascendentă!”, a declarat Iordănescu, potrivit site-ului oficial al campioanei României.
Potrivit informațiilor GSP.ro, Edi Iordănescu va primi un salariu de 15.000 de euro lunar la CFR Cluj. Astfel, dacă-și va duce la capăt contractul, scadent în vara lui 2022, va primi în jur de 285.000 de euro.
„A mai fost un episod, acum doi ani şi ceva, care s-a terminat mai repede decât ar fi fost normal. Am rămas cu un trofeu frumos, primul trofeu pentru mine. A fost o experienţă constructivă, am învăţat. A fost o dezamăgire, m-a afectat pe moment.
Este un moment extrem de delicat. Echipa nu traversează din punct de vedere sportiv o perioadă bună. Calendarul este extrem de încărcat, sunt cinci jocuri în 18 zile şi foarte puţin timp la dispoziţie. Orice antrenor şi-ar dori ca pauza competiţională să fie momentul în care să preia o echipă, dar mi-am asumat toate aceste lucruri. Vin cu entuziasm şi energie, după un antrenor pe care îl apreciez extrem de mult. Pentru noi, valul tânăr, Dan Petrescu poate să fie un exemplu, a făcut performanţă.
Nu am avut niciun moment în care să preiau o echipă şi să o las mai jos decât am luat-o. La toate echipele unde am lucrat, traiectoria a fost una bună. CFR este un club care îţi oferă condiţiile necesare şi lotul atât de bun încât e clar că aspiri la trofee. Ţinând cont că s-a ieşit prematur din Cupă, nu ne rămâne decât să ne luptăm pentru câştigarea unui nou titlu şi să jucăm această carte care pare imposibilă la prima vedere, să încercăm din nou o calificare în primăvara europeană”
Edi Iordănescu, antrenor CFR Cluj
”E o performanţă dacă ajungem în primăvara europeană. Nu s-a impus să ajungem acolo, să facem minuni. Acum că am schimbat antrenorul, factorul mental e esenţial, aici va munci antrenorul.
Nu ai timp să faci altceva, avem un număr limitat de jucători pe lista UEFA, iar după plecări şi accidentări, lista a devenit tot mai scurtă. Ce e important e că am ajuns la ultima partidă să fim pe mâna noastră, iar dacă obţine calificarea e un bonus.
Cu Young Boys nu am gestionat bine acea partidă, mergea spre victoria noastră, aveam 1-0, am luat gol dintr-un aut. Acolo a fost una din supărările noastre, puteam lua atunci o opţiune de calificare”
Marius Bilaşco, directorul sportiv al lui CFR Cluj, la Fotbal Look
VIDEO. Cum a decurs prima zi a lui Edi Iordănescu după revenirea la CFR Cluj
Edi Iordănescu, noul antrenor al lui CFR Cluj
Iordănescu a avut o experiența nereușită la CFR în 2018, când a rezistat doar 3 partide pe banca ardelenilor, reușind în acea perioadă să câștige și un trofeu, Supercupa României.
Ultima dată, Edi Iordănescu a antrenat la Gaz Metan, unde în 42 de meciuri a obținut 18 victorii și 12 egaluri și a suferit 12 înfrângeri.
Edi Iordănescu, alături de Marian Copilu, președintele celor de la CFR Cluj
Edi Iordănescu, despărțire cu scandal de CFR Cluj în 2018
- CFR Cluj a primit zeci de propuneri din partea impresarilor, a avut pe listă o mulțime de antrenori străini interesați să preia echipa, însă alesul conducerii a fost Edi Iordănescu. Antrenorul a avut parte de susținerea președintelui Marian Copilu, cel care l-a angajat data trecută, tot în locul lui Petrescu.
- Primul mandat al lui Edi Iordănescu la CFR Cluj a fost un fiasco. Edi a fost demis intempestiv, după un meci cu Malmo, 0-1 acasă, în preliminariile Champions League. Câștigase Supercupa și remizase în campionat la Botoșani, 1-1.
- În timpul partidei cu suedezii, în care Arlauskis a greșit la singurul gol, patronul Ioan Varga l-a sunat pe team-managerul Panin și i-a cerut să-i transmită antrenorului să-l schimbe pe lituanian.
- Panin nici măcar nu a dus mesajul, așa că Arlauskis a rămas în poartă și în repriza a doua. Varga a hotărât după meci să-l dea afară pe Iordănescu, supărat că ordinul său nu fusese aplicat. Marian Copilu a plecat și el din club imediat, solidar cu Edi, și l-au urmat Marius Bilașco și Bogdan Mara.
- Pentru CFR a urmat o perioadă tulbure, în care echipa a fost eliminată și din Europa League, ca urmare a duelurilor cu Dudelange, cu dublă înfrângere, și a realizat afaceri surprinzătoare și păgubitoare, așa cum a fost recrutarea lui Julio Baptista, retras de doi ani, cu un salariu de 50.000 de euro lunar.
- Varga a apelat pe urmă din nou la Copilu, la Bilașco și la Mara. Primii doi conduc clubul și în momentul de față și vor face încă o dată echipă cu Edi Iordănescu.
CFR Cluj, program infernal în decembrie
- 06.12: Poli Iași - CFR Cluj, Liga 1
- 10.12: Young Boys - CFR Cluj, Europa League
- 13.12: CFR Cluj - FCSB, Liga 1
- 17:12: Dinamo - CFR Cluj, Liga 1
- 22.12: CFR Cluj - CS U Craiova, Liga 1
VIDEO. Match Preview Poli Iași - CFR Cluj
Citește mai multe articole despre CFR Cluj:
Editorial dur al lui Dan Udrea: Edward la CFR! Și principiile? Ce s-a ales de ele?
Situația devenise explozivă: Dan Petrescu, aproape să se bată cu jucătorii lui!
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”