Articol de Cristi Preda (foto), Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video), Cătălin Stroia - Publicat duminica, 30 iulie 2023 00:02 / Actualizat duminica, 30 iulie 2023 01:08
Oțelul - FCSB 0-2 a fost meciul cu cea mai mare asistență din acest sezon. Circa 13.000 de fani au venit să vadă duelul dintre o nou promovară și vicecampioana României. Meciul a însemnat și revenirea lui Vlad Chiricheș la FCSB, dar a fost presărat și cu multe alte momente interesante.
Iată 10 lucruri surprinse de reporterii GSP prezenți la Galați:
1. Revenire cu emoții pentru Vlad Chiricheș
Meciul de la Galați a însemnat revenirea lui Vlad Chiricheș în tricoul FCSB-ului, la 10 ani de la plecarea lui Tottenham. Internaționalul român n-a preluat și banderola, care a stat pe brațul lui Șut în absența lui Olaru, iar evoluția n-a fost atât de sigură pe cât se așteptau mulți. Prima jumătate de oră a fost ezitant, cu două momente în care a riscat și n-a fost departe de a-și pune echipa în mare pericol. O dată Iulian Dima a acordat ușor fault, a doua oară gălățenii n-au putut profita.
Apoi, n-a fost departe de un autogol la o deviere cu capul pe spate. E evident totuși că stoperul va fi unul dintre liderii echipei, e căutat mereu de colegi, fiind și genul de fundaș căruia îi place construcția, jocul cu mingea. Totuși, per total evoluția cu Oțelul a fost sub așteptări.
2. „Băieții de la Circul Orlando”
Ca la fiecare meci de pe teren propriu, ultrașii Oțelului ies pe gazon pentru a "încinge" atmosfera. De această dată momentul pe care îl au pregătit înaintea fiecărui meci a fost perturbat de fanii FCSB-ului. Cel ce-a condus vocile întregului stadion i-a luat peste picior pe bucureșteni, rugându-i pe gălățeni să-i ignore:
„Lăsați-i în pace pe băieții de la Circul Orlando și urmați scandările noastre".
3. Stadion plin „ochi”
Sosirea FCSB-ului la Galați a umplut tribunele stadionului "Oțelul". Peste 12.000 de fani au venit și au făcut din stadionul Oțelului unul prea mic. Înainte de primul fluier nici măcar scările dintre sectoare nu se mai vedeau, acestea fiind ocupate de fani. Jandarmeria a intervenit rapid, tocmai pentru ca formația gazdă să nu fie amendată. Schimbarea a durat cam jumătate de repriză, apoi s-a revenit la ocuparea treptelor.
4. Momentul lui Marius Pena
Gălățenii și-au premiat înaintea meciului unul dintre liderii echipei din 2011, Marius Pena, cel ce a și marcat golul decisiv, cu FC Timișoara. Președintele clubului, Marian Brăilescu, i-a oferit acestuia un tricou și o plachetă, apoi fostul atacant al Galațiului a fost aplaudat de tot stadionul.
5. Tavi Popescu, direct la David Miculescu
Tavi Popescu a avut o primă repriză fără prea multe realizări. Un dribling de efect, un șut modest de la 25 de metri și cam atât.
Totuși, din nimic, „decarul” roș-albaștrilor a adus-o pe FCSB în avantaj. Șut impecabil, execuție de clasă. Al 10-lea său gol din afara careului dintr-un total de 19. În huiduielile fanilor, Octavian Popescu s-a dus glonț spre banca de rezerve. Nu la Charalambous, nici la Pintilii, ci la David Miculescu, cel mai bun prieten al său.
Cei doi sunt colegi de cameră și au o relație foarte bună, devenind buni prieteni de la sosirea lui David la FCSB . Și la echipa națională U21 erau nedespărțiți.
6. Imnul lui Dinamo, apoi cel al României :)
Un moment de stupoare a avut loc pe stadion cu o oră jumătate înainte de meci. Pentru câteva secunde, în boxele stadionului din Galați s-a auzit imnul lui Dinamo, „Faceți loc, vin câinii roșii”. Imediat fanii au început să huiduie, iar eroarea a fost remediată.
Apoi, înaintea meciului, la boxe s-a auzit imnul național al României, 29 iulie fiind Ziua Imnului Național.
7. Sârghi i-a promovat apoi a devenit team-manager
Cristi Sărghi (36 de ani), care a fost pe teren atât la titlul câștigat în 2011, cât și la meciurile din Champions League sau anul trecut la promovarea în Liga 1, a pus ghetele în cui în această vară. Fostul fundaș este acum team manager al echipei pentru care a adunat aproape 200 de meciuri.
8. 5 titulari de la Liga 3 la Oțelul, unul de la Liga 2
Oțelul a avut pe teren nu mai puțin de 5 jucători pe care Dorinel i-a folosit inclusiv în Liga a 3-a, în urmă cu două sezoane. Este vorba despre Cisotti, Jardan, Neagu, A. Rus și Yabre. În plus, din primul „11” n-a lipsit Kehinde Fatai, atacantul pe care Oțelul l-a avut și în Liga 2. De asemenea, Cârjan, intrat în repriza a doua în locul lui Kehinde, a fost și el la Oțelul încă din perioada în care echipa era în Liga a 3-a.
9. Darius Olaru e căpitanul
S-au pus multe semne de întrebare după revenirea lui Vlad Chiricheș la FCSB dacă acesta ar trebui să preia banderola de căpitan. Fără Olaru în primul 11, cu Chiricheș titular, banderola a ajuns pe brațul lui Adrian Șut. La pauză, când a ieșit pe teren pentru repriza a doua, Șut deja nu mai avea banderola pe braț, ajunsese deja pe mâna lui Darius Olaru, cel care i-a luat locul lui Edjouma.
10. Dorinel a lovit un fan, Stoichiță ținta #1
Antrenorul gălățenilor e recunoscut ca fiind unul mai excentric. Acesta și-a ieșit din fire într-un moment din startul reprizei a doua, a dat cu sticla de pământ, iar aceasta a lovit un suporter. Imediat, Dorinel Munteanu și-a dat seama de ceea ce a făcut și i-a cerut scuze suporterului de la tribuna I.
Nervii au fost sancționați mai târziu și de arbitrul Iulian Călin, care i-a arătat cartonașul galben. Nici Mihai Stoichiță n-a fost lipsit de probleme. Directorul tehnic al FRF a fost apostrofat în mai multe rânduri de fanii de la tribuna I, fiind găsit vinovat pentru faptul că Iulian Călin nu a sancționat jucătorii FCSB-ului în mai multe situații, dar și pentru felul în care se folosește VAR-ul.
VIDEO Atmosfera spectaculoasă din startul meciului Oțelul - FCSB
Citește și alte știri despre FCSB:
Tavi Popescu, realizare fantastică » Reușită în stilul caracteristic după schimbarea postului
Moment de stupoare la Galați: ce s-a auzit în boxe, cu o oră și jumătate înainte de Oțelul - FCSB
FOTO+VIDEO FCSB a tremurat la Galați, dar Tavi Popescu și transversala i-au salvat pe roș-albaștri
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”