Articol de Justin Gafiuc - Publicat duminica, 17 noiembrie 2019 16:40
Iulian Chiriță, fostul căpitan al Rapidului, nu-și explică de ce finul său, Reghecampf, a rupt total legăturile cu el, sugerând că istoricul lui Laurențiu ascunde încă multe subiecte sensibile din perioada petrecută în Germania.
- În februarie 2013, confirmai spectaculos o dezvăluire a lui Cornel Dinu, care spusese că l-ai rugat să intervină pentru a-l salva pe Reghecampf după un Bayern - Cottbus, la care luase 200.000 de euro într-o combinație la pariuri cu Mafia sârbă și nu dorea să le mai înapoieze banii când n-a ieșit afacerea. Mai sunt multe secrete pe această axă Reghe - pariuri ilegale?
- Uite care-i treaba! Până la urmă, Reghe e finul meu de la prima lui căsătorie, chiar dacă nu mai am nicio legătură cu el. Nu știu dacă am vorbit de două ori în ultimii 12 ani. Dacă în subiectul respectiv nu era vorba despre Dinu, nici nu mă interesa, dar atunci n-aveam cum să tac. Aș vrea însă să uit complet acel episod. Chiar dacă Reghe se poartă cum se poartă cu mine, nu o să mai știți nimic de la Iulian Chiriță! Laurențiu face parte totuși din familia mea. Mai sunt secrete care vor rămâne secrete toată viața, doar dacă nu cumva va decide el să le spună, personal.
„Era prima persoană la care țineam, după copiii mei”
- Înseamnă că ar mai fi de spus lucruri pe această temă?
- Nu știu. Prefer să nu mai zic nimic. Totuși, rămâne o mare enigmă de ce Reghe s-a rupt total de mine. După copiii mei, el era prima persoană la care țineam din suflet. Și știe bine că dacă nu eram eu, poate nu mai ajungea la Steaua. Mai sunt multe alte lucruri cu care l-am ajutat, inclusiv suport moral în momente mai delicate. Probabil însă că așa îți modifici atitudinea dacă ajungi să câștigi mai mulți bani decât ți-ai închipuit vreodată.
- Crezi că-l „ajută” actuala soție, Anamaria Prodan, să se țină departe de tine?
- Această persoană n-a existat și nu există pentru mine! Nici când a fost ce-a fost înainte, nici ca ziaristă, nici ca impresar, nici ca om. Nu o cunosc foarte bine, așa că nu mă pot pronunța. Când a fost episodul din 2013, încerca apoi să mă înregistreze la niște convorbiri telefonice, mă lua cu "nașule" și-i zic: "Mai ușurel, că nu sunt nașul tău, ci al lui Reghe". Ea e o persoană care pur și simplu nu mă interesează.
„În zona arabă te duci doar pentru bani”
- Ai mai urmărit cariera de antrenor a lui Reghecampf?
- La Steaua, da! Dar când a plecat în zona arabă nu m-a mai pasionat subiectul. Indiferent ce ar spune el sau toți cei care aleg să meargă acolo, nu se gândesc decât la bani. Sunt convins că nici nu se uită ce jucători vor avea la dispoziție, ce planuri ar putea să-și facă. Se duc direct după bani și punct!
Dezvăluirile lui Cornel Dinu din 2013
„Eram la masă la Trattoria, împreună cu Răzvan Boanchiş şi Vali Sălăgean, patronul restaurantului, iar Iulian Chiriţă m-a sunat ca să mă roage să-l ajut pe Reghecampf să iasă dintr-un necaz”
„Se întâmpla după un meci Bayern - Cottbus. Cu o zi înainte, Reghe primise 200.000 de euro ca să trântească partida, care trebuia să se termine la trei goluri diferenţă. S-a terminat însă 3-1, iar sârbii cu care Reghecampf făcuse înţelegerea i-au cerut banii înapoi. Reghe credea că-i pârleşte ca pe Romică Paşcu”
„Am vorbit la Belgrad şi i-am rugat pe oameni să-l mai păsuiască o zi cu banii. Credeţi-mă, i-am salvat viaţa, pentru că sârbii îl rezolvau repede, cu gloanţele, şi-l părăseau într-o rigolă!”
Chiriță despre...
- lupta la titlu în L1: „Cred că tot CFR va câștiga campionatul, chiar dacă FCSB e în revenire și s-a apropiat de lider. Clujul are o echipă mai omogenă, mai solidă, verificată inclusiv în meciurile europene”
- haosul de la Dinamo: „Asta se întâmplă oriunde nu există banii necesari pentru performanța cerută de numele clubului. Suporterii au așteptări foarte mari, mai ales cei de vârsta a doua și a treia, care au trăit momente frumoase cu Dinamo. Dar e normal să fie haos când n-ai finanțe”
- sumele imense din mercato: „Sunt de acord cu ce zicea Wenger la un moment dat, că niciun jucător din lume nu poate valora mai mult de 5 milioane de euro. S-a ajuns la sume astronomice nejustificate. Nu spun că Neymar nu e bun, dar să dai sute de milioane de euro și să joace cu adevărat trei-patru meciuri mari într-un sezon, asta nu-mi place”
„Când eram prin România, mai auzeam tot felul de discuții că aș fi fost blat la nu știu ce meciuri. Atunci am cerut public să iasă cu dovezi orice președinte sau oficial care mă poate acuza și să spună tot. N-am mai auzit apoi o vorbă de la nimeni!”
Citește și:
EXCLUSIV Iulian Chiriță știe cum putem învinge vineri: „Doi atacanți și să n-o lălăim cu așteptarea”