Comentarii (69)
khal_37
khal_37  •  24 August 2016, 14:02
Postat de cpt.ahab pe 24 August 2016, 13:24

Asta-i legea insolventei si era obligatoriu sa existe, ca sa protejeze investitorii. Si furnizorii raman cu buzele umflate, din cauza acestei legi. Pe ei nu-i caina nimeni, desi au furnizat niste bunuri sau au prestat un serviciu. Spre deosebire de stat, care nu-ti da decat batai de cap si vrea sa se infrupte intotdeauna cu prioritate. E un parazit si atat. Decat sa plangem statul si sa punem eterna placa a evaziunii, mai bine am lua statul la intrebari in privinta cheltuirii banului pe care-l stoarce de la noi.

Deci, nu este corect ca o firmă să se "reorganizeze" cu banii foştilor parteneri creditori şi ai băncilor de la care au luat împrumut şi nu vor să-i achite. Din experienţa mea toţi cei care şi-au cerut insolvenţa dau mincinos vina pe "criză", dar ei au alte firme pe care îşi continuă activatea, iar bunurile personale ale acţionarilor acestor firme sunt foarte valoroase. Această lege ar trebui anulată sau modificată astfel încât lichidatorul să încheie procesul de insolvenţă în maximum 3 luni de la deschiderea procedurii de insolvenţă, cei care îşi cer insolvenţa pentru a păgubi băncile sau creditorii să primească pedeapsă cu închisoarea între 10 şi 15 ani, iar acţionarii firmelor care sunt în insolvenţă să poată fi executaţi de către executor pe conturile şi pe bunurile personale sau pe celelalte firme unde au acţiuni astfel încât ZIDUL de protecţie dat de Legea insolvenţei să DISPARĂ.

jim_raynor
jim_raynor  •  24 August 2016, 14:01
Postat de khal_37 pe 24 August 2016, 13:56

Această lege a insolvenţei este un ajutor perfect pentru oamenii de afaceri fără caracter deoarece, după ce ei acumulează datorii de la firmele partenere sau bănci (în unele cazuri colaborarea cu alte firme a fost şi de 6 ani), ei îşi cer insolvenţa, iar după câteva zile sau săptămâni judecătorul le-o acordă astfel încât din acel moment între aceşti "hoţi financiari" şi firmele care le-au dat plata pentru marfă la 2-3 luni de la livrare se aşază un ZID pe care firmele sau băncile păgubite nu-l pot trece din punct de vedere juridic. În momentul de faţă este o avalanşă naţională de insolvenţe datorită faptului că aceşti "escroci financiari" au auzit de la alţii că procedura de insolvenţă îi protejează pe hoţii financiari astfel încât îşi declară voit insolvenţa pentru a nu plăti banii datoraţi firmelor partenere sau băncilor. Nu este corect ca statul român să ajute prin Legea INSOLVENŢEI nişte hoţi să fure, furtul lor fiind protejat de această lege a insolvenţei, în detrimentul celorlalţi parteneri care i-au creditat cu marfa sau al băncilor care le-au dat credite. Şi dacă ideea prin care Legea insolvenţei este menită să ajute o companie la reorganizare ar fi adevărată, tot nu ar fi corectă! Deoarece ar ajuta o firmă să se reorganizeze, dar punând un ZID între ea şi creditori, practic îi păgubeşte şi îi blochează financiar pe creditori (firmele partenere şi băncile care au dat împrumut). Deci, nu este corect ca o firmă să se "reorganizeze" cu ba

"În presa sportivă au apărut voci care nu exclud, chiar, ca licitația privind evaluarea brandului celui mai titrat club din România să fie reluată. Pe această temă, gsp.ro a dezvăluit că Gabriela Gângoe-Simion a scăpat AFC Steaua de datorii la stat. Mai exact, ca administrator judiciar în firma Best Insolvency este cea care s-a ocupat de lichidarea Asociaţiei Fotbal Club (AFC) Steaua Bucureşti, intrată în insolvenţă în 2006. Cu datorii de 12 milioane de euro la stat, AFC a intrat în insolvenţă. Apoi a fost dizolvată, prin sentinţă civilă, pe 6 decembrie în 2006, nu înainte ca activele şi contractele de muncă să fie preluate de societatea nouă, controlată de Gigi Becali. Numele Gabrielei Gângoe- Simion apare conectat cu numele lui Gigi Becali şi în cazul falimentului Avicola SA Iaşi. Best Insolvency IPURL a activat, în 2010, drept conciliator între Avicola şi unul dintre creditorii ei, Banca Carpatica. În Dosarul Avicola, ajuns în 2014 la Parchetul Tribunalului Iaşi, finanţatorul echipei de fotbal este acuzat că a falimentat intenţionat societatea pe care a pre luat-o în 2004."

khal_37
khal_37  •  24 August 2016, 13:56

Această lege a insolvenţei este un ajutor perfect pentru oamenii de afaceri fără caracter deoarece, după ce ei acumulează datorii de la firmele partenere sau bănci (în unele cazuri colaborarea cu alte firme a fost şi de 6 ani), ei îşi cer insolvenţa, iar după câteva zile sau săptămâni judecătorul le-o acordă astfel încât din acel moment între aceşti "hoţi financiari" şi firmele care le-au dat plata pentru marfă la 2-3 luni de la livrare se aşază un ZID pe care firmele sau băncile păgubite nu-l pot trece din punct de vedere juridic. În momentul de faţă este o avalanşă naţională de insolvenţe datorită faptului că aceşti "escroci financiari" au auzit de la alţii că procedura de insolvenţă îi protejează pe hoţii financiari astfel încât îşi declară voit insolvenţa pentru a nu plăti banii datoraţi firmelor partenere sau băncilor. Nu este corect ca statul român să ajute prin Legea INSOLVENŢEI nişte hoţi să fure, furtul lor fiind protejat de această lege a insolvenţei, în detrimentul celorlalţi parteneri care i-au creditat cu marfa sau al băncilor care le-au dat credite. Şi dacă ideea prin care Legea insolvenţei este menită să ajute o companie la reorganizare ar fi adevărată, tot nu ar fi corectă! Deoarece ar ajuta o firmă să se reorganizeze, dar punând un ZID între ea şi creditori, practic îi păgubeşte şi îi blochează financiar pe creditori (firmele partenere şi băncile care au dat împrumut). Deci, nu este corect ca o firmă să se "reorganizeze" cu ba

guderian
guderian  •  24 August 2016, 13:34

cu dedicatie pentru *** rosii http://www.uefa.com/uefachampionsleague/season=1985/index.html

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

cpt.ahab
cpt.ahab  •  24 August 2016, 13:24

Asta-i legea insolventei si era obligatoriu sa existe, ca sa protejeze investitorii. Si furnizorii raman cu buzele umflate, din cauza acestei legi. Pe ei nu-i caina nimeni, desi au furnizat niste bunuri sau au prestat un serviciu. Spre deosebire de stat, care nu-ti da decat batai de cap si vrea sa se infrupte intotdeauna cu prioritate. E un parazit si atat. Decat sa plangem statul si sa punem eterna placa a evaziunii, mai bine am lua statul la intrebari in privinta cheltuirii banului pe care-l stoarce de la noi.

sooos1ck
sooos1ck  •  24 August 2016, 13:23
Postat de zidane92 pe 24 August 2016, 13:11

Ascultati-l pe nenea stie ce vorbeste, la pensionare cadou de pensie a primit un loc in primul rand la UCKA Bucharest club ce a preluat locul 1 in liga 1 prin desfiintarea fortata a lui carmen bucuresti, nu conteaza ca la 150 de ani inca viseaza la mos craciun pardon gerila, credeti-l pe cuvant! p.s Dinamo e de porc si fura, tineti cu FSB urmasa ilegala a UCKA Bucharest ,care e inocenta si curata si are si patron credincios!

Probabil ca e si adevar in ce zice, dar blaturi a facut... si nu putine!!!

wertusi
wertusi  •  24 August 2016, 13:22
Postat de dinamo_fan pe 24 August 2016, 12:39

s-au gasit stelistii sa vorbeasca de Dinamo pe vremea cand taticul stelei era Ceausescu. hai ca e tare. nu ca Dinamo ar fi curata dar pe langa Steaua am fost mereu mici copii cand a fost vorba de hotii. in plus de asta putem spune ca in ultimii 10 ani suntem printre cele mai curate echipa din liga 1 in timp ce voi inca ati ramas la mentalitatea de dinainte de 89 cu interzisul coregrafiilor ce nu urmeaza linia de partid, castigatul trofeeleor cu fluierasii de casa si plonjoanele spectaculoase in careurile adverse la care cereti cu toata nesimtirea penalty. chiar nu va e rusine ?

steaua Bucuresti , aranjamentele se faceau astfel , venea Valentin sau aghiotantul sau si zicea azi castigam relatare a fostului secretar care era la conducerea Otelului .In seria aceea de 100 nu stiu cate de meciuri fara infrangere , Ceausescu personal a dat ordin , in caz contrar toti cei care conduceau cluburile erau cel putin scosi din functie. Cazul concret este relatat de cel care conducea Gloria Bistrita in acea vreme s-a prelungit meciul cu 10 min ca sa dea Balint gol .Articolul cred ca este pus la comanda ciobanului Gheorghe Becali .

saviola2_8
saviola2_8  •  24 August 2016, 13:21
Postat de zidane92 pe 24 August 2016, 13:11

Ascultati-l pe nenea stie ce vorbeste, la pensionare cadou de pensie a primit un loc in primul rand la UCKA Bucharest club ce a preluat locul 1 in liga 1 prin desfiintarea fortata a lui carmen bucuresti, nu conteaza ca la 150 de ani inca viseaza la mos craciun pardon gerila, credeti-l pe cuvant! p.s Dinamo e de porc si fura, tineti cu FSB urmasa ilegala a UCKA Bucharest ,care e inocenta si curata si are si patron credincios!

tu cu care din cele 3 dinamouri tii?:/

juliusmad
juliusmad  •  24 August 2016, 13:18
Postat de zidane92 pe 24 August 2016, 13:11

Ascultati-l pe nenea stie ce vorbeste, la pensionare cadou de pensie a primit un loc in primul rand la UCKA Bucharest club ce a preluat locul 1 in liga 1 prin desfiintarea fortata a lui carmen bucuresti, nu conteaza ca la 150 de ani inca viseaza la mos craciun pardon gerila, credeti-l pe cuvant! p.s Dinamo e de porc si fura, tineti cu FSB urmasa ilegala a UCKA Bucharest ,care e inocenta si curata si are si patron credincios!

Amin!! :))

zidane92
zidane92  •  24 August 2016, 13:11
Postat de neputintafalit pe 24 August 2016, 12:56

cele mai tari interviuri despre Securitate Mircea Lucescu si Dinamo sunt: 1. Burleanu senior cand juca la Bacau: cum promitea Securitatea si Lucescu blat meci nul cu conditia ca Dinamo sa marcheze prima si apoi refuzau sa se lase egalati= autocar incendiat la Bacau 2. Gelu Simoc presedinte de club la Corvinul Hunedoara: cum au venit generalii de securitate la Hunedoara cu duba, au pus catusele pe masa au anchetat toata conducerea clubului si a combinatului, cum i-au amenintat cu arestarea sa cedeze tot lotul clubului securist Dinamo. Le gasiti pe net.

Ascultati-l pe nenea stie ce vorbeste, la pensionare cadou de pensie a primit un loc in primul rand la UCKA Bucharest club ce a preluat locul 1 in liga 1 prin desfiintarea fortata a lui carmen bucuresti, nu conteaza ca la 150 de ani inca viseaza la mos craciun pardon gerila, credeti-l pe cuvant! p.s Dinamo e de porc si fura, tineti cu FSB urmasa ilegala a UCKA Bucharest ,care e inocenta si curata si are si patron credincios!

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • •••
  • 7
Comentează