Articol de Marius Mărgărit - Publicat luni, 08 iulie 2019 22:40
Daniel Stanciu, director sportiv, și Silviu Bogdan, director al centrului de copii și juniori, sunt aproape de plecarea de la CFR Cluj.
- Astana - CFR Cluj e marți, de la ora 16:00, în direct pe Look Plus, TV Digi Sport 1 și liveTEXT pe GSP.ro.
Apele nu sunt deloc limpezi în interiorul campioanei României. Cu o „dublă” vitală la orizont, împotriva celor de la Astana, în turul I preliminar al Ligii Campionilor, campionii României fac mutări drastice în conducere.
Daniel Stanciu a fost numit în funcția de director sportiv al „feroviarilor” în luna octombrie a anului trecut, după startul slab de sezon al campioanei, în care se ratase calificarea în grupele cupelor europene. Stanciu era pe lista oamenilor care ar fi trebuit să facă deplasarea cu echipa în Kazahstan, dar în ultima clipă a renunțat și este foarte aproape de despărțirea de CFR Cluj. Ruperea înțelegerii ar putea avea loc după dubla manșă cu Astana din preliminariile Ligii Campionilor, afirmă surse apropiate campioanei României.
„Centrul de copii și juniori e dezorganizat”
Silviu Bogdan, recrutat de CFR Cluj de la CSU Craiova, ocupa funcția de șef al centrului de copii și juniori din luna aprilie. Și el e foarte aproape de plecarea de la club.
„Săptămâna trecută a avut loc discuție cu domnul Băgăcean, în urma raportului pe care l-am făcut despre activitaea centrului de copii și juniori. Am avut și niște cerințe pentru că am găsit un centru dezorganizat, dovadă că nu au variante pentru under 21. Probabil s-au speriat de acele cerințe. A doua zi, domnul Băgăcean m-a anunțat că a fost găsit un investitor pentru centrul de copii și juniori, moment în care mi-am depus demisia. Astăzi am primit o hârtie că începând din 10 iulie nu mai sunt angajatul celor de la CFR. Urmează ca joi să am o întâlnire hotărâtoare cu patronul clubului”, a declarat Silviu Bogdan pentru GSP.ro.
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”