Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 04 august 2015 13:02
Fanii lui Dinamo au luat cu asalt casele de bilete pentru a-şi cumpăra tichete la derby-ul cu Steaua.
Pînă acum, din cele 8.600 de bilete destinate lor, fanii lui Dinamo au achiziţionat peste 4.000 şi aceştia sînt siguri că pînă la ora meciului se vor vinde toate.
Astăzi, de la ora 17:00, Dinamo continuă campania prin care jucătorii echipei vînd biletele. Robert Moldoveanu, cel mai tînăr component al formaţiei, se va afla la casele de bilete pentru a vorbi cu fanii.
În plus, sînt şanse ca şi Marius Niculae, care deşi nu mai face parte din echipă a rămas alături de formaţie, să fie azi la stadion pentru a vinde bilete.
Cei care îşi vor cumpăra tichete pot să achiziţioneze şi un dvd cu toate coregrafiile suporterilor de la Dinamo, intitulat "De la alb-negru la 3D".
"Vrem să fie un spectacol, atît în teren, cît şi în teren. Din păcate, am rămas cam singura peluză din România care face ceva pentru echipă", au spus fanii din PCH.
Fan cluburile Dinamo din întreaga ţară vor aduce reprezentanţi la meciul de duminică.
Steaua şi Dinamo se vor înfrunta duminică, 9 august, în derby-ul Ligii 1. Meciul va începe la ora 21:00 şi va fi în direct pe Antena 1, DolceSport, DigiSport, LookTV şi liveTEXT pe GSP.RO.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”