Articol de GSP - Publicat luni, 07 februarie 2022 18:37 / Actualizat luni, 07 februarie 2022 18:59
CFR Cluj n-a obținut nicio victorie în 2022, iar distanța față de FCSB s-a tot micșorat în noul an. Diferența putea deveni și mai mică dacă roș-albaștrii o învingeau duminică pe FCU Craiova, însă oltenii au făcut un meci eroic și au plecat cu un punct de pe Arena Națională (2-2).
Suporterii „feroviarilor” au trăit cu sufletul la gură duelul dintre FCSB și FCU Craiova. La final, au răsuflat ușurați, iar unul dintre ei a ales să-i mulțumească personal antrenorului Nicolo Napoli pentru faptul că a încurcat-o pe FCSB.
Astfel, în ziua în care italianul a împlinit 60 de ani, acesta a fost vizitat la sediul clubului de către un suporter al celor de la CFR Cluj, care i-a strâns mâna și l-a felicitat pentru punctul reușit la București.
Nicolo Napoli le promite suporterilor: „Suntem împreună pentru a salva echipa de la retrogradare”
Băieții au făcut un meci foarte bun, am jucat foarte bine și pe faza ofensivă. Steaua a egalat, 1-1, dar am intrat în avantaj cu lovitura foarte bună a lui Baeten. Important e ca băieții să dea 100%, iar rezultatele vor veni.
Sunt aici împreună cu băieții, cu suporterii și societatea pentru a salva echipa de la retrogradare. Noi sperăm.
Am avut o șansă să câștigăm meciul, dar arbitrul a fluierat penalty și am pierdut două puncte
- Nicolo Napoli, antrenor FCU, după egalul cu FCSB
VIDEO Robert Popa, eroul celor de la FCU Craiova: „Doar mi-am făcut treaba”
Citește și alte știri de actualitate:
Nu se tolerează! Cum se tachinează CSU și FCU Craiova, înaintea meciului direct