FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV Ciudatul caz medical al lui Marko Momcilovici » Sârbul sfidează toate recuperările la nivel mondial!

Peste 3 luni, Marko Momcilovici va împlini 32 de ani FOTO Cristi Preda
Peste 3 luni, Marko Momcilovici va împlini 32 de ani FOTO Cristi Preda

Articol de , , - Publicat vineri, 01 martie 2019 09:00

După o leziune musculară, Marko Momcilovici n-a mai jucat de 7 luni, iar perioada lui de pauză e mai mare chiar și decât cea a lui Chiricheș, care a suportat o ruptură de ligamente încrucișate.

Situația lui Marko Momcilovici ar putea fi predată la orice curs cu temă medicală, în care în discuție ar apărea cele mai stranii situații privind recuperarea după o leziune musculară. Sârbul n-a mai jucat un meci de 7 luni! Șapte! Mai precis, din 7 august, când a suferit o ruptură fibrilară în meciul cu Hajduk Split, din preliminariile Europa League.

Deși n-a fost vorba despre o fractură, dar nici despre o ruptură a ligamentelor genunchiului, Momcilovici n-a mai apărut deloc, de atunci, într-o partidă oficială. În toamnă i-a recidivat accidentarea, iar după ce Teja a preluat echipa anunțase că Marko e refăcut complet, că va efectua pregătirea din stagiul din Spania și că va fi apt pentru a evolua încă din startul minireturului din sezonul regulat. Nu s-a întâmplat deloc așa, iar Momcilovici n-a bifat niciun minut.

Este, probabil, primul fotbalist care depășește 6 luni de pauză pentru o afecțiune musculară. De exemplu, Vlad Chiricheș, care a suferit o accidentare mult mai gravă, ruptură a ligamentelor încrucișate, care s-a produs și la o lună după ce sârbul suferise afecțiunea musculară, a revenit deja și a și jucat săptămâna trecută pentru Napoli, în returul cu Zurich, din Europa League.

Absența lui Momcilovici este asemănătoare cu cele în care s-au aflat fotbaliști români care s-au ales cu fracturi de tibie și peroneu. Bourceanu a suferit o astfel de accidentare, când se afla în Rusia, la Arsenal Tula, și a stat departe de gazon un pic mai mult de 8 luni, după care a jucat pentru Dunărea Călărași. 

Ar putea fi forțat mâine

Momcilovici n-a jucat niciun minut de 7 luni, dar a fost o singură dată rezervă, la partida cu Concordia Chiajna. E foarte posibil ca Mihai Teja să-l arunce în joc pe sârb direct ca titular chiar la meciul de mâine seară, de la Voluntari. Antrenorul se află într-o situație extrem de grea, mai ales privind compartimentul defensiv. Cei doi stoperi, Planici și Bălașa, vor absenta, primul e accidentat, al doilea e suspendat. În plus, Morais e și el supendat, iar Alexandru Stan se confruntă, de asemenea, cu probleme medicale. Momcilovici ar fi variantă și ca stoper, poziție pe care a mai jucat, dar și ca fundaș stânga, postul lui de bază.

În România, Momcilovici a fost maratonist

Marko Momcilovici a venit în Liga 1 în vara lui 2013, la Pandurii. S-a impus din start ca un titular indiscutabil și, sezon de sezon, a fost un fotbalist care a jucat foarte multe meciuri. Cu excepția acestui an, are o medie de peste 37 de jocuri oficiale pentru fiecare sezon în parte.

SEZON / CLUB / MECIURI

2013-2014 Pandurii 43
2014-2015 Pandurii 36
2015-2016 Pandurii/ FCSB 32
2016-2017 FCSB 42
2017-2018 FCSB 34
2018-2019 FCSB 5

Accidentarea l-a tras 40% în jos

În vara lui 2018, Momcilovici avea o cotă foarte bună pentru un fotbalist trecut de 30 de ani. Era evaluat de transfermarkt la 1,3 milioane de euro, de peste 3 ori mai mult decât cotația din momentul venirii în România, în iunie 2013. Accidentarea și perioada mare de pauză l-au tras în jos, iar acum nivelul său e cu 40% mai scăzut. E văzut la 800.000 de euro, atât cât au și Bejan și Radunovici, ambii fundași la Astra Giurgiu.

6luni a fost perioada de pauză pe care a avut-o Iulian Cristea, noul stoper al FCSB, în urma rupturii de ligamente încrucișate, între aprilie și octombrie 2017

5luni și 10 zile a stat departe de gazon Lucian Filip după ce și-a fracturat tibia în noiembrie 2013

3luni și jumătate a lipsit Romario Benzar în sezonul trecut, în urma unei rupturi musculare la coapsă

Topul absențelor în acest sezon la FCSB

JUCĂTOR CÂT A STAT
Momcilovici 7 luni
Pintilii 5 luni
Ov. Popescu 4 luni (și va mai lipsi cel puțin două luni)
Bălașa 2 luni
Al. Stan 1 lună și jumătate

Vezi și:

Florin Talpan lansează acuzații grave: „Mi s-a pus pumnul în gură! Recursul stă închis în beciul Tribunalului, deși trebuia trimis de două luni!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (7)
ray51
ray51  •  01 Martie 2019, 12:01

Extraordinar !...

tonyys
tonyys  •  01 Martie 2019, 11:53

Ce prostie de comparatie, pe langa faptul ca nici o accidentare nu e identica cu alta, nici un om nu se reface si nu se recupereaza la fel cu altul.

poison
poison  •  01 Martie 2019, 10:38

Fotbal Club FCSB nu va câștiga nici la Voluntari.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează