Articol de Justin Gafiuc - Publicat duminica, 03 martie 2019 20:11
HERMANNSTADT - POLI IAȘI 2-0 // Florin Prunea, fost președinte la Iași, iese la atac după ce echipa moldoveană a ratat accederea în play-off.
„Iașiul nu avea cum să intre în play-off atâta vreme cât și-a vândut cei mai buni jucători: Andrei Cristea și Dylan Flores. A fost semnul că de fapt nici nu a interesat-o play-off-ul.
Iar dacă cineva de acolo i-ar chema la o discuție pe cei din conducere, ar putea afla probabil că s-au încasat mai mulți bani din cele două transferuri, dar nu prin club. Asta e ceea ce se vorbește în lumea fotbalului românesc.
Păcat de suporteri și de cei care și-au dorit ca Iașiul să fie în play-off, dar asta nu a depins de ei”, a zis Florin Prunea pentru GSP.RO.
CITEȘTE ȘI: