Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat duminica, 09 decembrie 2018 07:59
Gazeta a solicitat un punct de vedere oficial din partea forului de la Nyon, după criticile pe care "Regele" le-a adresat către UEFA cu privire la modul în care se face accesul în grupele Champions League.
UEFA a decis să răspundă afirmaţiilor-critici pe care Gică Hagi le-a făcut în ultimele săptămâni atunci când s-a referit la repartizarea echipelor în faza grupelor competiţiilor europene. "Regele" a fost chiar vehement şi a ridicat de fiecare dată tonul.
CE A SPUS GICĂ
"Domnilor, suntem o ţară care a avut reprezentante în Europa de când ne ştim noi. Echipele din Spania, Germania, Anglia, care sunt puteri ale fotbalului, au patru echipe! Patru! Noi cerem una! Campioana trebuie să se ducă direct în Champions League. Locul doi, în Europa League, ca să putem deveni şi noi competitivi. Mi-am spus o părere de-a mea despre fotbalul românesc, pentru că dacă noi nu ne batem, atunci ei nu ne dau nimic. Pentru mine e discriminare. Să iasă cineva la TV să-mi spună de ce nu e discriminare. Eu am fost coleg cu ei, am fost egal cu ei. De ce România, care a avut câştigătoare de Cupa Campionilor şi Supercupa Europei, în care subsemnatul a dat golul decisiv, nu are echipă în grupele Ligii Campionilor"
Gazeta Sporturilor a trimis la Nyon declaraţiile lui Hagi şi a solicitat un punct de vedere oficial. În mai puţin de 3 ore şi jumătate, UEFA a trimis un răspuns.
RĂSPUNSUL UEFA
"Formatul competiţiilor UEFA şi lista de acces a cluburilor pentru perioada 2018-2021 au fost rezultatul unui proces de consultare amănunțită cu toți actorii din fotbal, inclusiv cu toate cele 55 de asociații naționale, cluburi și ligi.
Reformele pentru ciclul 2018-2021 au arătat cum competițiile noastre de cluburi funcţionează încât să se păstreze următoarele principii:
- Au fost reținute drepturile tuturor asociațiilor și cluburilor de a concura în competiţia de elită a cupelor europene.
- Se păstrează solidaritatea și piramida fotbalului, precum și modelul european de calificare.
- Formatul și sistemul adoptate produc mai mulți bani pentru cluburi".
"Dacă Maradona spune ceva, atunci şi eu am părerea mea. Sunt în primii 100 de jucători din lume din toate timpurile, deci am dreptul să vorbesc. Dacă noi nu ne batem pentru ceva, atunci ei nu ne vor da nimic"
Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul
Campioana va da 4 tururi
Am căzut atât de râu în clasamentul coeficienţilor cupelor europene, încât nu doar că am pierdut dreptul de a trimite direct o echipă în grupe, dar ni s-a anulat şi privilegiul ca vicecampioana să meargă în tururile preliminare din Liga Campionilor. În plus, la startul viitorului sezon, 2019-2020, campioana României va intra încă din primul tur preliminar. Ceea ce înseamnă că pentru a ajunge în grupe va avea de trecut 4 "duble". Adică 8 meciuri.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”