Articol de Sergiu Alexandru, Iosif Popescu (video), Cătălin Stroia - Publicat sambata, 29 aprilie 2023 14:19 / Actualizat sambata, 29 aprilie 2023 14:46
Elias Charalambous, antrenor celor de la FCSB, a susținut azi o conferință de presă în care a prefațat meciul cu Universitatea Craiova.
- CSU Craiova – FCSB se joacă duminică, 30 aprilie, de la ora 21:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe PrimaSport, DigiSport și OrangeSport
Tehnicianul cipriot a vorbit despre conferința de presă susținută de Kyros Vassaras, în care șeful CCA a spus că deciziile arbitrului Horațiu Feșnic din Rapid – FCSB 1-0 au fost corecte.
Antrenorul de 42 de ani spune că nu este de acord cu explicațiile oferite de grecul care conduce arbitrajul românesc și este de părere că jucătorii ar putea avea de suferit dacă vor fi permise intrări dure.
VIDEO Elias Charalambous, surprins de conferința lui Kyros Vassaras
„Nu îmi place să vorbesc despre arbitri. Am informații de la cei din jurul meu. Cred, că după meci, cineva trebuie să spună că a fost o greșeală.
Poate în timpul meciului, arbitrul nu a văzut bine, deși eu am văzut clar că a fost o intrare dură. Dar s-a spus în continuare că e fault de cartonaș galben. Nu sunt de acord. Am fost surprins de ce a spus Vassaras. În opinia mea, e de cartonaș roșu.
Nu se mai poate schimba nimic acum, dar nu sunt de acord. Vreau să dacă în acest weekend vom mai avea astfel de faulturi. Voi fi surprins dacă vor exista și se va da tot cartonaș galben. Dacă aceste faulturi sunt de galben, va fi periculos. Așa văd eu situația.
Avem nevoie de respect. Noi respectăm arbitrii, dar trebuie să primim și noi respect. Asta e cel mai important”, a spus Charalambous la conferința de presă.
Kyros Vassaras, despre faultul lui Dragoș Grigore din Rapid - FCSB: „Nu sunt elemente clare pentru un cartonaș roșu”
„E o situație similară. VAR-ul nu poate interveni, nu sunt elemente clare pentru un cartonaș roșu. Jucătorii sunt apropiați, călcarea pe picior este cartonaș galben, atunci când este intensitate medie.
Sunt aici criterii clare pentru cartonaș roșu? Este un contact clar pe tendon? Are continuitate? Este răutate? Vorbim doar despre o parte a piciorului, așa că VAR-ul nu poate interveni! Intenția lui este să joace mingea!”, a spus Vassaras.
Vassaras, despre faultul lui Răzvan Onea asupra lui Florinel Coman: „Nu este un contact întreg, doar îl atinge”
Vassaras spune că și decizia în cazul duelului Onea - Florinel Coman, pe care rapidistul l-a luat pe sus, este corectă, în ciuda opiniilor foștilor arbitri precum Ion Crăciunescu și Adrian Porumboiu:
„Este un atac imprudent, cu contact jos, la nivelul ghetei. Nu este un contact întreg, doar în atinge. Nu sunt elemente clare pentru un cartonaș roșu. Uitați fotografia cu ce s-a întâmplat la acea fază. Ăsta a fost contactul, fără forță excesivă, dar la viteză mare”.