Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 iunie 2022 17:52 / Actualizat miercuri, 01 iunie 2022 18:18
Erik Lincar, 43 de ani, antrenorul lui U Cluj, a pus ochii pe 3 jucători de la Dinamo: Balthazar Pierret (22, mijlocaș central), Cosmin Matei (30, mijlocaș ofensiv) și Christian Irobiso (29, atacant).
Dinamo a retrogradat în liga secundă pentru prima dată de la înființare, după ce a pierdut lamentabil barajul cu Universitatea Cluj, fără să câștige vreuna dintre manșe (1-1 duminică, 0-2 în tur).
Matei, Pierret și Irobiso, pe lista lui U Cluj
„Nu a semnat nimeni cu noi de la Dinamo. Sunt mulți jucători de la ei pe care mi-i doresc. Primul țel era să promovăm. Despre ce jucători e vorba? Matei, Pierret, Irobiso, pe ultimul am încercat și în iarnă să-l aducem, dar avea pretenții financiare mai mari. Acum putem să-l luăm, e o altă situație, dar sunt și alte echipe din Liga 1 care plusează financiar și nu va fi ușor”, a declarat Lincar în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.
Vara trecută, cel mai mare salariu de la noi era de 3.500 de euro. Apoi, în iarnă au crescut. Am avut probleme financiare în acest sezon, dar ne-am echilibrat odată cu vânzarea lui Dican la Botoșani. Am avut un buget de 1,5 milioane de euro
Erik Lincar, antrenor U Cluj
Despre Matei, GSP.ro a scris că e dorit și la Sepsi, și la UTA. Iar Pierret e tentat să revină în Franța (Liga 2).
Mai multe știri de actualitate:
Adrian Mutu i-a dat o lecție lui Rareș Ilie: „Mister, nu mă schimba” / „Te las să te faci de râs”