Articol de Remus Răureanu - Publicat joi, 12 noiembrie 2020 19:11 / Actualizat joi, 12 noiembrie 2020 20:24
Marian Copilu, șeful CFR-ului, povestește despre tragedia din cauza căreia a lipsit recent din preajma echipei și îi roagă pe adversarii din Cupa României să accepte mutarea meciului de la Iași la Cluj, „în interesul fotbalului românesc”. „Dan nu mi-a zis că pleacă și are contract până în 2022!”, anunță conducătorul vișiniilor.
- Domnule Copilu, a tot circulat știrea despre absența dumneavoastră de la club, de la meciurile CFR-ului în perioada recentă. Care a fost motivul pentru care ați lipsit?
- Am revenit lângă echipă în duminica trecută, o dată cu meciul cu FC Argeș, de la Pitești. E adevărat că anterior lipsisem trei săptămâni, motivul l-a constituit o problemă din familie. Mai exact, a decedat mama mea, după ce a suferit un AVC. E un moment foarte greu de trecut, deși știu că ar trebui să fiu puternic și să fiu în stare să revin la viața normală. E greu, pentru că pierderea rămâne foarte mare.
- Acum, pentru că v-ați întors, e clarificată cumva situația lui Dan Petrescu? El a cerut o pauză, nu a părut să fie sigur că ar mai continua la CFR.
- Am tot văzut în ultima vreme foarte multe discuții despre subiectul acesta, poate au apărut discuțiile și fiindcă s-au petrecut multe lucruri neplăcute în echipă: accidentări, jucători indisponibili din cauza infectării cu coronavirus. Ghinionul a făcut ca trei dintre absenți să fie fundași centrali. Trei absenți din același compartiment, într-o perioadă în care noi aveam meciuri din trei în trei zile, în campionat și în Europa League!
- Cum rămâne cu Petrescu, totuși?
- Referitor la antrenorul nostru, Dan Petrescu, din punctul de vedere al clubului sunt foarte clare lucrurile: ne dorim măcar să-și ducă la capăt contractul, unul valabil până în vara anului 2022. Nici nu am avut până acum vreo discuție cu el legată de plecarea sa. Sper ca în aceste trei-patru zile libere pe care le-a avut să se fi odihnit cât de cât și să revină lângă echipă cu poftă de muncă, așa cum a avut și până acum.
- Campania din Europa League e compromisă? Mai credeți că e posibilă calificarea după 1-1 acasă cu Young Boys și după 0-5 la Roma?
- Sigur că avem șanse în continuare! Urmează două meciuri acasă, cu Roma și cu ȚSKA Sofia, și sperăm la două rezultate pozitive, care să nu ne lase să jucăm în ultimul meci, de la Berna, cu calificarea pe masă. Nu ar fi bine așa, pentru că va fi o deplasare foarte grea în Elveția. Young Boys constituie o echipă solidă, foarte agresivă, echilibrată în toate compartimentele. Terenul sintetic va fi, de asemenea, un dezavantaj al CFR-ului. O mare problemă pentru noi este că în luna aceasta începe Cupa României și între meciurile europene avem o deplasare la Iași în competiția aceasta. Ne gândim să facem un apel către conducerea Politehnicii Iași, să accepte disputarea partidei la Cluj, nu în Moldova. Am evita o deplasare foarte lungă între două partide din Europa League.
- Ar accepta Poli propunerea?
- Ar fi frumos să accepte, sperăm să găsim înțelegere, pentru că CFR e singura echipă din România implicată în meciuri din cupele europene. E important și pentru campionat, și pentru tot fotbalul românesc ca noi să adunăm puncte cât mai multe în Europa League, să ameliorăm coeficientul țării.
VIDEO Răzvan Lucescu: „Dan Petrescu nu se poate controla!” + Adevăratul motiv pentru care CFR Cluj a câștigat campionatul trei ani la rând
Citește mai multe știri despre CFR Cluj:
Gică Popescu, dezvăluiri despre planurile lui Dan Petrescu: „Asta știu de la el”
CFR Cluj a transferat un nou fundaș central. Cine este jucătorul adus la cererea lui Petrescu