Articol de Adrian Jitea - Publicat sambata, 24 februarie 2024 18:36 / Actualizat sambata, 24 februarie 2024 18:51
Eugen Trică (47 de ani) a fost supărat pe arbitraj la finalului primului pe banca lui CSM Alexandria, eșecul de la Mioveni, 0-1 în runda cu numărul 16 a ligii secunde.
Eugen Trică a fost numit la Alexandria în decembrie 2023, având obiectiv salvarea de la retrogradare. Debutul într-un meci oficial nu a fost cel dorit.
Teleormănenii au fost învinși de CS Mioveni, scor 0-1, dintr-un penalty obținut de Guțea și transformat de Massaro. Trică e de părere că arbitrajul brigăzii conduse de Eduard Ioniță a lăsat de dorit și cere intervenția Federației Române de Fotbal.
Eugen Trică, după CS Mioveni - CSM Alexandria
„Legat de arbitraj, din punctul meu de vedere, penalty nu a fost. Nu avem ce face, degeaba spunem că nu ne aude nimeni. Vreau să văd filmarea, pentru că am înțeles că a fost filmat meciul, iar dacă arbitrul a greșit, probabil că vom merge cu această casetă la FRF, pentru că trebuie să plătească.
Nu e normal, noi pregătim meciul două săptămâni foarte bine, după care venim la meci și ne trezim cu penalty inexistent! Eu cred că Mioveni nu avea nevoie de așa ceva. Dar, ea nu are vină, o felicit pentru victorie, pentru cele trei puncte. Asta e!
Trebuie să se ia măsuri și contra arbitrajului, pentru că este sub orice critică! Sunt greșeli în Liga 1, dar în Liga 2 e dezastru! Nu mai vorbesc de Liga 3, e sub orice critică! Vreau și eu să se ia măsuri contra lor. Să plecăm liniștiți acasă, pentru că suferim în continuare.
Arbitrii stau liniștiți, își văd soțiile când ajung acasă, își văd de treaba lor. Dacă au greșit, să plătească! Vreau să se ia măsurile acestea, să se ia! Să analizeze cei de la FRF, a fost fault acolo, nu a fost penalty”, a spus Eugen Trică, potrivit liga2.ro.
CSM Alexandria ocupă penultima poziție în Liga 2, cu doar 8 puncte obținute în 16 meciuri. În ultimele 3 runde ale sezonului regular, formația pregătită de Eugen Trică le înfruntă pe Tunari (acasă), Chindia (deplasare) și Metaloglobus (acasă).
Clasamentul actualizat din Liga 2:
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”