FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Ei sunt cei 13 vinovați! Avem lista cu persoanele care au spus "STOP" construirii stadionului Dinamo!

AFC Dinamo are restanțe de circa 700.000 de euro către CS Dinamo din neplasta utilităților la arena din Ștefan cel Mare // FOTO: Cristi Preda
AFC Dinamo are restanțe de circa 700.000 de euro către CS Dinamo din neplasta utilităților la arena din Ștefan cel Mare // FOTO: Cristi Preda

Articol de - Publicat vineri, 16 martie 2018 16:13

Gazeta a aflat lista cu cele 13 persoane care, din 2000 până în prezent, și-au pus semnăturile din partea statului - Guvern și CS Dinamo - pe asocierea cu AFC Dinamo, care blochează construcția unei noi arene în ”Groapă”.

"La Dinamo există posibilitatea ca stadionul să nu fie finalizat până la începerea Euro 2020". Fraza rostită recent de vicepremierul Paul Stănescu sună mai degrabă ca o uvertură pentru anunțul categoric din lunile următoare: arena din Ștefan cel Mare va ieși, aproape sigur, din circuitul turneului final continental de peste doi ani.

Principalele obstacole în calea finalizării proiectului sunt celebrul contract de asociere CS Dinamo – AFC Dinamo (Badea) și lucrările de modernizare nefinalizate cu "Aedificia Carpați", dar pentru care clubul roș-alb a făcut deja plăți de peste 7 milioane de euro. Ambele cazuri sunt pe masa de lucru a DNA, procurorii au început audierile, ițele sunt încurcate rău.

HG-urile, baza unei asocieri scandaloase

Dincolo de discuțiile legate de postura neclintită a lui Nicolae Badea vizavi de contractul cu CS Dinamo, cine sunt însă reprezentanții statului, din aparatul guvernamental și de la clubul Ministerului de Interne, care au făcut posibilă o asociere pe care raportul recent al Curții de Conturi o descrie în culori sumbre pentru CS Dinamo?

Adică, pe românește, au încredințat din 2002 stadionul societății conduse de Nicolae Badea pe timp nelimitat, fără posibilități de reziliere, contra unei sume minime de 3.000 de euro pe lună!

E vorba despre 13 persoane care au semnat și parafat șirul de documente care au condus, în timp, la blocajul actual și la postura de a ne face de bășcălie în întreaga Europă pentru imposibilitatea de a pune la dispoziție arena din "Groapă" cu ocazia Euro 2020.

Discutăm despre două acte guvernamentale, HG nr. 1086/2000 și HG nr. 207/2002, baza pentru contractul de asociere CS Dinamo-AFC Dinamo nr. 2640/2002, urmat de cinci acte adiționale.

"Contractul a venit de la sectorul juridic al Ministerului"

Lista îi are în frunte pe ex-premierii Mugur Isărescu și Adrian Năstase, care au deschis drumul pentru asocierea cu probleme. Iar printre semnatari apare, în primul rând, președintele lui CS Dinamo la momentul 2002, Marcel Popescu:

"Asocierea a fost făcută în virtutea a două HG-uri, iar conținutul contractului de asociere a venit de la departamentul juridic al Ministerului de Interne, fiindcă la club nu dispuneam de un sector de specialitate. Eu am militat să obținem mai mulți bani la venit minim garantat, am propus la un moment dat 8.000 sau 10.000 de euro lunar, dar a rămas doar la nivelul a 2.000 de euro. A crescut apoi la 3.000 de euro".

Și continuă: "Contractul de asociere nu are nimic ilegal. Nu se pierde niciun ban, nu se câștigă niciun ban. Observ că e discuția aceasta legată de veniturile din bilete la meciurile de fotbal. Păi, la câți spectatori veneau sau vin la partidele din Ștefan cel Mare, nici nu acopereau cheltuielile de organizare. Era imposibil să obținem cotă parte din vânzările de la fotbal pentru că asta ar fi presupus, de exemplu, să participăm în procente egale și la cumpărarea de jucători, nu? Nu se putea așa ceva! Asocierea nu a păgubit pe nimeni".

"Badea nu câștigă nimic dacă s-ar face stadionul"

Completează apoi despre poziția lui Nicolae Badea: "AFC Dinamo nu e echipa lui. El e acolo doar președinte al unui Consiliu de Administrație. El oricum nu câștigă nimic dacă se face stadionul.

Se putea realiza proiectul dacă erau acceptate solicitările lui Badea, să se suspende contractul pe durata lucrărilor finanțate de CNI. Sunt convins că aici nu e vorba despre mândria sau orgoliul lui Badea, ci despre faptul că AFC Dinamo este în insolvență și nu se poate retrage pur și simplu din contract, pentru că ar risca probabil să i se pună lui personal în cârcă toate datoriile existente pe societate.

Nu stăpânesc subiectul acesta, e doar o presupunere, asta o știe mai bine un jurist, dar probabil că blocajul actual are legătură și cu starea de insolvență de la AFC Dinamo".

"Au trecut atâția ani de la acea Hotărâre Guvernamentală! Chiar nu-mi mai amintesc despre ce a fost vorba. Îmi pare rău!"
Ioan Rus, fost ministru de Interne

"Sunt la Moscova. Nu putem vorbi decât săptămâna viitoare. La revedere!"
Adrian Năstase, fost premier

"Prin modul în care au fost formulate clauzele contractului de asociere, CS Dinamo București, instituție publică în subordinea Ministerului de Interne, și-a asumat principalele obligații, iar FC Dinamo București, asociație de drept privat, și-a asumat principalele drepturi"
pasaj din raportul Curții de Conturi

"Potrivit adresei nr. 5086912/29.05.2017, CS Dinamo București a sesizat Avocatul Poporului că prin emiterea HG nr. 1086/2000 și HG nr. 207/2002 sunt vătămate interesele legitime ale MAI și CS Dinamo București, întrucât primul ministru semnatar (n.r. Adrian Năstase) deținea la momentul respectiv și calitatea de membru al ACS FC Dinamo București"
pasaj din raportul Curții de Conturi

3.200.000 €e suma cerută la masa credală de CS Dinamo, ca venituri din asociere, în procedura de insolvență a AFC Dinamo, dar creanța nu e confirmată, pentru că a fost contestată de AFC

7,4 hectare de teren
și 38.173,06 mp de construcții a primit AFC Dinamo spre închiriere prin asocierea cu CS Dinamo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (62)
gtn5
gtn5  •  17 Martie 2018, 12:37

ce stadion cimitir sa se construiasca acolo.e cel mai bun lucru in criza asta de locuri de ingropaciune in bucale.

visiniujohn
visiniujohn  •  17 Martie 2018, 06:21
Postat de khal_37 pe 16 Martie 2018, 23:40

Numai rinisti nostalgici pe aici metre...

mareane..e pauza pe rtv?

marian0904
marian0904  •  17 Martie 2018, 00:32

Baieteii care se cred destepti, frumusei si liberi de la Dinamo nu sunt in stare sa se faca de-un stadion nou nout, Pe Badea nu l-au putut dovedi. Omul e prea uns cu toate alifiile si daca nu vrea el nu se poate face nimic. Asa ca singura solutie e DNA-ul (brava baieti, numai la asa ceva va duce mintea!), asta numai daca tanti Kovesi se baga. E chestie de HG, iar CCR nu e de acord cu asa anchete. Deci slabe sanse. Dar, Iustine, nu strica sa-l mai balacaresti odata pe Nastase. Ordinul pe unitate dat acum 15 de ani e inca in vigoare; nu are nimeni curajul sa-l retraga.

Vezi toate comentariile (62)
Comentează