FOTBAL  »  Superliga  »  GOLURI

EXCLUSIV Luțu, Dinu, Prunea și alți mari foști fotbaliști compară golurile românilor din cupele europene: "E o execuţie megaspectaculoasă!"

Articol de GSP - Publicat sambata, 29 iulie 2017 14:13

Constantin Budescu, în meciul FCSB - Viktoria Plzen 2-2, Cristi Ganea, în partida Viitorul - APOEL 1-0, și Rivaldinho, în Dinamo - Bilbao 1-1, au reușit trei goluri excepționale, care au uimit fanii.

În ediția de azi a Gazetei Sporturilor, mai mulți foști mari fotbaliști români au comparat cele trei goluri și și-au ales preferatul.

IONUŢ LUŢU: Cristi Ganea

"E o execuţie megaspectaculoasă! Cum a dat Budescu dau mulţi fotbalişti, cum a lovit balonul Ganea nu o pot face şi alţii. N-ai văzut că portarul de la APOEL nici nu mişcă? N-are reacţie, pentru că mingea pleacă iniţial ca şi cum s-ar duce afară, după care datorită efectului face o curbă şi se duce în poartă! Chiar şi fără zid şi fără portar mulţi n-ar putea să dea gol încercând să lovească aşa cum a făcut-o Ganea! De departe, e cel mai frumos gol dintre cele 3"

IONEL GANEA: Rivaldinho

"Merg pe mâna lui Rivaldinho. Am încercat și eu astfel de execuții și țin minte că mi-a ieșit într-un meci cu Dortmund. Doar că eu am tras cu stângul și s-a dus din bară în poartă. Brazilianul e talentat și are o tehnică specială de lovire a mingii. Trebuie să ai și curaj să tragi așa într-un astfel de meci"

FLORIN PRUNEA: Cristi Ganea

"Analizând din punctul de vedere al portarului, cred că cel mai ușor de scos gol era cel al lui Ganea. Trage pe colțul portarului, care n-are niciun fel de reacție. A așteptat să tragă și a fost surprins de efectul imprimat de Ganea. Chiar dacă mi se pare că aici portarul putea să facă mai mult, aleg golul lui Cristi ca fiind cel mai frumos din cele trei"

Cornel Dinu: Cristi Ganea

"Un gol deosebit şi nu e doar întâmplare din moment ce marcase aproape la fel în urmă cu 5 zile. Ca lovire a balonului, a avut un procedeu fantastic, iar de data aceasta, faţă de meciul cu Gaz Metan, mingea s-a dus în celălalt vinclu al porţii. N-am mai văzut asemenea folha seca de la Roberto Carlos. O bijuterie!"

Vezi în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor și pe platforma Gazeta Digitală cine a avut cele mai multe voturi și ce au ales alți mari fotbaliști.

 VIDEO AICI cu golul lui Constantin Budescu

Care dintre goluri ți s-a părut mai frumos?

Budescu
Cristi Ganea
Rivaldinho

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nedumerit, Rotaru are o întrebare pentru Dan Șucu: „Cine e? Nevasta sau amanta?”
Superliga
Nedumerit, Rotaru are o întrebare pentru Dan Șucu: „Cine e? Nevasta sau amanta?”
Cel mai curtat fotbalist din Superliga a ales dintre FCSB, Dinamo și Rapid
Superliga
Cel mai curtat fotbalist din Superliga a ales dintre FCSB, Dinamo și Rapid
Real Madrid schimbă numele stadionului „Santiago Bernabeu” » Noua denumire
Campionate
Real Madrid schimbă numele stadionului „Santiago Bernabeu” » Noua denumire

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (4)
1158834037510483
Marius Pavel  •  29 Iulie 2017, 17:45

Cel mai tare gol dat vreodată este cel al regretatului Prodan în meciul cu Glasgow

132331260571303
Popa Basca  •  29 Iulie 2017, 17:37

Ca fotbalist,Dinu a fost o ***,pe masura echipei la care juca.Totusi,trebuie sa recunosc ca a fost o *** ***,asa cum nu prea mai avem acum.Ma refer la ***,fiindca de ***-i plina tara.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dinamo4eva
dinamo4eva  •  29 Iulie 2017, 16:10

faptul ca Rivaldinho era sub presiune , golul lui > Ganea .

Vezi toate comentariile (4)
Comentează