Articol de Andrei Crăiţoiu, Cătălin Popescu - Publicat joi, 18 februarie 2010 00:00
Fundaşul acuză dureri la spate şi are şanse minime să fie folosit sîmbătă, în meciul de la Iaşi. Nici Gauracs nu va juca în Copou
Rapid începe returul cu echipa ciuntită. Două dintre cele trei achiziţii ale iernii au şanse minime sa joace sîmbătă, la Iaşi. Ilie Iordache a fost legitimat chiar ieri, dar Săpunaru şi Gauracs au probleme mari.
Fundaşul împrumutat de la Porto acuză dureri la spate şi s-a antrenat separat de colegii săi în ultimele două zile. În plus, el nici nu a prins stagiul de pregătire din Turcia. Foarte posibil, Săpunaru (25 de ani) nici nu va mai face deplasarea în Copou, urmînd să fie apt de joc abia în etapa viitoare, cu Unirea Urziceni.
Gauracs nu are drept de joc
Letonul împrumutat de la Ventspils, Edgar Gauracs, a semnat pe 6 luni, însă giuleştenii nu se grăbesc să înregistreze contractul la LPF. De ce? "Aşteptăm un raport detaliat al medicilor, vrem să vedem exact care e starea sa. Dacă nu e OK, e posibil să aducem alt atacant în locul lui", a explicat Nae Manea.
În aceste condiţii, Ioniţă va fi titular în avanposturi, iar Marius Constantin şi Adrian Iordache vor face cuplu în centrul apărării.
Creţu, înapoi în "C"
Revenirea lui Andrei Creţu (20 de ani) în Giuleşti se poate amîna pînă la vară. Oficialii lui ASC Berceni cer 7.000 de euro pentru a renunţa la împrumutul vîrfului rapidist. "Nişte nenorociţi care nu mai lucrează la noi au făcut aceste contracte ciudate, de nu putem să ne aducem fotbaliştii înapoi acasă. Îl vrem pe Creţu şi sperăm să găsim înţelegere", a comentat Copos. Atacantul a fost împrumutat în vară pentru un an la formaţia din liga a III-a, iar alb-vişiniii vor să-l cheme înapoi acum.
"Vrem să jucăm finala cu Ferencvaros!"
Copos a discutat cu reprezentanţii Unibet, cărora le-a cerut să faciliteze în vară disputarea unui amical cu Ferencvaros, formaţie ce are acelaşi sponsor. "Rapidul e prima echipă din România calificată într-o finală de cupă europeană. În 1940, trebuia să jucăm cu Ferencvaros finala Cupei Europei Centrale, dar meciul nu s-a mai disputat din cauză că a început al doilea război mondial. Îi rog pe cei de la Unibet să ne ajute în demersul nostru. Fanii Rapidului şi fotbaliştii din vremea aceea merită asta", a spus Copos.
Noutăţi din Giuleşti:
- Costin Lazăr speră ca noul echipament, prezentat ieri (foto), să le poarte noroc rapidiştilor: "Vrem ca sezonul acesta să luăm al patrulea titlu din istoria clubului".
- Copos anunţă că sezonul acesta e decisiv pentru viitorul Rapidului: "Sîntem obligaţi să cîştigăm titlul pentru a salva o istorie de 87 de ani. Anul acesta e de pentru noi".
- Nae Manea, antrenor Rapid: "Nu am avea nici o scuză dacă am rămîne şi anul ăsta în afara locurilor de Europa. Nu cred că va fi cazul, băieţii s-au pregătit foarte bine în această iarnă".

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”