Articol de GSP - Publicat vineri, 09 septembrie 2022 20:27 / Actualizat vineri, 09 septembrie 2022 22:30
Shaquill Sno (26 de ani) a marcat un gol norocos pentru FC Botoșani, în minutul 54 al meciului de pe teren propriu cu UTA, scor 1-2.
FC Botoșani a fost de nerecunoscut în prima repriză a partidei cu UTA. A primit două lovituri, de la Cascini în minutul 26 și de la Postolachi în minutul 31, ambele pe fondul unor greșeli defensive.
Gol hilar marcat în FC Botoșani - UTA
Moldovenii au ieșit mai deciși de la cabine, au presat, iar în minutul 54 au punctat la finalul unei acțiuni hilare.
Camara a șutat din flancul drept stâng al atacului. A căutat colțul lung, dar Iacob a intervit și a respins în față. Mingea a sărit direct la Sno, singur în interiorul careului de 6 metri. Olandezul a trimis prima dată în bară.
A avut noroc, balonul a ricoșat direct în genunchiul lui și a scuturat plasa.
VIDEO cu golul norocos marcat de Sno
Pentru Shaquill Sno la al doilea gol în tricoul lui FC Botoșani. Punctase și runda trecută, în eșecul suferit pe terenul Petrolului, scor 1-2.
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Clujenii și-au pierdut răbdarea cu Dan Petrescu: „Penibil! Demisia! Ne-am săturat!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”