FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - DINAMO 1-0

EXCLUSIV Războiul impresarilor: răzbunarea lui Ioan Becali. Pentru cine a venit și ce spune directorul tehnic al lui Chelsea despre derbyul FCSB - Dinamo

Articol de - Publicat luni, 25 septembrie 2017 18:00

Eliberat condiționat, Ioan Becali are relații la cluburi importante, dar nu mai are jucători de vânzare. Luna viitoare, însă, raportul de forțe din lumea impresarilor se poate schimba dramatic

"Pe vremuri, la Otopeni, erau microbuzele pline de reprezentanți ai cluburilor mari. Acum, s-au dus vremurile alea”, spunea Victor Becali cu regret, într-o emisiune televizată, înainte ca el și fratele său mai mare, Ioan, să fie condamnați în Dosarul Transferurilor.

Câțiva ani mai târziu, Victor Becali e în continuare după gratii, în timp ce Ioan Becali - eliberat condiționat în septembrie 2016 - a fost văzut în tribunele Național Arena, la derbyul FCSB - Dinamo 1-0. Pe scaunul din stânga sa s-a aflat, duminică seară, directorul tehnic al lui Chelsea, nigerianul Michael Emenalo. Pe rândul din fața celor doi stăteau selecționerul Cosmin Contra și secunzii “Jerry” Gane și Adrian Mihalcea.

giovani contra emenalo

Tot în tribunele stadionului din București s-au mai aflat Martyn Glover, scouter la Everton (club manageriat de Ronald Koeman, prietenul fraților Becali) și reprezentanți de la Ludogoreț și Brescia, toți invitați de Becali.

Pentru cine au venit acești scouteri?

Gazeta l-a contactat pe Michael Emenalo, însă oficialul nigerian de la Chelsea a refuzat să intre în detalii: "Din poziție mea, nu am voie să divulg detalii despre munca mea sau să comentez despre altă ligă din altă țară. Totuși, vă pot spune că mi-a plăcut experiența, mi-a plăcut faptul că ambele echipe au jucat la victorie și că au fost foarte mulți jucători tineri în derby. Primirea în țara dumneavoastră a fost excelentă". 

Cine pe cine impresariază în derby

Acum 10 ani, în 2007, în derbyul pierdut de Steaua în Ghencea cu 4-2, nu mai puțin de 10 jucători de la Dinamo erau impresariați de firma fraților Becali. Aseară, la un deceniu distanță, singurii jucători de pe teren legați de impresarii condamnați în 2014 pentru înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani au fost Steliano Filip și Ionuț Nedelcearu.

Primul a jucat slab, greșind grav la unicul gol al meciului.

Influența fraților Becali în fotbalul românesc e într-un declin accentuat. În schimb, duminică, pe teren s-au aflat 5 jucători impresariați de Pietro Chiodi, câte 2 de Anamaria Prodan, Lovin și Lucian Marinescu și unul (Ovidiu Popescu), reprezentat de Cristi Opria.

Topul impresarilor jucătorilor români din derby

Pietro Chiodi 5 Romario Benzar, Bălașa, Nedelcu, Florinel Coman, Florin Tănase
Anamaria Prodan 2 Niță, Man 
Lucian Marinescu 2 Hanca, Anton
Ioan Becali 2 Steliano Filip, Nedelcearu
Florin Lovin 2 Alibec, Budescu

Chiodi și rolul său după condamnarea fraților

Adevărata miză pentru scouterii prezenți duminică la derby o reprezintă fotbaliștii sub 22-23 de ani, cu un potențial de creștere mare, iar impresarul cu cei mai mulți clienți în această zonă este italianul Pietro Chiodi.

Finul lui Victor Becali, Chiodi, a început meseria ca aghiotant al fraților impresari, însă a intrat în conflict cu ei imediat după condamnările de acum 3 ani.

pietro chiodi
Pietro Chiodi (dreapta), alături de nașul său, Victor Becali, și de Bogdan Lobonț. Sursă: Click

Italianul a vrut să preia în numele său toate contractele fotbaliștilor fraților Becali, reușind să semneze cu Chiricheș înainte de a fi oprit de un telefon amenințător din penitenciar, primit de la Ioan Becali.

Chiodi a profitat, însă, de un alt conflict rece, produs de data aceasta între Hagi și frații Becali. Considerând că impresarii sunt responsabili pentru condamnarea cumnatului său, Gheorghe Popescu, patronul Viitorului a ales să nu mai lucreze cu cei doi vechi partneri de-ai săi.

Hagi și Chiodi, o relație în impas

Timp de 3 ani, toți jucătorii importanți de la Academia Hagi au fost sfătuiți de antrenori și de oficialii clubului să semneze cu Chiodi. Astfel, toți cei 5 fotbaliști crescuți la Viitorul și aduși de Steaua sunt sub contract cu agentul italian.

Perioada în care Hagi a colaborat cu Chiodi a fost cea mai de succes din scurta istorie a Academiei, însă și cea mai controversată. Din cauza relațiilor italianului cu agenții Pini Zahavi și Abdilgafar Ramadani, clubul lui Hagi a fost implicat în mai multe transferuri fictive dubioase, relatate de presa internațională în urma investigației reporterilor Gazetei.

pini zahavi francois denat
Pini Zahavi, probabil cel mai influent impresar din lume, la prezentarea oficială a lui Neymar la PSG. Sursă: Francois Denat

Chiodi are rol de subordonat al macedoneanului Ramadani care, la rândul său, este asociat cu israelianul Zahavi, impresarul lui Neymar (cel mai scump fotbalist din lume). Italianul este folosit ca paravan pentru comisioane în unele dintre transferurile făcute de cei doi, printre care și cel al sârbului Markovici de la Benfica la Liverpool.

Prin Chiodi, Ianis Hagi a ajuns sub contract cu Lian Sports, firma malteză de impresariat deținută de Ramadani, consilierul neoficial al clubului Fiorentina.

Surse din Academia Hagi susțin, însă, că relația dintre Hagi și Chiodi s-a deteriorat în ultimele luni.

Aparent, situația neclară a fiului lui Hagi la Fiorentina este cauza răcelii dintre cei doi. Începând cu această vară, Viitorul a permis altor impresari să negocieze transferuri în străinătate pentru jucătorii clubului, deși fotbaliștii erau sub contract cu Chiodi.

rky 5646
Pietro Chiodi (dreapta), alături de George Becali, la prezentarea lui Florinel Coman. Sursă: GSP

Chiar dacă avea cinci jucători în teren, italianul nu a fost văzut duminică seară pe Național Arena, unde Ioan Becali s-a afișat cu directorul tehnic de la Chelsea.

Emenalo, omul de încredere al lui Abramovici

Pentru Becali, prezența alături de Emenalo e o lovitură de imagine, chiar dacă - din cauza condițiilor impuse de judecători - el nu se mai ocupă oficial de impresariat. Afacerea fraților agenți este acum coordonată de un colaborator mai puțin cunoscut, Dragoș Sîrbu.

Michael Emenalo lucrează de 10 ani pentru clubul englez și este omul de încredere al lui Roman Abramovici și al Marinei Granovskaia, consiliera oligarhului rus devenită directoare la Chelsea în 2013. Anul trecut, nigerianul a supraviețuit unui conflict de lungă durată cu Jose Mourinho. Antrenorul portughez, și el prieten cu familia Becali, a fost dat afară.

michael emenalo
Michael Emenalo (stânga), executantul planurilor lui Roman Abramovici la Chelsea. Sursă: Daily Mail

Acum un deceniu, Emenalo a fost adus la Chelsea de managerul israelian Avram Grant, unul dintre prietenii apropiați de-ai superagentului Pini Zahavi. Influența lui Zahavi în club e uriașă. În 2003, el l-a recomandat și l-a ajutat pe Abramovici să preia echipa londoneză.

Relația dintre Chelsea și Zahavi este atât de strânsă încât, potrivit datelor descoperite în scurgerea de informații Football Leaks, directoarea Marina Granovskaia este trecută în CC-ul multor mailuri dintre Apollon Limassol și avocații lui Zahavi, pe tema transferurilor de jucători tineri din Africa, America Latină sau estul Europei.

marina granovskaia emenalo
Marina Granovskaia (stânga) și Michael Emenalo (dreapta), oamenii de încredere ai lui Roman Abramovich. Sursă: Bleacher Report

În actele acestor transferuri, Chelsea nu are nicio implicare, însă directoarea rusoaică este informată despre detaliile negocierilor. În plus, numele lui Chelsea este folosit cu lejeritate de Zahavi și asociații săi pentru a alimenta presa cu zvonuri false care cresc cota de piață a anumitor jucători.

Un exemplu: în vara lui 2014, vânzarea în secret al lui Cristian Manea de la Viitorul a fost mascată printr-o informație falsă conform căreia tânărul fundaș român a semnat cu Chelsea. În acte, însă, Manea a ajuns la Mouscron, împrumutat de la Apollon, două cluburi controlate de Zahavi.

Miza: jucătorii vânduți de Hagi

În concluzie, accesul la relațiile lui Emenalo înseamnă accesul la jucătorii din sfera de influență a lui Chelsea. Printre aceștia se află și fotbaliștii aflați încă sub contract cu Pietro Chiodi, colaboratorul de rang inferior al lui Zahavi.

Luna viitoare, însă, contractele de reprezentare semnate de Chiodi cu Florin Tănase, Romario Benzar și Florinel Coman expiră, iar jucătorii dau semnale că nu vor să prelungească înțelegerea cu un agent care nu a reușit până acum să-i transfere decât la FCSB.

5.000.000 €este cota de piață însumată a lui Florin Tănase, Romario Benzar și Florinel Coman, potrivit site-ului Transfermarkt

Potrivit unor surse autorizate, aici este miza lui Ioan Becali.

Chiar dacă relația sa cu Hagi este în continuare inexistentă, impresarul eliberat condiționat poate profita de degradarea relațiilor dintre Hagi și Chiodi pentru a semna cu jucătorii produși de Academie și vânduți deja la FCSB.

Dintr-o mișcare, Ioan Becali reintră pe piața “jucătorilor” importanți din România și îi plătește lui Chiodi o poliță pentru “infidelitatea” din 2014.

Este un exemplu de răzbunare tăcută din lumea întunecată a impresarilor.

PS - Pietro Chiodi și Ioan Becali nu au putut fi contactați pentru a comenta.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (16)
120837085134090
Ion Minciu  •  26 Septembrie 2017, 11:24

Pro Sport a scris de mult si complet despre "lumea " descrisa tarziu si pe fragmente de GSP.GSP nu are curaj in problemele grele si dubioase din fotbal

valeri_gazaev100
valeri_gazaev100  •  26 Septembrie 2017, 07:41
Postat de para.para pe 26 Septembrie 2017, 00:34

"toți cei 5 fotbaliști crescuți la Viitorul și aduși de Steaua sunt sub contract cu agentul italian" - care Steaua gigistilor? Voi nu cititi ce scriu colegii vostri? - "Probleme pentru posturile TV de sport! Sesizare pentru că s-a folosit numele de Steaua în loc de FCSB". O sa cerem desfiintarea voastra gigistilor.

Pentru ei nu conteaza hotararile judecatoresti. Tot ce conteaza e sa nu supere stapanul

para.para
para.para  •  26 Septembrie 2017, 00:34

"toți cei 5 fotbaliști crescuți la Viitorul și aduși de Steaua sunt sub contract cu agentul italian" - care Steaua gigistilor? Voi nu cititi ce scriu colegii vostri? - "Probleme pentru posturile TV de sport! Sesizare pentru că s-a folosit numele de Steaua în loc de FCSB". O sa cerem desfiintarea voastra gigistilor.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează