FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI

EXCLUSIV Mutarea începutului de an în Liga 1, aproape să se realizeze: "I-am contactat pe conducătorii Craiovei, aștept decizia lor"

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Articol de - Publicat duminica, 06 ianuarie 2019 12:59

Flavius Stoican, antrenorul lui Poli Iași, l-a contactat pe Florin Gardoș, 30 de ani, și a negociat șefii lui CSU Craiova pentru transferul fundașului. 

Încep să se miște lucrurile la Poli Iași. Aflat în drum spre țară, după vacanța petrecută în SUA, antrenorul Flavius Stoican a acceptat să vorbească pentru GSP.ro despre achizițiile pe care dorește să le facă în perioada imediat următoare.

Iar Florin Gardoș, fundașul căzut în dizgrație la CSU Craiova, e în capul listei. "Mi-l doresc, desigur. Am și vorbit cu el. De asemenea, i-am contactat pe conducătorii Craiovei și aștept decizia lor în următoarele zile", a punctat tehnicianul moldavilor.

Referitor la Hanca și Cooper, alte două nume vehiculate, Stoican a ținut să precizeze că "Nu s-a făcut niciun demers. Eu doar am răspuns când am fost întrebat de televiziuni ce fotbaliști de la Dinamo îmi plac. Atât".

Cât privește lista cu propuneri ce i-a fost trimisă de directorul sportiv Tibi Selymes înainte de Sărbători, tehnicianul de 42 de ani a replicat: "De adus vom aduce doar jucători care vor corespunde din toate punctele de vedere. Lucrurile la am sub control, în principiu mă bazez pe lotul actual".

"Dacă Gardoș este fizic ok, el poate reprezenta o soluție pentru noi. Ne mai trebuie un portar, un mijlocaș și un atacant"
"Jucătorii propuși de mine sunt majoritatea străini. Voi discuta cu Stoican, dar mai întâi să se întoarcă din vacanță"
Tibor Selymes, director sportiv Poli Iași

2 aniare contract Gardoș la Craiova, semnat în vară. Clauza de reziliere e de 250.000 de euro

5 meciuria bifat fundașul de 30 de ani la olteni în acest sezon: 4 în campionat, unul în Supercupă

Vezi și: Încurcătură totală cu vârful dorit de Becali! Un șef din Liga 1 îl contrazice pe patronul FCSB: "Argăseală spune că vine cu ofertă după 2 ianuarie"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează