FOTBAL  »  Superliga  »  LITIGIU

EXCLUSIV Rednic l-a dat în judecată pe Niculae şi îi cere daune record!

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 16 noiembrie 2012 20:59

Mircea Rednic anunţă prin vocea avocatului său că l-a acţionat în judecată pe Ioan Niculae, patronul Astrei, în civil şi a sesizat şi Comisia de Disciplină a LPF pentru declaraţiile în care îl acuză de blat.

Antrenorul lui Standard Liege cere daune morale de 500.000 de euro şi a apelat la un avocat specializat în drept civil, Dan Idita (foto), cel care a instrumentat cu succes cazul Craiovei în instanţele civile.

"Pe lîngă acţiunea promovată în instanţele civile, am sesizat şi Comisia de Disciplină a LPF, întrucît declaraţiile domnului Niculae prejudiciază atît interesele domnului Rednic, dar sînt de natură să prejudicieze şi imaginea fotbalului, vizînd corectitudinea unui meci. 

Aceste fapte cad sub incidenţa articolului 52, aliniatul 5, din Regulamentul Disciplinar al FRF. Mă aştept ca şi secretarul general al Federaţiei, precum şi cel al LPF, să sesizeze Comisia de Disciplină cu privire la declaraţiile respective, aceasta fiind una din atribuţiile ce le revin prin regulament", a declarat Dan Idita pentru GSP.ro.

Rednic, acuzat de blat! » Ioan Niculae îl suspectează că a trîntit două meciuri din sezonul trecut

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (6)
soripan
soripan  •  23 Noiembrie 2012, 10:30

"Taranu`" i-o da de 500.000 de ori drept in m... In BOT! Pai nu e TRANTIST Mircica? Pai el crede ca am uitat cum a trantit meciul cu STE-OITA pe Ilie Oana! Daca juca corect PURIU P/UL-II niciodata nu castiga "STEAUA MA-SII" la Ploiesti. Are dreptate "TARANU`"

unmaker
unmaker  •  16 Noiembrie 2012, 23:14

putin a cerut...putea sa dea si ami mult niculae :)))

andystar
andystar  •  16 Noiembrie 2012, 22:43

asa strambule lupta-te cu mafia :))

Vezi toate comentariile (6)
Comentează