Articol de GSP - Publicat joi, 18 aprilie 2013 00:00 / Actualizat joi, 18 aprilie 2013 23:01
Fundaşul dreapta Dean Beţa a anunţat la începutul lunii că va semna cu Dinamo dacă scapă de calvarul Sportul, iar în această seară a primit vestea.
Comisiile l-au declarat astăzi liber de contract pe fostul internaţional de tineret şi acum are drum liber către Dinamo. Chiar dacă roş-albii îi au şi pe Nica şi pe Rus pe acest post, oficialii din Ştefan cel Mare sînt în continuare interesaţi de tînărul fundaş lateral. Beţa a evoluat de 27 de ori pentru Sportul Studenţesc în primul eşalon din România.
350.000 de euro este cota lui Beţa pe site-ul de specialitate transfermarkt.de.
7 meciuri oficiale din ultimele 8 ale "naţionalei" de tineret s-au disputat cu Beţa integralist în banda dreaptă: a lipsit doar la ruşinosul 0-0 cu Kazahstan