Comentarii (76)
toni_soare
toni_soare  •  25 Aprilie 2021, 23:03

Oke! Toate bune și frumoase, dar cine a ales Boardul DDB și de ce nu au fost păstrați Juan Camara pentru 2000 euro, Gonzales pentru 1000 euro în plus față de ce s-a adus iar exemplele pot continua. Iar negocierea cu diminuarea salariilor a fost (..esti de acord cu diminuarea sau pleci, noi atât putem oferi), participanți la negocieri fiind X și Y din partea DDB, totală transparență!!! Au fost aduși jucători pe posturi deja dublate, fără a se încerca în nici un fel negocierea cu străinii care au dat randament(să ne aducem aminte cum stăteam în decembrie)+ promisiuni față de cei care au rămas(prima de Crăciun) adică nimic. Așteptări tot sunt, dar echipa a ajuns la acest ultim nivel sub conducerea DDB nu a lui Cortacero, Negoiță sau alți șnapani. Alo!Boardul...asumați-vă *** în care ați băgat echipa, stați deoparte și hai să angajăm profesioniști....PS Sper să vă vină mintea la cap, să folosiți fondurile DOAR PENTRU ECHIPĂ și să nu ajungem să retrogradăm pe mâna unor suporteri, chiar și bine intenționați....Un membru DDB și atât

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dumitru82drugan
dumitru82drugan  •  25 Aprilie 2021, 09:45

Problema este ca jucatorii adusi de Mario Nicolae sunt impusi de el titulari in detrimentul altora care merita sa joace !

paolo11
paolo11  •  25 Aprilie 2021, 06:59

Sunt curios cum o sa va scoata Prunea din ***, așa cum se lauda.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

sioux1975
sioux1975  •  25 Aprilie 2021, 01:39

Te mananca grija, Dabija!!!.

alex.aelev
alex.aelev  •  24 Aprilie 2021, 23:37

*** este ceea ce a creat DDB. Exista vreo institutie a statului roman curioasa sa investigheze??!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

demadridal_cielo
demadridal_cielo  •  24 Aprilie 2021, 22:19
Postat de jean_valjean pe 24 Aprilie 2021, 17:03

Eu am o parere buna despre el, nu il reneg :)) in primul rand ptr ca stiu ca e dinamovist pur sange si ptr ca de cele mai multe ori suntem pe aceeasi lungime de unda. Chiar e prima oara cabd nu ma inteleg cu el.

TU CINE ESTI TATICU? ASA DE CURIOZITATE..CE NICK AI MAI AVUT:)))))))

edannc
edannc  •  24 Aprilie 2021, 20:48

Răspunsul este unul singur. "Ciocu mic si donați bănuții. " Pe de alta parte mai bine câine cu bani dați fără sa știe de ce decât peluzar din sud cu mana întinsa la colonei. Lăsând gluma, tot ce se întâmpla acum...cu FCSB, CSA, 2 de Dinamo, 3 de Rapid, 2 de Craiova etc, este din cauza lăcomiei unor oameni care au reușit sa facă bani chiar daca unii dintre ei au făcut pușcărie după. Este absolut clar ca un singur om nu poate tine o echipa corect fiind ( Porumboiu e exemplu ). Pana nu o sa ajungă 10-12 echipe sa fie finanțate de companii serioase, cu management serios, cu suporteri care sa nu conducă/finanțeze cluburi, totul o sa se învârtă in jurul lui Talpan, Mario Nicolae, Mititelu, Gigi si alții ca ei. Un balcanism de doi bani care o sa ne tina in ultimele locuri încă multi ani de acum înainte. Mare performanta ca echipa X sau Y câștiga un campionat si iese in turul 9 preliminar din cea mai slaba cupa europeana.

samerx
samerx  •  24 Aprilie 2021, 20:29
Postat de gazistu pe 24 Aprilie 2021, 20:20

le pare rau ca nu l-au delegat iar pe Barsan, ca avea el grija.... stim cu totii, "saritura" lui Bejan, pe Plesca... GOL VALIDAT !!! :)))

Dacă este „ la petrecute” ne încarci aiurea. :))

gazistu
gazistu  •  24 Aprilie 2021, 20:20

le pare rau ca nu l-au delegat iar pe Barsan, ca avea el grija.... stim cu totii, "saritura" lui Bejan, pe Plesca... GOL VALIDAT !!! :)))

samerx
samerx  •  24 Aprilie 2021, 20:17
Postat de adi_stelistul pe 24 Aprilie 2021, 19:00

A, inteleg ca totul e OK la club. Super! Vazurati, vere, ca va supararati degeaba?

Ne împăcarăm la urgență, avem vedere la auspicii, ni se poivesc multe la orizont. Tu să fii sănătos!

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • •••
  • 8
Comentează