Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 03 februarie 2023 20:44 / Actualizat vineri, 03 februarie 2023 21:06
Adrian Pitu (47 de ani), fost mijlocaș la Steaua, Universitatea Craiova sau Oțelul, a numit jucătorul pe care Gică Hagi (57) îl aseamănă cu Ladislau Boloni (69), legendarul mijlocaș al Stelei și echipei naționale.
Adrian Pitu, unchiul lui Alexi Pitu, susține că Hagi i-a spus că Grameni (20 de ani) este „al doilea Loți Boloni”.
Grameni, considerat de Hagi „al doilea Loți Boloni”
„Grameni îmi place. Am vorbit cu Gică Hagi, zicea că părerea lui este că e al doilea Loți Boloni. Eu zic că va fi următorul jucător vândut. O să joace în străinătate și la națională”, a declarat Adrian Pitu, potrivit sport.ro.
Ca jucător, Ladislau Boloni a fost unul dintre cei mai mari mijlocași români din istorie. A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua în 1986 și a bifat 102 meciuri pentru echipa națională a României. A marcat 25 de goluri sub „tricolor” și a participat la Euro 1984, cânde se calificau doar 8 echipe.
22 de meciuria bifat Grameni pentru Farul în acest sezon. A marcat 4 goluri și a dat 3 assist-uri
Adrian Pitu: „Poți să ai talent, dar dacă nu poți să alergi, ești zero”
Adrian Pitu a vorbit și despre transferul nepotului său, Alexi, de la Farul la Bordeaux.
„Postul lui Alexi e și unul delicat, numărul 10. La postul ăla toată lumea se așteaptă să dai un assist sau să o dai în ațe. Îi va fi greu la început pentru că sunt alte cerințe acolo, alte antrenamente, e alt nivel. Eu zic că va prinde din mers, iar într-o lună va fi pe picioare.
Când mă uit la el, parcă mă văd pe mine la 18-19 ani. Același fizic, același dribling. Îi mai trebuie puțin tupeu pe teren. Când dă mingea, să nu îi fie frică de nimic. Poate să piardă și 11-12 mingi, dar la a 13-a să o bagi în ațe. Poți să ai talent, dar dacă nu poți să alergi, ești zero”, a declarat Adrian Pitu, conform sursei menționate.
Citește și:
Victoria cu UTA nu l-a entuziasmat pe Toni Petrea: „Să fim realiști!”