Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 29 iulie 2019 12:12
Csaba Laslo (55 de ani), antrenorul lui Sepsi, s-a prezentat românilor care acum îl descoperă cu adevărat și a vorbit despre realități ale prezentului, din fotbal și din societate.
Un new entry în fotbalul românesc, cu toate că e născut în Transilvania și a colindat cu antrenoratul peste tot în lumea mare. Un globe-trotter, electrizant pe banca tehnică a echipei sale, pentru ca apoi să fie un personaj volubil și zâmbitor atunci când vorbește despre experiențele sale.
Csaba Laszlo, 55 de ani, e originar din Odorheiu Secuiesc și din această vară trăiește prima aventură în țara natală. La o cafea, asortată cu o apă minerală, bărbatul îmbrăcat lejer, simplu, dezinvolt, a povestit care sunt caracteristicile sale și prin ce experiențe de viață a trecut. Toate într-o limba română vorbită cu accent maghiar, german, britanic. Fiindcă, așa cum spune el însuși, este european înainte de a aparține unei națiuni anume.
- După 15 ani de experiențe, unele chiar inedite, ați ales Sepsi. De ce?
- Am vrut să mă întorc în România, în țara în care m-am născut. Am 55 de ani, am văzut mult din viață și din lume, mi-am făcut un oarecare nume în fotbalul european și-n cel african. Oamenii din Scoția, din Belgia, din Ungaria, din țările baltice, din Africa au numele meu în agendele lor, am vrut ca și românii să mă cunoască.
- Cum ați ajuns antrenor la Sfântu Gheorghe?
- Eu cred că domnul Dioszegi mi-a oferit serviciul după ce mai vorbiserăm cu doi ani înainte. Mi-a spus că vrea să vin înapoi în România, să lucrez în țară. Eu sunt din zonă, din Odorheiu Secuiesc. În urmă cu doi ani, am ales Dundee United fiindcă familia stă în Scoția, ne-am stabilit acolo, iar fetița mea cea mare a terminat universitatea și lucrează acolo. Acum, s-a ivit ocazia pentru mine să merg în Danemarca, la Viborg, doar că am vrut să aleg Sepsi fiindcă eu cred că pot face un lucru mare.
- Cât la sută sunteți român?
- Niciodată n-am uitat să vorbesc românește, am învățat la școală. Toți oamenii sunt la fel, zâmbim sau suntem supărați. Dar putem rezolva și probleme împreună. Viața este foarte scurtă ca să ne dușmănim și să stăm dezbinați. Am prieteni români, ruși, maghiari, africani, englezi, belgieni, țin legătura cu ei periodic, eu sunt un cetățean european, care luptă pentru Europa unită.
„Dai respect, vei căpăta respect”
- Cum este omul Csaba Laszlo?
- Eu am origini maghiare. Tata, bunicul s-au născut la Odorheiu Secuiesc, unde trăiesc și unguri, și români. Pentru mine nu contează român, ungur, neamț, ugandez, doar omul contează. Eu n-am avut niciodată probleme cu nimeni! Dacă dai respect cuiva, atunci vei căpăta respect. Și tu ai două mâini, un cap, trăiești, vorbești, mănânci ca un german sau ca un american. Eu am două fetițe, au crescut, vorbesc engleză, germană, ungurește, puțin franceză și spaniolă. Ele s-au născut în Germania, dar au trăit mult în Scoția. „Dragile mele, dacă vreți să cunoașteți lumea și să o înțelegeți, trebuie să vorbiți mai multe limbi străine”. Tocmai de aceea plătesc extra pentru astfel de cursuri. Așa gândesc eu. (râde) Dacă altcineva gândește altfel, atunci e nebun!
- Vă place România?
- Da. Și-mi place Europa, eu mă consider un om european. O chestie pozitivă e să merg la stadion și să-mi fac serviciul bine, apoi lumea să aplaude, iar adversarii să nu te vorbească de rău. Eu sunt cetățean german, am trăit și pe vremea lui Ceaușescu, dar am plecat din România în timpul lui, am vrut altceva pentru mine. Nu mă puneți să vorbesc despre politică, eu nu știu așa ceva. Vorbim, dacă vreți, despre Germania, fiindcă știu ce se întâmplă acolo începând cu decembrie 1985.
„Ca străin, presiunea e mare mereu”
- Ce nu vă place la România?
- Că nu sunt așa de mulți spectatori. La primul meci al meu, la Voluntari, am zis că, de fapt, e antrenament, erau câteva sute de oameni la stadion. În Belgia sau în Germania sunt 200-300 de oameni la orice ședință de pregătire. Și nu sunt de acord că fotbalul nu e dezvoltat în România! Uite, un fotbalist mare, cel mai mare pe care l-a avut România, Gheorghe Hagi, și-a folosit mintea, cunoștințele, dobândite și afară, și a creat ceva unic pentru comunitate și țară.
- Se simte o presiunea mai mare în România decât oriunde în străinătate pe unde ați fost?
- Presiunea e mare și-n Belgia, și-n Scoția, și oriunde. Dacă ești străin și mergi într-un loc, cei de acolo au așteptări mai mari de la tine. Iar patronii pot spune: „Aaa, e străin, dacă face o greșeală, pleacă oricând!”. La Hearts, am avut rezultate, locul 3 și semifinalele Cupei, am fost și managerul anului în Scoția, singurul ce-a câștigat această distincție nefiind localnic, iar patronul mi-a zis: „Nu mai vreau să fii tu antrenor aici, cred că lucrurile pot merge bine și fără tine!”. Am rămas perplex, dar am plecat, acesta e fotbalul.
Meniu de viață
- Sunteți de părere că aveți una dintre cele mai stresante meserii?
- Hmm... Nu e ușor. Am scos un rezultat bun cu FCSB, remiză, la Mediaș, remiză, dar tot după ora 3:00 dimineața am reușit să adorm. Și eu nu beau alcool, cafele servesc maximum două pe zi, nu fumez... Încerc să fac sport zilnic, mai ales că astfel pot să dorm liniștit. Știu antrenori foarte buni, care țin să facă dublu decât le-ar permite organismul, și mai beau alcool, beau cafele, iar atunci își strică viața. Trebuie să nu uităm că suntem oameni. Ai nevoie și de pauză, de odihnă.
- Cu cine simpatizați în copilărie?
- Din România, îmi plăcea ASA Târgu Mureș, cu Ispir, Boloni și Hajnal, până când m-am îndrăgostit de fotbalul german și englez. Mi-au plăcut FC Koln, Bayern Munchen, Derby County, Leeds United, Liverpool, Nottingham Forest și Manchester United. În copilărie, la Odorhei, aveam un vecin care era fanul lui Ferencvaros, când mergeam la el asculta meciurile la radio, și tot auzind numele acestei echipe, copil fiind, m-am apropiat și de Ferencvaros. Iar Dumnezeu mi-a oferit și șansa să antrenez acest club.
„Ce copilărie au fără mamă, fără tată?”
- Cum era copilăria dumneavoastră comparativ cu prezentul?
- Era foarte frumoasă. Am avut o copilărie așa cum trebuie să ai. Părinții trebuie să-ți dea educație, să te ajute să crești. Am trăit perioade grele, fără democrație, însă eram fericiți fiindcă ne jucam afară, mergeam la mare, la munte, cu părinții, era o viață simplă. Iar oamenii aveau respect. Acum? E o rușine ce se întâmplă!
- De ce?
- Mă doare când aud că peste 5 milioane de oameni au părăsit țara ca să meargă să lucreze în străinătate, iar cei mici au rămas aici. Cine se ocupă de ei? Cum cresc fără părinți? Cei mici nu au copilărie fără tată, fără mamă. Noi aveam mai puțin, dar trăiam cu părinții. Dacă n-am băut Coca-Cola, uite, sunt aici și trăiesc! Beau apă minerală, învățând că e mai bună. Nu ești părinte bun dacă dai bani copilului și o vedea el ce-o face! Un copil are nevoie de un ghid, de a mânca alături de părinți, de a merge la teatru, la spectacol.
„Ai un vis, poate fi real, dar trebuie să încerci”
- Care este motto-ul dumneavoastră?
- Ai un vis, este visul tău ce poate fi înfăptuit, dar trebuie să încerci! Eu îmi spun întotdeauna că sunt obligat să încerc, altfel nu voi ști niciodată dacă pot să fac ceva.
- Ce fotbaliști vă plac?
- Am fost întotdeauna impresionat de fotbalul englez și german, n-am fost niciodată fan al Barcelonei și al Madridului. Îmi plac fotbaliștii care nu se dau niciodată bătuți. Îmi place fotbalul sincer. Iubesc un pic și fotbalul italian pentru tactică, fiindcă dacă ai minte, trebuie s-o folosești. Fotbalul e un joc strategic. Antrenorul e un conducător, dar jucătorii trebuie să aibă și ei responsabilitate, să-și folosească creativitatea și inovațiile. Eu nu spun: „Nu dribla!”, eu ajut fotbaliștii să joace corect, bine pregătiți, nu la alibi. Eu ajut jucătorii care vor să facă ceva deosebit în viața lor! Fotbaliștii au un cadou de la Dumnezeu, dar trebuie să fructifice darul oferit.
Are „case” peste tot
- Cine e favorită la titlu în acest sezon?
- Sunt patru echipe mai bune, Cluj, FCSB, Craiova și Viitorul. Stabile. Eu vreau ca Sepsi să lupte pentru play-off. Să ajungă acolo și să fie o echipă nemulțumită.
- Adică?
- Adică jucătorii să ajungă să spună: „Vreau și eu să mă lupt la titlu!”. Să nu se mulțumească doar să ajungă în play-off și să se mulțumească doar cu locul 6 sau 5 sau 4.
- De ce v-ați stabilit cu familia tocmai în Scoția?
- Fetițele au început școala la Edinburgh, în Scoția, am observat că educația e foarte bună, eu și soția ne-am spus că trebuie să facem sacrificii pentru a le oferi totul, de aceea am rămas acolo. Ele vor veni și la Sfântu Gheorghe, când vor fi în concediu. Mai avem o casă la Budapesta, vor merge acolo, apoi vor sosi aici. Eu sunt acasă și la Edinburgh, și în Ungaria, și în Uganda, și în Germania, și în România. Peste tot mi se spune: „Domnul Laszlo, bine ați revenit acasă!”. Iar eu spun mereu, când vizitez aceste țări: „Mă duc acasă”.
„Vom vedea ce-mi va oferi viața în România în continuare. Eu am vise realiste, realizabile. Încă nu sunt cunoscut în România. Fiecare țară are un cerc de antrenori, care sunt promovați”
„Îmi place sportul în general. Pot să joc și hochei, și să patinez, sportul este viciul meu”
„Le spun jucătorilor să profite de șansa ivită, că ea nu se mai întoarce. Eu accept și să încerci, și să faci prostii. Dar măcar să încerci, fiindcă dacă n-o faci, nici nu vei reuși”
„Eu am revenit în România ca să-mi îndeplinesc destinul care, cred eu, este să ofer ceva oamenilor din ceea ce am învățat în străinătate în atâția ani”
„Fotbalul e cea mai mare afacere sportivă din lume, te face cunoscut, drept dovadă că dacă întrebi un japonez, un african sau un australian cine e cel mai mare român, îți va răspunde cu un singur nume: Hagi”
„Eu nu simt stresul. Începi să muncești, îți spui ce poți să faci, apoi mă concentrez să fac acel ceva cât mai bine” Csaba Laszlo
11 echipe a strâns tehnicianul în propriul CV: naționala Ungariei (secund), Ferencvaros, Sopron, Uganda, Hearts of Midlothian, Charleroi, Lituania, MTK Budapesta, Dunajska Streda, Dundee United și Sepsi
Detalii din cariera lui Csaba Laszlo
- Și-a luat licența UEFA de antrenor la Koln și până a deveni asistentul lui Matthaus la naționala maghiară, a lucrat la juniorii lui Kerpen și Borussia Monchengladbach.
- În 2005, a fost desemnat "Antrenorul anului" în Ungaria, în timpul mandatului la Ferencvaros.
- Ca selecționer al Ugandei, a contribuit la ascensiunea naționalei de pe locul 181 până pe 91 în clasamentul FIFA. Era denumit "Omul-miracol". S-au semnat contracte uriașe pentru naționala ugandeză, de peste două milioane de dolari.
- La Hearts a terminat primul sezon pe locul 3 și a dus echipa în Europa League, fiind "Antrenorul sezonului 2008/2009" în toate topurile din Scoția. A fost și-n cursa pentru a prelua naționala acestei țări.
- A readus speranța pentru MTK Budapesta, care era în cursa pentru titlu, doar că divergențele cu conducerea clubului în cantonamentul din Antalya au dus la despărțire în 2016, provocând isterie în rândul fanilor nemulțumiți.
- A luat Dunajska Streda de la retrogradare, a bifat un record de 16 meciuri fără eșec în prima ligă slovacă, și a fost la un pas să ducă această echipă mică în cupele europene.
„Dacă te crezi cel mai bun, poți deveni cel mai prost”
Tehnicianul de 55 de ani a povestit ce a învățat din experiențele sale fotbalistice, apreciind foarte mult perioada petrecută în Uganda, mărturisind că și acum îl ajută aventura de acolo.
- Cum a fost colaborarea cu Lothar Matthaus?
- Foarte bună. Și azi îi sunt recunoscător fiindcă m-a ajutat să promovez în fotbalul profesionist. Lothar este un om în viața normală și altul în sport. A avut greutăți, dar a găsit echilibrul, iar acum muncește pentru Sky, este un expert foarte bun. Și eu am lucrat pentru Sport 1 în Ungaria, am comentat multe campionate. Lothar și-a găsit locul, aș spune.
- N-ar fi putut fi ca antrenor măcar jumătate din cât a fost ca fotbalist?
- A încercat. Dar n-a avut același succes și era foarte greu. Acest lucru l-a frustrat. Întotdeauna spunea: „De ce jucătorul X nu poate face lucrul acesta? Eu puteam”. „Lothar, tu ai fost cel mai bun fotbalist din lume, ai fost cel mai tare, nu toți pot fi acolo, sus”, îi ziceam. El dorea ca jucătorii să fie, toți, ca el, lucru imposibil.
„Africa e miracol”
- Cum a fost în Uganda?
- Am stat doi ani și jumătate. Eram în Ungaria și un agent mi-a zis: „Uganda vrea un antrenor german, tu ești german, vrei?”. M-am uitat lung. Am vorbit cu președintele federației și mi-a spus: „Acum, nu avem nimic, suntem jos. Dar îți dau tot ceea ce pot și îți dau timp”. Am plecat acasă, am vorbit cu soția, mi-a spus: „Poți să mergi, însă noi nu venim cu tine”. OK, mă duc acolo, le-am spus că stau o lună, apoi decid. (râde) Când am ajuns... Nu știam pe unde e ieșirea. Ulterior, au venit și ele acolo și, ce să vezi!, minune...
- ...
- Când a fost să ne întoarcem acasă, la Edinburgh, au zis: „Noi rămânem în Africa! Nu mai revenim în Scoția”. Soția și fetițele au stat cu mine acolo, le-a plăcut enorm. Africa e altceva. Prima oară, ți-e teamă, apoi te îndrăgostești pentru totdeauna. Africa e un miracol, nicăieri omul și natura nu sunt atât de aproape! A fost fain și fiindcă am avut mare, mare, mare succes. Când ai succes, oamenii te divinizează acolo. Am pus fundamentul în fotbalul ugandez. Cred că aș putea scrie o carte, groasă, și ar fi bestseller, cu ceea ce s-a făcut acolo.
„From zero to hero”
- Un episod care v-a rămas în minte?
- Sunt multe. Aveam un stadion mare, de vreo 50.000 de locuri, construit de chinezi. Era de top. Am mers la vestiar, dar când să intru, era închis! Praf peste tot. Îi spun secundului meu: „Jackson, o să vină și echipa la ora 10:00, să vă schimbați, să începem antrenamentul”. Toți se dezechipau la mijlocul terenului, nu în vestiar. Eu am crezut că sunt niște tineri adunați să joace și ei fotbal, nu jucătorii primei reprezentative. „Mister, nu putem folosi vestiarele noi pentru doar un antrenament”. Am schimbat mentalitatea. Eu am mâncat ce-au mâncat și ei, am stat în același hotel, am refuzat ceva superior, iar fotbaliștii au văzut că sunt unul de-ai lor, că gândim la fel, chiar dacă suntem de culori diferite. Omul contează.
- Ce-ați învățat acolo?
- Că niciun om nu e mai bun ca altul doar fiindcă este de altă culoare, de altă naționalitate. Performanțele contează. Și am ajuns cu Uganda „from zero to hero”. Dacă ziceam că la ora 2:00 noaptea avem antrenament, se trezeau și făceau, fără comentarii. Fiindcă ei credeau în mine și eu în ei! Și am învins Nigeria, care nu pierduse 10 ani în Africa. Sekagya era căpitanul meu acolo, iar domnul de la Salzburg, Trapattoni, a venit, l-a văzut, l-a luat și Ibrahim a devenit lider în Austria! Am reușit un boom în Uganda. Și am învățat să fiu un lider cu experiența din Uganda, acum folosesc multe chestii învățate acolo.
„Stăteam la piscină și treceau leii pe lângă mine să bea din Nil”
- Cu ce idei ați rămas după ce-ați lucrat în toate cele patru zări ale globului?
- Dacă vrei să-i schimbi pe ceilalți după ceea ce crezi tu că este bine, n-o să reușești. Dacă vrei să schimbi acum, imediat, urgent, radical, e imposibil. Te duci în Scoția și vrei să schimbi stilul fotbalului, ei bine, în două săptămâni ești afară! Trebuie să adaptezi și să modifici un pic, câte un pic. Și în România, și-n Germania, și-n Africa e la fel. Dacă tu crezi că ești cel mai bun, foarte curând ai să sesizezi că ești cel mai prost! (râde) Și rămâi singur.
- În Uganda ați fost la safari?
- Da, doar că niciodată n-am avut armă cu mine. Nici nu aș avea cum, fiindcă eu am făcut armata la pompieri. Sunt genul care să salveze, nu să ucidă. Am văzut lei, elefanți, girafe, zebre. Fabulos: poți să stai într-un safari, la o piscină, înoți un pic, apoi te relaxezi pe margine și în fața ta, la doi-trei metri, vezi cum se duc animalele să bea apă din Nil! Realizezi că ești fix în mijlocul lor. E natura, nu știi ce se poate întâmpla. Eram cu niște vânători și am văzut o leoaică, alături de cei cinci pui ai săi, au atacat un bivol, l-au răpus și au mâncat din el! Iar tu stai și te uiți ca la TV, doar că totul e real.
- Ce-ați mâncat pe acolo?
- (râde) Eu mănânc de toate, doar să aibă ceva cărniță! Dar țin la siluetă, fac sport. N-am preferințe, mă adaptez oriunde. Fac și sport, mai ales că genunchii mei nu sunt în condiție bună și trebuie să lucrez pentru ei.
„Fotbalul e important pentru mine, dar familia e și mai importantă, la fel cum e și sănătatea. Am vrut să fiu antrenor ca să-mi depășesc nivelul, n-au fost mulți fotbaliști dați de Odorheiu Secuiesc”
„Am fost peste tot în lumea asta, doar în America, nu! Așa a fost să fie. Nu știu dacă voi ajunge vreodată acolo” Csaba Laszlo
VEZI ȘI:
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
){kind=small}
