Articol de Victor Vrînceanu - Publicat marti, 24 iulie 2018 09:00
”Am venit pentru Mister Bratu!”. Deian Sorescu dezvăluie ce rol a avut antrenorul lui Dinamo în transferul său în Ștefan cel Mare.
La doar 20 de ani, Deian Sorescu a impresionat la debutul în tricoul dinamovist. Mijlocașul dreapta a intrat în minutul 60 al partidei cu FC Voluntari în minutul 60, în locul lui Moldoveanu, și a marcat 15 minute mai târziu golul de 2-1 care a adus victoria gazdelor. Sorescu dezvăluie cum a sărbătorit reușita de duminică seara, ce legături din trecut are cu Dinamo și care sunt planurile pentru viitorul apropiat.
- Deian, cum e să înscrii golul de 3 puncte chiar la debut?
- Nu mă așteptam, sincer să fiu. Am intrat însă foarte bine în joc. A fost debutul perfect pentru că echipa a câștigat prin golul marcat de mine.
- Cum ai sărbătorit?
- Am primit foarte multe mesaje, dar primul lucru pe care l-am făcut după ce am plecat de la stadion a fost să o sun pe iubita mea, Melania. Mi-am dorit să vorbesc cu ea întrucât e departe de mine, la Timișoara. Lucrează acolo și nu a putut să vină la meci. Am zis că vin eu întâi, să mă acomodez cu orașul, cu oamenii, și după aia s-ar putea să vină și ea să locuiască cu mine.
- Ce înseamnă să joci la Dinamo?
- E un pas mare în carieră, însă vreau să fac totul treptat și, cel mai important, să o fac de plăcere. Sper să ajung cât de sus se poate.
"M-a dorit cu adevărat"
- Bucureștiul cum ți se pare?
- Momentan nu am văzut mare lucru din oraș, am stat mai mult la RIN, unde sunt cazat. Am avut câte două antrenamente pe zi, plus cantonamentul în Polonia... n-a fost timp. Înțeleg că parcul Herăstrău e frumos și aș vrea să merg să mă plimb cu hidrobicicleta. Dacă era și iubita mea cu mine, găseam eu o portiță până acum. Așa, singur, nu am avut chef.
- Florin Bratu a insistat pentru aducerea ta.
- Până să vin la București, am discutat zilnic cu dânsul la telefon. Acesta e principalul motiv pentru care am semnat cu Dinamo. Simțeam că Mister mă dorește cu adevărat, asta îmi dă multă încredere.
- Ce ți-a cerut?
- Mi-a zis că trebuie să muncesc enorm și dacă am să o fac, rezultatele vor veni. Mi-a transmis că are mare încredere în mine, iar acest gând mă ajută în meciuri.
Tată dinamovist
- Care sunt calitățile pe care te bazezi cel mai mult?
- Principala mea calitate e viteza. Cred că am și puțină tehnică, dar nu vreau să vorbesc eu despre aceste lucruri. Aș prefera să fiu descris de către cei care se uită la evoluțiile mele.
- Spuneai că iubita te-a felicitat. Părinții tăi ce au spus?
- S-au bucurat teribil. Când eram mic, tata ținea cu Dinamo, deci faptul că am ajuns la această echipă a fost o bucurie imensă pentru el. Și-a schimbat puțin favorita, când am semnat eu cu Poli. Cred că e normal să țină cu echipa la care evoluez. Acum sunt la formația lui de suflet, deci e totul bine.
- Urmează Derby-ul cu FCSB.
- Sincer vă spun, nici nu știu să exprim în cuvinte cum aștept eu acest meci. Visez să câștigăm, însă mai multe despre trăirile mele aș vrea să vă spun după partidă.
"Fotbalul fără fani e urât!"
- Nu te sperie diferența de bugete dintre dintre Dinamo și FCSB?
- E adevărat că există o diferență, dar în teren nu joacă banii. Suntem 11 la 11, plecăm cu șanse egale.
- Care sunt obiectivele tale pentru acest sezon?
- Am câteva, însă vreau să le țin pentru mine.
- Te aștepți să fii titular de acum înainte?
- E normal să-mi doresc asta, dar Mister Bratu va hotărî. Indiferent că joc din primul minut sau că intru în repriza a doua, eu am să fiu pregătit sută la sută.
- Suporterii lui Dinamo cum ți se par?
- D-abia aștept să văd ce surprize pregătesc frumoșii noștri suporteri. Sper să fie cât mai mulți alături de noi, pentru că fotbalul fără fani e urât. Am avut ultrași și la Timișoara, erau mereu alături de echipă și sunt conștient cât de mult contează aportul lor. Chiar vreau să le mulțumesc și să le urez multă baftă în noul sezon de Liga a 2-a. Nu am să uit momentele frumoase petrecute alături de ei. Sper să trăiesc noi clipe frumoase și alături de fanii lui Dinamo.
"După victoria cu Voluntari am fost euforic, am adormit foarte greu"
"Când sunt liber, mă uit la seriale sau mă joc FIFA pe playstation"
"Nu vreau să vorbesc despre șansele noastre la titlu pentru că e început de sezon"
"Să colaborez la vârsta mea cu legende ale lui Dinamo și alte fotbalului românesc, așa cum sunt Bratu și Dănciulescu, e o adevărată onoare pentru mine"
Deian Sorescu
4.000 €e salariul lunar al lui Sorescu la Dinamo
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”