Articol de GSP - Publicat vineri, 27 septembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 27 septembrie 2013 22:46
Preşedintele celor de la Universitatea Cluj, Ioan Mărginean, a anunţat că îi va propune lui Ionel Ganea rezilierea contractului pe cale amiabilă.
"Trebuie să schimbăm ceva. Toată echipa nu putem să o schimbăm, am mai schimbat-o o dată.
Îmi pare rău că am făcut asta, dar acolo au fost alte probleme. Sau schimbăm antrenorul. El răspunde de rezultate. Asta e mai uşor, dar să vedem.
Sper ca Ganea să se gîndească bine în noaptea asta şi să reziliem mîine contractul. Dacă nu, o să mă adresez administatorului juridiciar. Dar sînt convins că nu vom ajunge la asta.
Ştie că trebuie un şoc la echipă şi va pleca. Nu am nici o soluţie, nu m-am gîndit la un înlocuitor. Eu eram convins că azi cîştigăm şi continuăm cu Ganea, dar nu a fost aşa. Ne îndepărtăm tot mai mult de zona liniştită", a spus Ioan Mărginean la Digisport.
Antrenorii demişi pînă acum: Stan (et.2), Rednic (et.4), Szabo (et.5); Manea (et.6), Anghel (et.6), Ticleanu (et.8), Mulţescu (et.8)
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”