Articol de Alexandru Barbu - Publicat luni, 17 martie 2025 15:58 / Actualizat luni, 17 martie 2025 17:52
Alexandru Bourceanu, 39 de ani, spune că dispariția pariurilor ar da un alt aer fotbalului mondial.
Fostul mijlocaș central, acum antrenor în Liga a 3-a, la Speed Academy, e de părere că stimulul de a paria influențează în mod direct fenomenul: „Creează o umbră asupra fotbalului și împinge oamenii să obțină ceva ușor, fără efort”.
VIDEO. Alexandru Bourceanu: „Dispariția pariurilor ar da un cu totul alt aer fotbalului”
„Dacă e ceva care ar salva fotbalul - sau ar da un cu totul alt aer fotbalului - este dispariția pariurilor. În tot fotbalul mondial!
Imaginează-ți că sunt reclame numai cu pariuri. Bum, bum, bum, bum, numai pariuri! Vrei să te uiți la un meci, numai reclame cu pariuri. Nu se poate așa ceva, e inadmisibil! Și știu că îmi asum un risc când spun asta. Dar ar trebui să dispară!
Practic, nimeni nu poate să rezolve problema asta. Nu e posibil să dispară... dar uite, în Canada, nu vezi țigări nicăieri. Ca să primești țigări, se desface un geam negru. Nu le vezi. Cât timp nu ai stimulul ăsta permanent...
Uite, eu vreau să slăbesc și merg numai prin magazine cu prăjituri sau mâncare. Inevitabil voi cumpăra. Și dacă am nebunia de a juca... Apare când ești foarte tânăr și când ești sărac. Eu nu am drive-ul ăsta. Când eram mic, am încercat să nu joc jocuri de noroc și foarte rar fac un pariu pe ceva, mă țin departe de asta. E un lucru bun.
Dispariția pariurilor ca stimul ar ajuta. Creează o umbră asupra fotbalului și împinge oamenii să obțină ceva ușor, fără efort. Sunt cazuri în toată lumea, dar la noi sunt incredibil de multe case de pariuri pe stradă. Reclamele sunt numai cu astea, ești bombardat! Câștigul ușor, fără efort, e o chestie pe care creierul nostru și-o dorește”, a declarat Bourceanu, prezent în studioul Gazetei Sporturilor.
„E o întrebare la care știi răspunsul deja”
Alexandru Bourceanu e din octombrie 2024 antrenorul celor de la ACS Speed Academy Pitești, cu care s-a calificat în play-off.
„Jucătorii care au salarii mici pot fi influențați într-un anumit sens... La Liga a 3-a variază mult salariile, de la 700 de lei până la 10.000 - 20.000 de lei. Spectrul e foarte mare. În general, nu sunt salarii mari. La noi, media e de 300-400-500 de euro”, a precizat Bourceanu.
„Atunci, e un pericol ca fotbaliștii prost plătiți să încerce să-și rotunjească veniturile din alte surse?”, a fost chestionat acesta.
„E o întrebare la care știi răspunsul deja. Nu voi merge în direcția asta... E un pericol în orice domeniu, de-asta oamenii trebuie să fie bine plătiți”, a replicat Bourceanu.
Despre Alexandru Bourceanu:
- născut la Galați, Bourceanu a evoluat în Liga 1 la Oțelul, Poli Timișoara, FCSB și Dunărea Călărași;
- în străinătate a jucat la Trabzonspor și Arsenal Tula;
- a câștigat 7 trofee în carieră, toate cu FCSB: 3 titluri, o Cupă a României, două Cupe ale Ligii și o Supercupă;
- fotbalist la FCSB, unde a fost și căpitan, în 3 intervale diferite, 2011-2014, 2014-2015 și 2016-2017;
- a bifat 27 de selecții în tricoul primei reprezentative;
- până să fie „principal” la Speed Academy, Bourceanu a lucrat perioade scurte de timp la FCU Craiova și CS Inter Ilfov, ca membru al staff-ului tehnic.
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro