EXCLUSIV A fost pe teren în ultimul meci al lui Hîldan și povestește clipele teribile: "Ambulanța nu putea urca o bordură mică" » Interviu cu Daniel Florea, unul dintre primii români de la Șahtior

La mai bine de 17 ani de la moartea lui Cătălin Hîldan, fostul fundaș stânga, care a fost pe teren în meciul amical de la Oltenița, nu uită clipele de groază. Nu uită nici gestul familiei lui Cătălin Hîldan și păstrează o amintire de la înmormântarea celui care i-a fost cel mai bun prieten de la Dinamo. 

- Salut, Daniel! Cum este acum, la 5 ani de la retragere...
- Pff, 5 ani sunt deja! Ce repede trec. Sunt foarte bine, am proiecte în desfășurare. Lucrurile merg în direcția pe care mi-o doresc.

- Cum îți merge în meseria de antrenor?
- Am fost o perioadă la Galați, dar într-un moment greu. Ne lipsea absolut tot pentru a face performanță. Am acceptat pentru că voiam să plec de jos. Dar în asemenea condiții e greu să lucrezi, atunci când jucătorii sunt nemulțumiți. Acum am văzut că e un proiect bun acolo, cu jucători tineri. Dar va conta mult cine îi susține financiar. Pot promova, numai că diferența de la Liga a 3-a la a 2-a este foarte mare. 

- Îți place meseria asta? Sau ai merge mai degrabă spre partea administrativă?
- Mă regăsesc, îmi place să lucrezi cu oamenii, să-i motivez, să câștig trofee. Voi continua, dar nu aș mai accepta să lucrez în orice condiții. M-aș informa mult înainte de a mai semna. Pentru că din spusele unor președinți proiectele sunt foarte frumoase, dar când ajungi acolo e jale. Mai ales la Liga a 2-a, unde sunt fotbaliști neplătiți de 6-7 luni. Spre exemplu la Brăila, e normal că e foarte greu să lucrezi așa.

- Apropo de Brăila, vorbești de condițiile proaste de acolo, se poate ajunge chiar și la ideea că jucători să parieze pe meciurile lor. S-au făcut acuze în acest sens...
- Îmi pot da cu părerea, nu știu ce a fost. Dar eu cred că se poate. Ținând un jucător neplătit 6-7 luni, atunci se pot întâmpla foarte multe. Fotbalistul acela are o familie, trebuie întreținută. Nu pot să vă zic dacă ei chiar au făcut asta. Cert e că e foarte urât ce s-a întâmplat acolo. Să se ia măsuri cum s-a luat la Buzău. E nevoie de exemple pentru că aceste lucruri să dispară. 

- Revenind la Oțelul, au fost acele probleme cu trofeele scoase la licitație, lucruri care dăunează imaginii clubului, cum vezi problemele care au înconjurat echipa?
- A fost ceva de neimaginat. E păcat, a intrat în faliment un club de tradiție. Orașul merită o echipă în Liga 1. Sunt mulți iubitori de fotbal acolo. Oamenii au suferit. E strigător la cer ceea ce s-a întâmplat și cât de repede. Au fost în Champions League și imediat au început problemele. Cei care erau în momentul ăla club ar trebui să dea niște răspunsuri. 

"Am avut oferte de la Steaua și Rapid"

- Să vorbim și despre cariera de fotbalist. Cum te-ai apucat de fotbal? 
- De la 10-11 ani. Jucam în curtea școlii. Antrenorii veneau la orele de sport ca să vadă jucători. Așa am fost remarcat și am ajuns la CSS Vaslui. Mi-a plăcut mult când am ajuns într-un cadru organizat. Am ales să continui și cred că am ales bine drumul acesta. 

- Apoi ai mers la Oțelul, iar în 1997 ai semnat cu Dinamo. Cum a fost? 
- Oțelul avea probleme financiare, iar eu eram printre jucătorii tineri care puteau fi vânduți. A venit oferta din partea lui Gigi Nețoiu și cum clubul avea nevoie de bani a acceptat imediat oferta. La acel moment au fost negocieri și cu Steaua și Rapid. Dar decizia a fost luată! După toate discuțiile, și eu și Daniel Rednic am hotărât că e mai bine la Dinamo, din toate punctele de vedere. 

- Cum a fost primul moment când ai pășit în vestiarul lui Dinamo?
- Erau niște jucători fantastici acolo. Am fost primit foarte bine, impecabil. La astfel de echipe mari contează mult personalitatea pe care o ai, cum te impui tu ca jucător. Jucând foarte bine te impui mult mai repede într-un vestiar valoros. Nu trebuie să arăți slăbiciuni. Fiind fundaș, eu și la antrenamente eram mai agresiv. Dar nu o făceam intenționat. E ceva normal. Chiar mă uitam la Dinamo și observam că le lipsește agresivitatea. 

- Asta era următoarea întrebare. Cum e Dinamo de acum față de cel la care ai jucat tu?
- Mă uit la meciuri mereu, e păcat că nu sunt agresivi. Mai ales o echipă care joacă acasă. Nu are voie să nu fie agresivă. Adversarul trebuie sufocat. Mă uitam și la meciul cu Craiova și vedeam o echipă apăsată de presiune. Urmează 3 meciuri pe care Dinamo le va juca sub o presiune imensă. Dacă nu bate azi cu Chiajna, nu cred că mai prinde play-off-ul.  Ceea ce pentru Dinamo e o mare problemă. E urât să aduci un jucător ca Torje și să joci cu el în play-out.  Pentru mine, un Dinamo pe locul 7 nu există, echipa asta trebuie să fie mereu sus, să se bată la primele poziții. 

- Sunt tot mai multe voci care critică spiritul de acum al lui Dinamo. Selymeș, Vaișcovici, Dinu...
- Au dreptate! Cine venea înainte la București și juca pe Dinamo își punea întrebarea câte goluri ia. Sau cum să facă să nu piardă, să scoată măcar un punct. Acum s-au schimbat lucrurile. Din ce văd eu, acum sunt probleme la club, nu e liniștea pe care clubul trebuie să o aibă. Cred că nici transferurile nu sunt cele mai potrivite. Ok, o să-mi spuneți de Torje. Nu e suficient. E nevoie de mai mult pentru a te bate cu Steaua și CFR. Și mentalitatea, trebuie umblat și acolo pentru a avea rezultate. 

"Când am mers la spital și am văzut echipamentul lui Hîldan aveam impresia că sunt într-un film"

- Ai fost coleg cu Cătălin Hîldan la Dinamo. Ai jucat chiar și în meciul de tristă amintire...
- Așa este! Am jucat, Cătălin era unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Ce să vă zic, și acum mi se ridică părul pe mâini. Nu puteam să-mi imaginez că un jucător poate muri pe teren.  Era un meci de pregătire la Oltenița, jucam relaxați și a căzut pe teren. Nimeni nu a putut să-l ajute. Nici salvarea, care oricum nu era adecvată pentru a-l putea salva. Era un băiat de mare caracter, de o valoare incontestabilă. Un exemplu pentru Dinamo. Era jucătorul care se impunea în vestiar prin muncă, dorință și suflet. 

- Ce vă spuneați între voi în acele momente cumplite?
- Când s-a întâmplat acel lucru nu îți puteai imagina așa ceva. Nu realizam ce s-a întâmplat. Când am mers după meci la spital și am văzut acolo echipamentul, parcă eram într-un film. Nu puteai accepta că s-a întâmplat așa ceva. Că el nu o să mai fie printre noi. Era căpitanul nostru. 

- Cum au fost zilele imediat următoare? 
- Nimeni nu mai spunea nimic. Toți erau agitați, toți căutam motive. De ce s-a întâmplat așa ceva? Dacă salvarea era dotată corespunzător, poate mai avea vreo șansă. Nu i s-a dat nicio șansă. Îmi aduc aminte și acum salvarea, era o Dacie-Break. Stătea pe pista de atletism și trebuia să urce o bordură mică. N-a putut să urce nici acea bordură. A fost ceva... Dacă salvarea era dotată, acum poate mai era printre noi. 

- Cât a fost de greu să treceți peste acest moment?
- Foarte greu, tuturor ne-a fost greu. Dar trebuie să faci cumva să treci. El va rămâne mereu în inima suporterilor dinamoviști. A trecut mult timp și tot nu uiți ce s-a întâmplat. E păcat că s-a întâmplat așa ceva. Din păcate nu te poți pune cu șansa vieții. 

"Fiind prietenul lui cel mai bun, am primit din partea părinților lui Cătălin Hîldan icoana pe care el a ținut-o în brațe. Au decis că o merit pentru că știau că ne înțelegeam foarte bine. O am și acum acasă, o țin pe noptiera mea. A reprezentat mult acest gest pentru mine. Au tot respectul din partea mea"

- După Dinamo a venit transferul la Șahtior...
- Eram în ultimele 6 luni cu Dinamo și nu ne-am mai înțeles să prelungim. Am luat decizia de a face pasul ăsta. Mi s-a părut o nedreptate ceea ce mi se întâmplase. Jucam de 4 ani la Dinamo meci de meci și mi s-a părut că trebuiau să discute altfel cu mine. Am acceptat să merg în Ucraina, chiar dacă lumea nu știa prea multe de Șahitor în acel moment. Am stat două zile, m-au testat fizic, iar după un prim antrenament cu echipa antrenorul mi-a zis că e mulțumit. Mi-au dat avionul privat, mi-au zis să-mi iau familia cu mine și să mă întorc a doua zi. Am revenit în Ucraina cu o zi înainte de meciul de campionat. Antrenorul m-a băgat titular. Așa a început aventura la Șahtior...

- Care erau diferențele financiare? 
- Nu se compara! Diferențele erau uriașe. Ca diferența dintre campionatul nostru și cel al Ucrainei. 

- Atunci în Ucraina se dădeau banii la "sacoșă". Nu îți era frică să pleci cu salariul în buzunar?
- Nu, pentru că Ahmetov și orașul în sine îți dădeau impresia că ești protejat. Nu aveai probleme. Câștigam mulți bani, dar era nevoie și de rezultate. Nu puteai pierde mai mult de două meciuri într-un an. Iar unul era cu Dinamo Kiev. În Ucraina a fost cel mai mare salariu al meu. Bani foarte mulți pentru România. Viața de sportiv e scurtă, e normal să profiți de astfel de șanse. 

- I-ai prins acolo pe Aliuță și Savu, ambii au plecat însă destul de repede...
- Da, Savu a avut anumite probleme a plecat repede. Iar Aliuță avea o ofertă din România. Eu venind din România i-am zis că nu e bine să se întoarcă, știam ce e în țară. Îl voia Pițurcă la Steaua. Dar a ales să plece, iar apoi mă suna și îmi spunea că a făcut o greșeală că a venit din nou în România. 

- De câte ori ai vorbit cu Rinat Ahmetov? 
- Cred că de 3-4 ori. Nu era un președinte care să vorbească prea mult cu jucătorii. Venea la fiecare antrenament, se așeza pe bancă și se uita la antrenament. Avea poate o discuție cu antrenorul. În rest era foarte discret. Din când în când mai vorbea cu câte un jucător. Dar dacă aveai vreo problemă și te duceai la el, imediat de ajuta dacă putea. El tot timpul a vrut să concureze cu cluburile mari. Și iată că până acum a reușit. Unde e Șahtior acum? 

- Cum a fost când a venit Mircea Lucescu?
- Mai aveam un an și jumătate de contract. Să spunem că m-am înțeles bine cu el. Am avut o discuție și am decis să plec până la urmă. Mi-a zis că e greu să joc, că trebuie să joace Răzvan Raț, sau ceva de genul. Atunci am decis să plec pentru că îmi doream să plec. Să spunem că el m-a îndepărtat de la Șahtior. Nu am avut o problemă. Am avut acea discuție, iar când omul îți zice direct în față trebuie să iei decizii. A fost greu, dar n-a depins numai de mine. 

- Ai prins niște jucători mari acolo. Tymoshchuk, Chygrynskiy, Darjo Srna, Matuzalem, Elano, Jadson. Cum erau? 
- Aveau mare valoare. Exact în anul în care au venit brazilienii au început să investească mulți bani. Șahtior voia să treacă la următorul nivel, să se bată în Europa. Toți au fost băieți de caracter. Au muncit mult pentru a ajunge sus. S-au plătit bani puțini pe ei și au fost vânduți apoi pe sume colosale. Ăsta e un merit al lui Mircea Lucescu. Cu Srna am mai vorbit, cu restul nu prea am mai discutat. 

- Și Julius Aghahowa? 
- Da, era colegul meu de cameră. Un nigerian de națională. Era foarte funny. Dacă îți aduci aminte el după ce dădea gol avea acele sărituri. Toți îl aplaudau. Era rapid și tehnic. Avea un caracter deosebit și un simț al umorului bine dezvoltat. 

- Cum era Nevio Scala?
- Am învățat multe de la el. Un mare antrenor, în 6 luni de zile a luat și Cupa și titlul. Ne-a pregătit foarte bine fizic și ne-a așezat mult mai bine în teren. Erau diferențe uriașe față de ce făcusem până atunci. Mi-am dat seama că dacă ai un antrenor bun e foarte simplu să câștigi. Nu mai depui eforturi enorme. În anul în care a venit el am luat 12 goluri în campionat, tot anul. Luam foarte greu gol și dădeam foarte multe. Știa să vorbească altfel cu jucătorii, se făcea plăcut. Antrenamentele erau o plăcere, noi eram atenți. Ne-a atras imediat atenția tuturor, câștigase grupul repede. A venit cu multe tehnici noi. Avea preparator fizic italian, venise cu multă aparatură, cu compex și niște parașute de le legai de tine. Era ceva nou pentru noi. N-a mai vrut să stea pentru că avea o vârstă și a vrut să meargă în Italia. Putea rămâne mulți ani în Italia. 

- Ce ai făcut cu banii câștigați în fotbal?
- Pe unii i-am cheltuit, pe alții i-am investit. Dacă aveam mintea de acum poate nu mai cheltuiam bani așa ușor. În acel moment, pentru că eu câștigam bani lunar, nu mă mai gândeam. Cheltuiam ceva, venea salariul, completam. Dacă aș avea mintea de acum nu se mai întâmpla asta. Pe haine și mașini dădeam mulți bani, pe nimicuri de fapt. Puteam gestiona altfel treaba asta. 

- Dacă ai putea da timpul înapoi, ai schimba ceva? 
- În primul rând aș fi mult mai atent cu banii, i-aș cheltui cu totul altfel. Și poate aș fi încercat să dau mai mult să ajung puțin mai sus, să fac pasul la o echipă mai mare a Europei. Cert e că tot fotbalist aș fi vrut să fiu. N-aș fi schimbat niciodată asta. 

- Unde te vezi peste 5 ani?
- Aș vrea să fiu un antrenor la o echipă bună, să am parte de continuitate. E ceea ce-mi doresc. 

CV Daniel Florea (42 de ani)

- fundaș stânga născut la Vaslui
- a jucat la Oțelul, Dinamo, Șahtior, Metalurg Zaporizhya, Metalurg Donețk, APOEL Nicosia, Dunărea Galați
- 3 meciuri în naționala României

Trofee:
- 5 titluri (1 X Dinamo, 2 X Șahtior și 2 X APOEL)
- 5 Cupe (2 X Dinamo, 2 X Șahtior și 1 X APOEL)
- o Supercupă cu APOEL

- a antrenat-o pe Oțelul în sezonul 2015-2016

"L-am prins pe Dănuț Lupu la Dinamo. Era perioada în care voia să joace mai mult. Slăbise 11 kilograme pentru a juca din ce în ce mai bine. Avea un talent imens. Păcat că nu a putut ajunge mult mai sus. Merita cu siguranță la ce calități avea. Doar el știe de ce nu a reușit mai multe. Îmi aduc aminte la antrenamente, când proteja mingea, eram 2-3 și ne învârteam în jurul lui. Nu ajungeam la minge"Daniel Florea

"Suporterii lui Dinamo au fost mereu pretențioși. Când joci pentru această echipă trebuie să te bați pentru campionat.  Și la noi au fost momente grele, fanii veneau la stadion, te huiduiau, înjurau. Îți mai vopseau mașina. Dar când echipa juca bine, susțineau exemplar. Sunt singurii care au rezistat și cred că sunt cei mai frumoși fani, cu coregrafii spectaculoase" Daniel Florea