Articol de Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 22 octombrie 2023 08:20 / Actualizat duminica, 22 octombrie 2023 10:14
Farul a remizat cu U Cluj, 1-1, în etapa a 13-a din Superligă, iar jocul prestat de trupa lui Gică Hagi a fost criticat de Ovidiu Herea.
Fostul mijlocaș de la Rapid s-a declarat dezamăgit de modul în care elevii lui Gică Hagi au arătat în meciul jucat la Ovidiu și a explicat ce problemă au constănțenii față de sezonul trecut.
Farul, criticată după egalul cu U Cluj
„Farul nu arată ca o campioană! Pe teren propriu avea forță, domina toate echipele. În acest meci a avut posesia, a avut ocazii, dar mult prea puțin pentru o echipă care anul trecut a câştigat campionatul.
Până la urmă, U Cluj a plecat cu un punct de aici, după un singur șut pe poartă. După gol, s-a mulțumit să se apare. Este un rezultat echitabil. Dar, din punctul meu de vedere, a fost un meci slab”, a declarat Ovidiu Herea la OrangeSport.
El a fost completat de Iulian Miu: „Pare că e corect rezultatul. M-am uitat cu atenție, iar ritmul de multe ori parcă nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Voiam să văd mai mult de la genul acesta de meci”.
Am pierdut două puncte. Am controlat jocul de la un capăt la celălalt, dar am fost săraci în apropierea porții. Am făcut și unele greșeli, e normal să se mai întâmple în unele meciuri. Am avut multe situații, dar puțină calitate.
Să blocheze ce adversarii? Dacă am ajuns de 30-40 de ori pe lângă careu. Până unde să o duc? Ultima pasă, șutul... le-am antrenat, le-am discutat. Din păcate, asta e. Nu a ieșit. De aceea sunt și puțin supărat. Am pierdut două puncte!
– Gică Hagi, antrenor Farul