Articol de Alexandra Fechete (foto), Bogdan Cioara (Arad) - Publicat sambata, 13 august 2022 20:04 / Actualizat duminica, 14 august 2022 02:28
UTA Arad - U Cluj, în etapa #5 din Liga 1. Fanii arădenilor au avut o reacție nervoasă înaintea pauzei meciului de pe arena „Francisc Neuman”. Suporterii au afișat și un mesaj adresat fotbaliștilor.
În minutul 45+1, Benga marcat golul de 2-1 pentru arădeni. Reușita a fost anulată de VAR, pentru ofsaid, moment în care suporterii gazdă au început să strige „Hoții, hoții!”.
Ce au strigat fanii la UTA - U Cluj, după un gol anulat de VAR
În minutul 45+1, UTA avut șansa să se desprindă pe tabelă, după o primă repriză dominantă.
Benga a marcat din careu, după o respingere greșită a lui Brănescu. Reușita stoperului a fost anulată pentru ofsaid, după 3 minute de verificări în camera VAR.
În momentul în care decizia arbitrilor a fost comunicată, fanii arădeni au început răbufnit și au strigat „Hoții, hoții!”.
La meciul de la Arad au asistat aproximativ 10.000 de fani, capacitatea stadionului fiind de 12.600 de locuri.
Keșeru, contestat la Arad
Claudiu Keșeru a fost ținut rezervă de Ilie Poenaru. Dezamăgiți de evoluțiile din primele runde, fanii de la Tribuna a 2-a au avut afișat mesajul: „Keșeru,Ubbink, Otele, wake up! UTA is not a sanatorium”, în traducere „Keșeru, Ubbink, Otele, treziți-vă! UTA nu e un sanatoriu”.
De asemenea, în același sector al stadionului a fost preluată scandarea „UTA liberă”, pornită din glasurile celor aflați în peluza „Iosif Pecsovszky”.
Mesajul se referă la cedarea clubului de către Alexandru Meszar grupului de investitori conduși de Simion Apreutese.
Citește și alte știri din Liga 1:
Pe cine a lăudat Mirel Rădoi înaintea disputei cu CS Mioveni: „Îl apreciez foarte mult!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”